Meditaţia luminii – I

Georg Kühlewind

Primul pas în autoobservare este şi primul pas spre cunoaşterea esenţei lumii.

UNDE IA NAŞTERE LUMINA?

Prima meditaţie asupra luminii

Suntem înclinaţi a crede că noţiunea de lumină ne este dată din exterior şi când, referindu-ne la ceva ce am înţeles spunem că ne este clar, socotim că vorbim în sens figurat, că ne servim de o comparaţie.

Observarea luminii exterioare se face în felul următor: când Soarele răsare, lucrurile pot fi văzute mai bine sau abia atunci pot fi văzute. Spun: s-a făcut lumină. Această constatare se referă la faptul că acum pot vedea lucrurile mai bine sau că abia acum sunt în stare să le văd. O asemenea experienţă nu este însă o percepţie senzorială, ci o atenţionare a conştienţei asupra calităţii conţinutului ei şi în acest caz este vorba de o lumină interioară.

Însă dacă  aş spune: lucrurile mi se arată acum mai pronunţat, mai intens, deoarece s-a luminat de zi – şi aceasta ar fi doar un alt mod de exprimare a unei trăiri interioare. Mai intens nu este o percepţie senzorială, ci o constatare la care am ajuns prin gândire. Este o comparaţie între diferitele percepţii senzoriale, căci orice gând este o experienţă a conştienţei.

Lumea se luminează în interiorul constienţei.

Lumea se regăseşte pe ea însăşi în suflet, deoarece forţele luminii aparţin lumii şi nu subiectului uman. Şi gândirea şi percepţia, tot lumii îi aparţin, iar nu omului; acesta le oferă doar prilejul de a se manifesta.

Lumina aparţine lumii ca şi sufletul, ca şi conştienţa, ca şi omul însuşi.

Pentru ca eu să pot vedea ceva, e necesar ca noţiunea acestui ceva să fie deja în mine sau să ia naştere în decursul procesului vederii. Ca să ştiu că ceva există, acest lucru îl pot cunoaşte fie acum, fie mi-a fost deja cunoscut [în trecut - n.r.] şi imi amintesc de el, fie a fost cunoscut şi exprimat de un altul şi eu am luat cunoştiinţă de ceea ce acela a spus:

Căci tot ce există nu poate fi cunoscut altfel decât printr-o cunoaştere conceptuală.

COMENTARIU

Ioan Roland

Dacă această meditaţie găseşte ecou în sufletul aceluia căruia îi este adresată, atunci lui i se va deschide un punct de vedere pe drumul spre înţelegerea vieţii şi a existenţei.

Nu este vorba de o teorie nouă despre lumină, ci doar de un punct de vedere diferit de cel general cunoscut.

Acesta din urmă ne-a fost transmis din părinţi şi confirmat în şcoală, iar intelectul nostru îl găseşte logic şi până la un anumit punct se simte foarte satisfăcut cu el.

Numai că intelectul şi sufletul sunt entităţi care nu coincid; ele îşi îndeplinesc misiunea pe căi diferite, trăiesc în lumi diferite.

Meditaţia lui Kühlewind vrea să facă perceptibilă sufletului o a doua lume, care există în noi, precum şi în jurul nostru, dar care este paradoxală şi de neînţeles pentru intelect.

Dacă omul îşi poate conştientiza această a doua lume, fără să o părăsească pe prima, atunci va deveni om deplin. El va fi antroposof.

Traducerea şi comentariul domnului Ioan Roland sunt preluate din revista Sofianum, nr 10 (11), an II, octombrie 1994

Tags: