Observarea naturii, pacea, libertatea…

Bogdan Geantă

Dacă observ o piatră, un animal, un om, trebuie să-mi pot aduce aminte că în toate acestea se exprimă ceva etern.

Rudolf Steiner

În genere, se crede că producerea de noi cunoştinţe este exclusiv treaba oamenilor de ştiinţă sau a celor înzestraţi cu aptitudini speciale. Cercetarea ar fi aşadar numai problema unor oameni.

Un pas important în teoria cunoaşterii a fost făcut atunci când filosoful german Edmund Husserl (1859-1938) a remarcat că între noi şi obiecte există în permanenţă o barieră alcătuită din opinii şi reprezentări, din ceea ce ştim sau credem că ştim despre lucruri. Din acest motiv, cunoaşterea ar trebui să înceapă cu „o punere între paranteze” a cunoştinţelor anterioare. Astfel, obiectul cunoaşterii va fi observat ca şi cum observatorul s-ar afla pentru prima dată în faţa lui. Acesta este însă numai un mod de a vorbi, întrucât înseşi noţiunile de „subiect” şi „obiect” vor fi abandonate. Ce ar mai rămâne atunci? Nimic altceva decât simpla trăire, adică un act al conştienţei în care apare un anumit conţinut. Ştiinţa care procedează astfel va urmări pura descriere a fenomenelor. Husserl o numeşte fenomenologie (de la phainomenon = „apariţie”, „ceea ce apare”), deviza ei fiind „înapoi la lucrurile însele”. Înţeleasă astfel, cunoaşterea devine o problemă în care orice om poate fi implicat. [1]

Prin atitudinea cea mai obişnuită ce caracterizează experienţa sa cotidiană, omul modern apare drept o fiinţă care trece grăbită de la o percepţie la alta, întregul său demers cognitiv fiind redus aproape numai la ceea ce intelectul produce în relaţie cu lucrurile. Şi, deoarece intelectul produce numai abstracţii, relaţia omului actual cu lumea este destul de săracă în conţinut. Această atitudine nu este altceva decât punerea între paranteze a lucrurilor, a ceea ce este.

Ca urmare a faptului că este văzut prin filtrul unor noţiuni mortificate, prezentul cotidian nu este deloc interesant, e chiar plictisitor. De aici apar fel de fel de iluzii care au în comun ideea că „împlinirea” existenţei va veni odată cu cine ştie ce evenimente care urmează să se întâmple. Până atunci însă, pentru a scăpa de „tirania” datului imediat, e bună orice noutate senzaţional-distractivă. Este evident că, în felul acesta, se pierde contactul până şi cu „suprafaţa” lucrurilor.

Din fericire, există şi cealaltă faţă a monedei: contemplarea naturii ne oferă o experienţă situată la antipodul a ceea ce ne-a obişnuit viaţa modernă. Felul în care creşte o plantă, o floare care se deschide spre cer, zborul unei păsări, ne dezvăluie pacea adâncă în care se desfăşoară fenomenele lumii. Despre această trăire am putea să spunem „eu simt această pace”, dar, aşa cum sugerează Eckhart Tolle [2], mai corect ar fi: „eu sunt această pace, ea are legătură cu fiinţa mea”.

De pacea existentă în ordinea lucrurilor, spune Tolle, ne putem apropia în mod progresiv. Este uşor să o sesizăm cum însoţeşte manifestarea sensibilă a unei flori, dar, printr-un efort de conştientizare, ea poate fi percepută şi dincolo de „infernul” unei intersecţii. Mai mult, atunci când încercăm un sentiment ca furia, de exemplu, putem conştientiza pacea care este totuşi prezentă undeva la periferie, însoţind dispoziţia noastră de moment. Ne apropiem, astfel, de substratul nemanifest al lucrurilor. Condiţia este de a fi prezenţi, atenţi la nuanţele mai subtile ale percepţiilor noastre. Idealul în acest sens ar fi ca, dincolo de fericirea sau nefericirea personală, să descoperim dimensiunea profundă a păcii.

De la observaţiile sufleteşti în natură [3], realizate împreună cu Dirk Kruse [4], ştim că atunci când  privim „dincolo” de linia orizontului, avem o trăire a ceea ce numim „libertate”. Din nou putem sesiza că libertatea, ca şi pacea, are legătură cu fiinţa noastră.

Privind lumea fenomenologic, ajungem să cunoaştem prin experienţă proprie că „puritatea şi liniştea sunt, cum se exprimă Lao Zi, regula Subcerescului”, veşnicul din spatele lumii fenomenale.

Prin exerciţiile de transformare sufletească [5] date de Rudolf Steiner, elementul veşnic ne devine tot mai apropiat. În aceasta constă drumul nostru către libertate. El a fost schiţat de R. Steiner astfel: „[discipolul spiritual] a privit prin cunoaştere în fiinţa eternă a lucrurilor. Prin transformarea lumii sale lăuntrice, are în sine facultatea de a percepe această fiinţă eternă. (…) Atunci când acţionează din sine, el este conştient că acţionează din fiinţa eternă a lucrurilor. Căci lucrurile îşi exprimă în el această fiinţă eternă a lor. Acţionează deci în sensul ordinii eterne a lumii, când conduce acţiunea sa din acest element etern, care trăieşte în el. (subl. ns.)” [6]

Aşadar, pe calea progresului său spiritual, conştientizând unitatea dintre el şi lume, omul transcende iluzia separării. Prin urmare, atunci când acţionează „din sine însuşi”,va acţiona implicit din motivele existente în lucruri. Voinţa sa şi ordinea eternă a lumii devin una. Acesta este sensul profund al libertăţii umane.

Deşi această „acţiune din interior” este, deocamdată, un ideal, faptul că drumul care duce către el poate fi văzut cu limpezime este important pentru evoluţie. „Căci libertate înseamnă acţiune din sine. Şi numai acela are dreptul să acţioneze din sine, care îşi scoate din cele veşnice motivele acţiunilor. Fiinţa care nu face acest lucru, acţionează din alte motive decât acelea care sunt sădite în lucruri. O asemenea fiinţă se opune ordinii lumii. Şi aceasta, în mod necesar, va triumfa atunci asupra sa. Aceasta înseamnă: în cele din urmă, nu se pot realiza scopurile pe care le-a fixat voinţei sale. Ea nu poate deveni liberă. Bunul plac al fiecărei fiinţe se nimiceşte prin însuşi efectul acţiunilor sale.” [7]

Înţelepciunea eternă se exprimă în conformitate cu modul în care omul o poate recepta într-o epocă sau alta. Cu aproximativ şase secole înainte de Christos, cele de mai sus erau exprimate în felul următor:


De aceea în lucrările oamenilor
cel ce pe Dao îl urmează
cu Dao e unu,
cel ce are Putere
cu Puterea e unu,
iar cel ce se pierde
cu pierzania e unu.
Celui ce cu Puterea e unu
Dao îi dă Putere,
Iar pe cel care merge spre pierzanie
Dao îl pierde.
[8]

 

[1] Considerând cunoaşterea drept un proces prin care omul participă creator la „plăsmuirea realităţii lumii”, Rudolf Steiner arăta că omul îşi îndeplineşte adevărata menire abia când devine activ în cunoaştere (v. Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în concepţia goetheană despre lume, Editura Triade, Cluj, 1996, p.76).

[2] Îndrumător spiritual (n. 1948), autor al lucrărilor: The Power of Now: A Guide to Spiritual Enlightenment, A New Earth: Awakening to Your Life’s Purpose.

<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:”Liberation Serif”; panose-1:2 2 6 3 5 4 5 2 3 4; mso-font-charset:238; mso-generic-font-family:roman; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610612049 1342208251 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:””; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”; mso-no-proof:yes;} p.MsoFootnoteText, li.MsoFootnoteText, div.MsoFootnoteText {mso-style-noshow:yes; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:EN-US; mso-fareast-language:EN-US;} span.MsoFootnoteReference {mso-style-noshow:yes; vertical-align:super;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:70.85pt 70.85pt 70.85pt 70.85pt; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>

[3] Observarea sistematică a unor elemente din peisaj şi conştientizarea impresiilor sufleteşti care apar la un nivel mai subtil.

[4] Dirk Kruse (n. 1958), consilier pentru organizaţii, implicat în cercetarea spiritual-ştiinţifică a mai multor domenii ale vieţii. Autor al lucrării Observare sufletească în natură.

[5] Exerciţii prin care sunt solicitate anumite procese sufleteşti, practicarea lor metodică având ca rezultat trezirea capacităţilor latente de cunoaştere suprasensibilă, existente în orice suflet uman (v. Rudolf Steiner, Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare?, Teosofie ş.a.).

[6] Rudolf Steiner, Teosofie, Editura Arhetip, 1993, p. 178.

<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:”Liberation Serif”; panose-1:2 2 6 3 5 4 5 2 3 4; mso-font-charset:238; mso-generic-font-family:roman; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610612049 1342208251 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:””; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:”Times New Roman”; mso-no-proof:yes;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:70.85pt 70.85pt 70.85pt 70.85pt; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –> [7] Idem.

[8] Lao Zi, Cartea despre Dao şi Putere, trad. Dinu Luca, Humanitas, 1993,  p. 120.

Tags: