Jocul de Crăciun din Oberufer

Cules de Karl Julius Schröer

 

(Ceata de cântăreţi: cântăreţul cu steaua, îngerul Gabriel,
Maria, Iosif, hangiul Rufinus, hangiul Servilus, hangiul Titus,
cei trei păstori Gallus, Stichel, Wittok şi cel de-al patrulea
păstor, Crispus, îşi fac intrarea cântând:)

CEATA DE CÂNTĂREŢI: Să ne dea har Dumnezeu
La venire şi plecare,
Binecuvânteze El
Pâinea şi-a noastră purtare,
Să ne dea har şi la moarte
Şi de Cer să avem parte.

CÂNTĂREŢUL CU STEAUA: Dragi cântăreţi, cu toţii vă-adunaţi,
Ca şi gogoşile-n tigaie.
Dragi cântăreţi, hai strângeţi-vă roată
Ca să petrecem în cântare vremea toată.
Dragi cântăreţi, viteji să-mi fiţi
Din inimă să îmi grăiţi.

Să-ncepem a saluta voim:
La început slăvim pe Tatăl Dumnezeu
În prea înaltul tron al Său.
Să-L preamărim pe unicul Său Fiu;
Să ne-nchinăm şi Duhului cel Sfânt.
Să ne-nchinăm Lor trei aicea pe pământ.

(Iosif şi Maria păşesc în faţă.)

Să-i salutăm pe Iosif şi Maria cea curată,
Să salutăm şi micul prunc cu ei odată.
Avem un bou şi-un măgăruş de salutat
Ce-n ieslea mică stau la rumegat.
Să salutăm în slavă lună, soare,
Ce luminează peste Dunăre, Carpaţi şi Mare.
Să salutăm frumos şi iarba crudă
Şi sfânta ploaie ce pe toţi ne udă.
Şi împăratului cu-a lui coroană,
Şi meşterului ei cel priceput,
Le închinăm cuviincios salut.
Pe cuvioşii prelaţi să-i cinstim
Că ne-au lăsat ăst joc să îl rostim.
Să-l salutăm pe dom’ judecător cu-a sa povară
Că n-are de făcut treabă uşoară.
Să salutăm întreaga adunare,
Pe cei ce au venit, pe fiecare.
Şi naltul Sfat, de Domnu’ adunat,
Fie şi el cu cinste salutat.
Şi cu rădăcinuţele de sub pământ
Să-i salutăm pe ei, cu toate câte sunt.
Acum, dragi cântăreţi, să nu uităm
Şi steaua lucitoare, de sus, să salutăm.
Să salutăm şi lemnul drept sub stea,
Că doar pe el se sprijineşte ea.
Să salutăm şi steaua călătoare,
Şi-a ei prea multe, multe beţişoare.
Dragi cântăreţi, de seamă aţi băgat
Cum stelei, noi cântare-am închinat.
Să-l salutăm pe-al nostru maistru cântăreţ,
Să salutăm şi clopul său măreţ.
Să salutăm pe-nvăţătorul nostru-adevărat,
Cel ce cu ajutorul Domnului ne-a învăţat.
Dragi cântăreţi, m-aţi auzit voi bine
Cum totu-am salutat, aşa cum se cuvine.

(Ceata se aşează pe scenă pe băncile laterale.
Îngerul Gabriel păşeşte pe scenă şi spune:)

ÎNGERUL: Eu fără şagă mă-nfăţişez acum,
O seară bună, vă dea Dumnezeu cel bun,
O seară bună şi o vreme fericită
De Domnu-n Cer ne fie-ngăduită.
Voi vrednici şi cinstiţi bărbaţi
Şi voi cinstite doamne şi fecioare
Vă rog aveţi un dram răbdare
Şi-o leacă timp să ne-ascultaţi.
Cele ce-n faţa voastră vor fi povestite,
Nu-s de noi născocite şi nici potrivite.
Şi nici de la păgâni nu-s apărute,
Ci din Scriptura Sfântă-s izvorâte:
Anume despre Domnul nost’ Christos Iisus
Care spre mângâierea noastră S-a născut de sus.
De-aceea, dacă vreţi în linişte să ne-ascultaţi,
Tăceţi, şi toată-a voastră inimă ne-o daţi !

(Ceata se pune din nou în mişcare.)

CEATA: Când prea bunul Dumnezeu
Împlinea Cuvântul
Trimise un vestitor
Pe Gabriel în zbor
În Galileea
În cetatea Nazaret
La o fecioară,
La Maria,
Iosif o ocroti
Dar n-o cunoscu.

(Ceata se retrage, numai Maria rămâne pe loc.
Îngerul Gabriel intră dinspre spatele scenei,
rămâne în picioare lângă Fecioară şi spune:)

ÎNGERUL: Nu te teme, Maria.
Bucură-te tu, căci ai aflat har de la Dumnezeu,
Domnul este cu tine !
Căci binecuvântată eşti tu între femei !
Află, vei rămânea grea
Şi vei naşte un Fiu,
Şi vei chema numele Lui, Iisus.
Şi El va împărăţi peste poporul său în veşnicie.

MARIA: Cum se va face lucrul acesta ?
Căci eu bărbat n-am cunoscut.

ÎNGERUL: Află că eu sunt îngerul Gabriel,
Cel care-ţi vesteşte:
Puterea Celui Preaînalt te va adumbri.
De aceea Sfântul care se va naşte
Fiul lui Dumnezeu se va numi.
Şi iată, Elisabeta, rudenia ta,
La bătrâneţea ei, a zămislit şi ea.
Şi aceasta este a şasea lună pentru ea,
Cea numită stearpă.
Căci la Dumnezeu toate-s cu putinţă.

MARIA: Iată roaba Domnului,
Facă-mi-se după cuvântul tău !

(Îngerul pleacă, Maria îl urmează.)

CEATA: Cezar August când domnea
Grea era Maria
Profeţia se-mplinea
Cea despre Mesia.
Împăratu’ porunci
Să se-nscrie fiecare
Să-i plătească dare,
Şi tot omul se grăbi
La locul naşterii
S-arate ascultare.

Cezar Augustus porunci
Numărătoare peste toţi
Şi Iosif când la drum porni
Fecioara Maria-nsoţi
Din Nazaretul galilean
Spre Betleemul iudean
Când au ajuns la locul vrut
Maria pruncul a născut.

IOSIF: Cezarul a dat poruncă aspră,
Să se înscrie fiecare
Tributul să plătească,
Pedeapsă şi necaz să nu păţească.
Tot banul ce-l aveam în mână
Pe drum, noi, nevoiaşi, îl darăm
N-a fost leţcaie să rămână.
Atâta sărăcie-i strigătoare-n cer.
Bani să primesc nu ştiu vreo cale
Puterile mi s-au sleit, mi-i jale.
Şi meşteşugul nu-l pot duce mai departe.
Mă-ndurerează astă soartă
Da’ vreau tributul să plătesc
Şi voia împăratului să împlinesc.

MARIA: O, Iosif, nu te nelinişti aşa,
Un prieten dimineaţă-ai întreba
Să ne-mprumute banu’ ce ne-o ajuta.
De asta, nu te-ngrijora.

IOSIF: Maria, cine are atâta ban
Să-ţi împrumute la nevoi ?
Banu-i puţin, îi vai de noi.
Doamne-ajută, s-o scoatem la liman.

MARIA: Alte mijloace nu avem,
De boulean hai să vedem.
Să-l ducem mâine-n Beetleem –
Acolo unde ne chemă Cezarul –
Să-l vindem, pe bani puţini să-l dăm,
Şi-acu-n strâmtoare aşa să ne-ajutăm.

IOSIF: Să dăm noi bouleanul la vânzare ?
Cum om trăi noi mai departe-apoi ?
În el mi-am pus nădejde de scăpare,
Să-l vând acuma, să-l duc la târg ?
În cumpănă stau două rele.
Aleg atunci pe cel mai mic din ele,
Maria, adu măgăruşu-ncoa’,
Cu bouleanul eu te-oi aştepta.

(Ceata ţine isonul şi cântă:)

CEATA: Cezar August când domnea
Grea era Maria
Profeţia se-mplinea
Cea despre Messia.
Împăratu’ porunci
Să se-nscrie fiecare
Să-i plătească dare.
Şi tot omul se grăbi
La locul naşterii
S-arate ascultare.

(Ceata se retrage, hangiii se desprind din ea trăgându-se deoparte.
Iosif şi Maria rămân pe scenă.)

MARIA: Dacă om ajunge în oraş, pe urcuş
Unde om lega, bou şi măgăruş ?

IOSIF: Un hangiu cunosc de mult,
Îl cheamă… Cum l-o fi chemând ?
Rufin !
La el om găzdui
Şi vitele le-om rândui.

MARIA: Şi dacă alţii au ajuns mai iute
Şi-au luat odăile ştiute ?
Că oameni mulţi, popor ales,
Spre Betleem pe cale au purces.

IOSIF: Uite, cetatea-i aproape tare
Hai să dăm vitelor bici
Să nu se-nchidă poarta mare
Şi să rămânem noaptea-afară aici !

MARIA: O, Iosif ! Nu te mai grăbi aşa,
Că merg încet, îi calea grea
Îi drumul tot un lunecuş
Mă tot feresc să nu cad pe gheţuş,
Picioarele şi mâinile mi-s sloi,
Şi teamă mi-i pentru noi doi.

IOSIF: Deseară, şi mâini şi picioare-om încălzi
Şi-n ţoale calde, noi le-om învăli.

pauză

IOSIF: Maria, am ajuns acu la han
Aci un adăpost nădăjduiam.

(Iosif bate de trei ori cu toiagul în podea. Hangiul vine.)

IOSIF: Rufin, prieten bun, să ne trăieşti !
Poţi oare-n han să ne adăposteşti ?
Sleiţi venim de lungă drumeţie
Precum omul pribeag prea bine ştie.
Vânt rece, aspru ne-a izbit,
Tăios şi aprig, feţele ne-a biciuit.

RUFINUS: Măi frate, mai aveţi de întrebat,
La mine… totu-i ocupat.
E adevăr, credeţi-mă pe mine !
Mi-s camere şi încăperi cu toate pline.
Şi, ca hangiu cu faimă-aleasă,
Eu poruncesc la mine-n casă.

IOSIF: Acuma nu mai ştiu vreun om
Să-ntindă-o mână de-ajutor,
Dar noi nu ne-om lăsa
Şi mai departe-am căuta.
Aci… la ăst hangiu, să încercăm,
Să-i dăm bineţe şi să întrebăm.

(Iosif bate de trei ori cu toiagul în podea.
Un alt hangiu, pe nume Servilius, vine.)

IOSIF: Om bun, ai oare o odaie-n casă ?
Să ne-odihnim oleacă, te rugăm, ne lasă !

HANGIUL GROSOLAN: Cu tine şi nevasta ta ce am a face ?
Ştiu eu de unde mi-aţi venit încoace ?
Pot de la altul mult mai bine câştiga
Ca de la tine, un pârlit şi-o haimana !
Ştergeţi-o-n grabă de la poarta mea
Să nu vă prind că-mi stricaţi liniştea.

(Maria îngenunchează deznădăjuită.)

MARIA: Îndură-se Prea-naltul Dumnezeu,
Suntem batjocoriţi aşa de greu,
Îndură-se de teamă şi de frig să nu murim,
Că adăpost n-ajungem să găsim.

(Al treilea hangiu, Titus, vine cu un felinar în mână.)

TITUS: Femeie bună, de ce te tânguieşti ?
Doară nu vrei ca să te prăpădeşti !
Uitaţi-vă şi voi, mi-i casa plină,
Cu oaspeţi care-au apucat să vină.
Dar dacă vreţi în staul să intraţi,
Veniţi, şi la odihnă vă lăsaţi.

MARIA: Hangiule bun, nu-i pagubă mare,
De-o fi culcuşul moale, de-o fi tare.
Doar să nu stăm afară în zăpadă,
Iar vântul tăios în faţă să ne bată.

TITUS: Până om face loc în casă,
Poftiţi în grajd, de nu vă pasă.

(Hangiul îi conduce pe Iosif şi pe Maria la iesle.
Maria se aşează pe un scăunaş cu trei picioare.)

IOSIF cântă: Fecioară preacurată
O iesle mică-aici
În ea dormi-vom noi
Cu Domnul Ziditor
Marie preacurată.

MARIA cântă: O, Iosif drag,
Însoţitor ocrotitor,
Sorocu’ mi-i acum aproape,
Să vină-n lume, în durere
Micuţul prunc Iisus.

IOSIF: Mâine în zori, când m-oi scula,
M-oi duce-n târg, la Caana,
La măcelar; pe bou de l-o tăia,
Şi om vedea câţi bani pe el mi-o da,
Tributul vreau să îl plătesc,
Şi voia lui Augustus să-mplinesc.

MARIA: Ai să primeşti oare destul pe boulean
S-ajungem mai degrabă la liman ?

IOSIF: De asta nu te îndoi uşor,
Mai am nădejde într-un ajutor.

(Îngerul apare cu steaua în spatele ieslei.)

MARIA: O, Iosif, ceasul se arată
De rodul pântecului să fiu eliberată.
Venirea pruncului e-aproape
Cum Gabriel a prevestit odată.
Pe hangiu să-l rugăm să-ngăduiască
În casa lui acum să ne primească.

IOSIF: Maria, ruga noastră greu o va-mplini
Că mult prea multe vrem a dobândi.
Dar tot oi merge la hangiu de-ndată
Şi am să mă mai uit, prin casa toată,
De nu-i vreun loc să ne-aciuim,
Şi pruncul să-l adăpostim.

(Iosif ia felinarul, merge la han şi bate cu toiagul de trei ori în podea. Vine hangiul.)

IOSIF: O, bunule hangiu, un prunc ni se născu acum,
În noapte stă să-ngheţe-n ger.
Din suflet, din adânc îţi cer
În casa voastră să intrăm, fii bun.

TITUS: Dorinţa voastră din inimă aş fi-mplinit
Dară drumeţi, două duzini, abia mi-au venit
Şi-au ocupat ungherele cu toate,
Pentru copil cătaţi un loc în altă parte.
Eu, ca hangiu cu faimă-aleasă,
Eu poruncesc la mine-n casă.

(Iosif se duce înapoi la Maria.)

IOSIF: Marie,-a noastră rugă
La inimă n-a fost s-ajungă,
Pruncu-n frig ca să nu stea
Tot în grajd, am rămânea,
Între bou şi măgăruş
Om face pruncului culcuş.

MARIA: Ah, Iosif drag,
Cât de necredincioasă-i lumea !
Cum poate să ne-alunge ?
Să stăm acia-n staul ?
O, Iosif, drag ocrotitor, adă o mână de fân,
Pruncului să facem culcuş bun.

IOSIF cântă: Inima mea şi vrerea mea,
Le ia tu, drag soare mic.

MARIA cântă: O, Iosif drag,
Să legăn pruncu-ajută-mi,
Domnul cel bun ţi-a răsplăti
O, Iosif drag, o, Iosif drag.

IOSIF cântă: Marie tu, iubirea mea,
Din inimă eu sunt aici,
Te-ajut să legeni pruncul tău
Domnul cel bun mi-o răsplăti
Marie, Marie.

MARIA cântă: O, Iosif, aud îngerul cântând,
Slavă, slavă,
A venit cel plin de Iubire,
Am dobândit îndurare
Prin pruncul drag, prin Iisus cel sfânt.

COR: Copil născut în Betleem
În acest an,
Te bucură Ierusalem !
În anul ăsta tresăltăm,
Pe Maica Domnului cântăm
Cu pruncul preacurat,
Cu pruncul preacurat.
Pe Christos Îl preamărim
În cânturi şi în psalmi,
În cânturi şi în psalmi.

În iesle doarme înfăşat
Copil promis,
Domnia Lui fi-va fără sfârşit.
În anul ăsta tresăltăm,
Pe Maica Domnului cântăm
Cu pruncul preacurat,
Cu pruncul preacurat.
Pe Christos Îl preamărim
În cânturi şi în psalmi,
În cânturi şi în psalmi.

pauză

(După ce ceata de cântăreţi rămâne un moment pe scenă,
păstorii se retrag, restul trupei de artişti se aşează.
Gallus apare din culise şi vorbeşte.)

GALLUS: Heşca ! Hei ! Hei !
Credeam că ultimul oi veni,
Şi uite că primul sosii.
Ai, ai, ce frig îi astăzi aci !
Curând cred că viforul va porni !
Aşa mi-o îngheţat faţa,
Că nici nasul nu-l mai simt.
I-am dat lui Stichel mănuşile împrumut
Şi nici că le-am mai văzut.
Dar oare pe unde-mi umblă Stichel frate-meu ?
Mă tot uit după el şi nu-i de văzut.
Iată-l pe frate-meu Stichel ! Totuşi a apărut !

(Stichel apare din spate şi vorbeşte:)

STICHEL: Heşca ! Hei ! Hei !
Credeam că primul oi veni,
Când colo, frate-meu Gallus i-aci !

GALLUS: Stichel, cum stăm cu turma şi cu mioarele noastre ?

STICHEL: Măi Gallus, aci la tine îngheţ de tot de-ndată.

GALLUS: Măi Stichel, zici tu că îngheţi de tot ?
Mai bine vezi mâinile mele, amândouă !

STICHEL: Ei, ai tu numa’ două ?
De o sută şi de-o mie de ori îmi îndrugi la minciuni !
Ei, da’ pe unde mai umblă Wittok frate-meu ?
Mă tot uit după el şi nu-i de văzut.
A ! Iată-l pe frate-meu Wittok, totuşi a apărut !

(Wittok apare în faţă şi vorbeşte:)

WITTOK: Heşca ! Hei ! Hei !
Credeam că la mioare şi turme prim oi fi,
Când colo, chiar ultimul sosii !

STICHEL: De o sută şi de-o mie de ori vii tu la urmă.

WITTOK: Păi, muierea mea să plec m-o oprit,
Pân’ ce opincile mi-am cusut şi cârpit.
Că ger păgân de se va-ntinde,
Îi vai de noi, dacă ne-o prinde !

GALLUS: Stichel, ştii tu când vine acel soroc,
Când numitul Quirinus
Va cere plata acelui tribut îngrozitor,
Pentru care, datornic, orice muritor
Îşi poate pierde masa şi chiar casa ?
Cui să-i mai tihnească atuncea viaţa ?

STICHEL: Măi Gallus, e-adevărat ce tu acum vorbeşti,
Chiar de tribut tu povesteşti ?
N-are omul oare voie să dorească
Să-i fie poporului mai uşor să se hrănească ?

WITTOK: O, Doamne, nu mai dăm de capăt cu această dorinţă,
Vai nouă, câtă mizerie şi câtă suferinţă !
Credeam că ele ne-or mai lasa,
Şi să ne hrănim mai uşor om putea.
Suntem cu totul năpădiţi de obidiri,
Nu ne mai scapă nimeni de nenorociri.

GALLUS: Tu, Wittok, n-ar trebui să jeleşti aşa,
Pe drept, de sărăcie, eu să vorbesc aş putea.
La mine, sărmanul, s-adună belea cu belea
De nu mai dorm nici ziua, nici noaptea !
Eu turma îmi păzesc fără-ncetare,
Şi somnul la mine loc nu are.
Ieri fusei la turma din vâlcele
Şi numărai cu grijă mioarele mele;
Ştii, la număr prea multe nu găsii,
Pricina îndată o voi povesti.

(Îl ia pe Wittok de-o parte.)

STICHEL: Povesteşte, tu, şmecher bătrân !

GALLUS: Pe câteva lupul fioros le-a sfâşiat.

(Păstorii se uită îngroziţi unul la altul
la auzul cuvântului „lup” şi iau o atitudine bătăioasă.)

STICHEL: Eu cred că din ele şi câinele măcelarului o muşcat,
Aşa poate-nţelegem ce s-o fi-ntâmplat;
Că n-o fi chiar de toate doar lupul vinovat…

GALLUS: Bagă de seamă, Stichel, taci din gură,
Lupul, ca şi câinele, îi rău la muşcătură.

STICHEL: Aşa e, ba chiar şi mai rău !

GALLUS: De tot ce vrei să mai rosteşti acuma
Ai să dai samă de va vedea şi turma.

(Păstorii se aşează pe jos.)

WITTOK: Am plăcinte şi colaci de la femeia mea.
Ajung pentru o cină, să ne putem sătura.

STICHEL: Ai şi vreo bucată ca lumea de slănină ?

WITTOK: Trei mari cât pumnul, îi traista plină.

(Wittok îşi împarte proviziile cu ceilalţi. Cu toţii mănâncă.)

WITTOK: Nu de mult aflai, ca din întâmplare,
Cum că a hotărât Dumnezeu cel mare
Ca mult doritul Mesia, în lume să sosească,
Pe credincioşi să-i aline şi să îi mântuiască.
Aşa că lor li se va lua în curând
Grija şi povara cea de pe pământ.

GALLUS: O ! De s-ar adeveri chiar azi acestea toate,
Ca Mesia să fie de noi aşa aproape,
Îndată am sări şi ne-am bucura
Iar Domnului spre slavă i-am cânta.

(Păstorii se ridică atunci când Gallus rosteşte primele cuvinte.
Ei se aşează în triunghi faţă în faţă, sprijinindu-se pe ciomege.
La rostirea acelor cuvinte, ei sar împreună în sus în semn de bucurie.)

STICHEL: În ce vreme şi-n ce loc ar putea
Să fie ceea ce pe săraci i-ar alina ?

WITTOK: Clipa nu ni-i cunoscută,
Însă aşezarea-i prea bine ştiută.
În Betleem o fi el să se nască
Dintr-o fecioară-aleasă.

GALLUS gânditor: Ascultaţi-mă fraţii mei.
Fiindcă suntem aci toţi trei
Să ne lungim alături acum
Şi să tragem un pui de somn bun.

(Păstorii se culcă unul lângă altul,
cu capul spre Iosif şi Maria, şi adorm.
Îngerul vine şi cântă.)

ÎNGERUL: Slavă, slavă, în înalturi,
O mare bucurie vă spun
Vouă neamuri pe pământ.
Trezeşte-te, creştine,
Şi-ndreaptă-te spre copilaşul din iesle.
Mergi, mergi, mergi, mergi,
Cavale, fluiere, păstori luaţi,
La Betleem voi la iesle intraţi,
Mergeţi la pruncul din staul cu toţi,
Lui împreună pios vă-nchinaţi,
Vă bucuraţi, vă bucuraţi !
Voi cinstiţi păstori, voi cinstiţi păstori,
Plecaţi nentârziat,
O veste bună vouă v-am dat.

(Gallus vorbeşte în vis:)

GALLUS: Stichel, ce fel de cântare-i asta, ce bucurie ?
O stafie ne strică somnul şi-şi râde de noi oare ?

(Stichel vorbeşte în somn:)

STICHEL: E o minune mare şi-i minune peste măsură,
Eu privesc numai un pic dincolo de căciulă,
Văd peste tot, străluce o lumină mare.
Oare ce chip acolo îmi răsare ?

(Wittok vorbeşte în somn:)

WITTOK: O voce-aud eu limpede şi cristalin,
De parcă-o ceată de îngeri aci vin.

ÎNGERUL cântă: Din Cer de sus la voi sosesc
S-aduc cuvânt dumnezeiesc,
Veşti bune eu v-aduc cu-avânt
De ele vă grăiesc şi cânt.
Astăzi s-a născut un prunc
Dintr-o curată fecioară
El e al vost’ Izbăvitor
Din veşnicii Mântuitor.

(Gallus se scoală şi-i zice lui Wittok:)

GALLUS: Ia seama, că-i gheţuş ca-n palmă.

WITTOK: O, ce vreme-afurisită, parcă-s pe-o oglindă.
Burează de te face ciuciulete !
Mi-a înţepenit şi barba, de parcă-ar fi de gheaţă.

GALLUS: Stichel, hai scoală-te,
Că cerul demult crapă de ziuă !

STICHEL: Lasă-l să crape, că-i bătrân destul !

GALLUS: Stichel, hai scoală-te,
Că păsărelele au şi-nceput
Să ciripească-n crâng !

STICHEL: Ei, lasă-le să ciripească !
Ele sunt mici la cap,
Lor le ajunge somnul puţin.

GALLUS: Stichel, hai scoală-te,
Căruţaşii s-au apucat
Să pocnească din bice pe uliţe.

STICHEL: Ei, lasă-i să pocnească,
Au cale lungă de mers !

GALLUS: Ei, da’ tu trebuie să te scoli !

(Stichel se ridică, însă cade lungindu-se pe jos.)

GALLUS: Ia seama, că-i gheţuş ca-n palmă.

STICHEL: Ei, de o sută şi de-o mie de ori !
Mai îndrăzneşti să deschizi gura
După ce m-ai lovit aşa de rău la pântec ?
Hei, măi Gallus, da ce-ai visat tu
De te-ai învârtit şi te-ai rostogolit atâta lângă mine ?
Ce-ai visat tu oare ?

GALLUS: Ce-am visat eu ?
Ţi-oi zice-ndată.

(Păstorii stau în triunghi faţă în faţă, se sprijină pe ciomege
şi saltă în jurul lor în aşa fel că acum stau spate în spate.)

GALLUS cântă: Când într-un staul eu intrai
Un bou şi un măgar văzui
Stând lângă-o iesle mică.
Sfânta Fecioară colo sta,
Şi locul tot îl lumina.
O, Doamne, tare te-aş ruga
Cu ăst vis de m-ai ferici
Târziu la şapte m-aş trezi.

(Se rotesc cu un salt din nou şi stau iar faţă în faţă.)

STICHEL: Hei, măi Wittok, da’ ce-ai visat tu,
De-aşa te-ai învârtit
Şi lângă mine te-ai rostogolit ?
Ce-ai visat tu oare ?

WITTOK: Ce-am visat eu ?
Ţi-oi zice-ndată.

(Se rotesc din nou şi stau spate în spate.)

WITTOK cântă: În liniştea de la Crăciun
Un somn adânc mă-nvăluia
Şi-o blândă adiere
Dulceaţă-n suflet cobora
De trandafir şi miere.

(Se rotesc din nou şi stau faţă în faţă.)

GALLUS: Hei, măi Stichel, da’ ce-ai visat tu,
De lângă mine te-ai învârtit
Şi-atâta te-ai rostogolit ?
Ce-ai visat tu oare ?

STICHEL: Ce-am visat eu ?
Ţi-oi zice-ndată.

(Se rotesc din nou şi stau spate în spate.)

STICHEL cântă: Visam un înger cum venea
La Betleem ne conducea
În a Iudeii ţară
Minune-acolo se-ntâmpla,
O mare bucurie.

(Păstorii cântă acum săltând în cerc.)

PĂSTORII: Păstori voioşi, flăcăi prietenoşi,
Mereu dispuşi ca să cântăm
Şi cu pas sprinten să săltăm,
Să chiuim, să ne veselim.
David a fost păstor viteaz,
Din inimă de el pomenim.

Să cântăm vesel la turma noastră,
Nu să zăcem, nu să dormim.
Cântând slăvim pe Dumnezeu
Cin’ ne-o opri, cine ne-o opri ?
Cine de rău prins nu se lasă
Ia de la David pildă aleasă.

După o luptă şi faptă vitează
A fost ales stăpânitor,
Îşi luă sceptrul, conduse lumea,
El, tatăl iudeilor.
Noi de la David luăm pildă,
Şi noi, păstorii, suntem viteji.

GALLUS: Dară, ce să mai vorbim ?
Către Betleem s-o pornim
La minunea visată, să privim de-ndată !
Însă ce om avea noi să-i dăruim
Cu ce dar la prunc să venim ?

STICHEL: Un ciubăr cu lapte, din inimă pruncului oi dărui,
Ca mama lui bine să-l poată hrăni.

WITTOK: Din oile mele un miel ca zăpada
Copilului, să-i fie de folos, oi da.
Pe miel, cu toiagul îl voi apuca
Şi pe umeri l-oi purta.

GALLUS: Eu oi lua cu mine… ceva lână
Ca mama lui în iesle să îi pună.

(Păstorii pleacă să-şi ia darurile.)

STICHEL: Noaptea îi prea-ntunecată
De nu mai văd de fel.
De strâmb ori drept,
Spre târg noi merem.
Hei, cum ne-om duce
Mai departe ?

GALLUS: Stichel, ast’ toamnă văzui
Un bordei de paie.
Iac-aici om întreba
De pruncul Domnului.
Or spune cei de-aci
Încotro să ne-ndreptăm
Copilul sfânt să Îl aflăm.

(Gallus bate tare cu toiagul în pământ lângă iesle.)

GALLUS: Hei ! Hei ! nu-i nime’
Dinainte-n uşă ?
Ca la doritul loc
Să ne îndrume-acuşă ?

IOSIF: Prietene, pe cin’ cătaţi aici ?
Pe careva să vă îndrume mai departe ?
Rogu-vă, spuneţi, care-a fi dorinţa voastră,
Şi care-al vostru gând ?

STICHEL: Unchiaşule, noi pruncul Domnului cătăm,
Cel ce născut e tuturor.
De ştii, ne-nvaţă rugămu-te negreşit,
Adevărat îi, ce ni s-a vestit ?

IOSIF: Ajuns-aţi dară ! Hai poftiţi !
Aicea stă culcat
Pruncul pe care voi l-aţi căutat.

(Cei trei păstori cântă în spatele ieslei.)

PĂSTORII: Tu inimă, trezeşte-te,
Şi vezi cin’ stă aici în iesle.
Iisus, pruncul drăgălaş,
Frumosul, sfântul copilaş.

(Gallus îngenunchează şi vorbeşte aşezând darul.)

GALLUS: Fii dar salutat, prunc aşteptat,
Aşa sărman, cum stai aici culcat,
Fără puf moale,-un pat de paie
Ce te înţeapă-atât de tare.
Născutu-te-ai nu-n vremea verii
Ci-n frigu-amar şi aspru-al iernii
În loc de trandafir şi dalbul crin
Ales-ai mare ger şi-ngheţ deplin.
Obrăjorii albi şi gingaşul năsuc le-am aflat
În frigul iernii cum ţi-au îngheţat.
Iar ochii tăi cei dragi, aurii,
De lacrimi amare sunt plini.
Ţi-aduc eu, o, micuţ Iisus, un pic de lână,
Ca mama ta de aşternut s-o pună.
Ţi-aduc şi de făină o mână
Ca mama ta să coacă pită bună.
Şi de-oi veni mai des la tine
Mai multe ţi-oi aduce şi mai bune.

(Stichel îngenunchează şi vorbeşte aşezând darul.)

STICHEL: Pruncuţ gingaş, fii binecuvântat,
Cum stai aicea, de frig îngheţat.
Sub bolta cerului aşa de nalt
Pe lume vii, golaş şi-atâta de sărac.
Un ciubăr îţi aduc, cu lapte plin,
Şi-n paza ta mă-ncredinţez deplin.

(Wittok îngenunchează şi vorbeşte aşezând darul.)

WITTOK: Te-ajute Domnul, pruncuţ gingaş,
Fii binecuvântat, Iisus mic copilaş !
Tu rege, aici în staul te-ai născut, în fân,
Să Te hrănească trebuie al mamei tale sân:
Ţi-am adus, o rege, un mic miel,
Mă rog ca să fii mulţumit cu el.

IOSIF: Păstori, vouă vă spun frumos mulţam,
Pentru al vostru dar şi pentru hram.

MARIA cântă: Păstori, vouă v-aduc frumos mulţam
Pentru al vostru dar bogat şi hram
Domnul vă deie roade bogate,
Oi şi turme binecuvântate.

(Păstorii leagănă ieslea cântând:)

PĂSTORII: Să legănăm copilaşul,
Să ne-nchinăm toţi la iesle,
Pe Iisus binecuvântăm,
Să crească pruncu-n putere,
O, Iisuse drag, o, Iisuse drag.

(Păstorii părăsesc staulul, Iosif îi urmăreşte cu privirea.)

GALLUS: Ei, dar cum poate fi aşa ceva ?
S-a născut şi nu-L ştie nimenea,
De sărăcie, ger şi frig pătimeşte,
Şi totuşi, peste-ntreaga lume El domneşte.

WITTOK: Aici pe pământ S-a coborât în sărăcie
Pentru a noastră mântuire.
Ca în Cer să ne îmbogăţim,
Deopotrivă de îngerii Săi, iubiţi să fim.
Şi-aşa o să se facă-ntr-un sfârşit,
Că omul s-o lăsa de-agonisit
Şi nu-n podoabă şi-n risipă viaţa sa,
Ci în smerenie şi-o va urma.

STICHEL: Curajul poate-acuma să ne crească,
Născut e El din spiţă nalt domnească,
Regele David a fost şi el păstor,
Asta-n Scriptură am citit cu zor,
Cum el, prin regeasca lui ispravă,
Pe Goliat l-a doborât fără zăbavă.

GALLUS: Da’ când la toţi ai noştri-om povesti
Tot ce aicea am putut trăi,
N-a fi niciunul să ne creadă
Ba chiar s-or pune toţi pe şagă.
Mai uimitor alt lucru nu-i,
Că trece peste mintea omului.

WITTOK: De-aşa primejdii, să ţin seama, eu nu pot
Mă duc să spun şi domnului meu tot.
Aşa că mâine la Ierusalim pornesc
Şi-ntregului oraş am să vestesc.

(Păstorii cântă retrăgându-se:)

PĂSTORII: Păstori voioşi, flăcăi prietenoşi,
Mereu dispuşi ca să cântăm
Şi cu pas sprinten să săltăm,
Să chiuim, să ne veselim.
David a fost păstor viteaz,
Din inimi de el pomenim.

STICHEL: Iaca, ăsta-i Crispus care vine,
Care catră noi s-aţine.
Doamne-ajută-ţi, dragul meu Crispus !

CRISPUS: Doamne-ajută, batrânul meu Stichel !

GALLUS: Cum îi cu turma şi mioarele noastre ?

CRISPUS: Adevărat, că-ntr-una-s toate
De la a mare, pân’ la a mică, frate.
Ce veste nouă aduceţi voi aşa,
I-adevărat ce-i place lumii a striga ?

(Crispus repetă ca un ecou cuvintele:
„pruncuşor”, „măgăruş”, „viţeluş”.)

GALLUS: Adevărat, la Betleem acel pruncuşor
Stă-n iesle între măgăruş şi viţeluş.
De-ai dar, minunea însă s-o priveşti
Trebuie mâne-n zori să te trezeşti
Şi cu noi la Betleem să porneşti.

CRISPUS: Îi mult de mers ?

GALLUS: Doar până-ajungi !

CRISPUS: Da, da, la asta bine m-oi gândi
Şi pruncului, o scamă din cojoc i-oi dărui.

(Păstorii cântă, mergând în cerc unul după altul.)

PĂSTORII: Ei, păstorii bucuroşi,
Erau pe la turme,
Harnic ei le îngrijeau,
Târziu adormeau.
Şi-n vis un înger apăru,
Lumină-n Cer se făcu,
Ei se-nspăimântară.
Nu vă temeţi ! le spuse el,
O veste bună v-am adus
Bucurie mare.

CEATA: Om bogat şi om sărac
Să salte-n bucurii,
Că s-a născut un copilaş
De toate prea iubit.
E un copil prea sfânt
Iisus Christos curat,
Să spele vechiul, greu păcat,
Din Cer a coborât.

Să te gândeşti că Iisus Christos
De sus, neprihănit,
În Betleem El s-a născut
La noi a coborât,
În iesle-adăpostit
Scriptura a-mplinit,
El este pe întreg pământ
Mai mare împărat.

ÎNGERUL: Voi vrednici şi cinstiţi bărbaţi,
Şi voi cinstite doamne si fecioare,
Vă rog, să nu vă fie cu bănat
De cele ce aici aţi ascultat,
Şi în nume de rău nu ne luaţi
De-n jocu’ nostru-am arătat
Ceva ce nu-i demn de urmat.
Sau, de-a lipsit ceva
Ce pildă bună putea da,
Doar neputinţa noastră e de vină !
Ci să vedeţi cu toţi doar partea plină,
Iar Cel de sus, atotstăpânitor
O noapte bună vă dea tuturor !

CEATA: Să ne dea har Dumnezeu
La venire şi plecare,
Binecuvânteze El
Pâinea şi-a noastră purtare,
Să ne dea har şi la moarte
Şi de Cer să avem parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>