Istoricul Societăţii Antroposofice din România

Lazăr Pașca

Extrase preluate din revista Antroposofia, ianuarie 1998

Antroposofia se legalizează în România în anul 1934 prin eforturile doamnei Viorica Dragalina şi ale colaboratorilor apropiaţi. Ea devine preşedinta Societăţii. La acea dată Societatea Antroposofică din România număra 60 de membri.

Antroposofia a fost adusă în România de către cei care au întâlnit-o în străinătate. Emil Brestowsky l-a studiat pe Rudolf Steiner la Viena. Venit în ţară, a ţinut la Sibiu și Cluj cursuri de antroposofie.

Viorica Dragalina din Bucureşti vine în contact cu antroposofia prin prieteni stabiliţi în străinătate.

Cea mai dinamică linie însă, a fost cea pornită de la Ştefan Armenchi din Reşiţa. Ion Ionaşiu, Iustin Iustinian, Constantin Oarcea, în colaborare cu Olga Oteleşeanu au realizat traducerea şi tipărirea primei lucrări antroposofice în limba română – Teosofia în 1943 şi apoi Ştiinţa ocultă în 1946.

În toamna anului 1947 antroposofia este interzisă în România în urma ocupaţiei sovietice şi a noii ideologii de stat. Activitatea antroposofică a continuat cu tot mai sporită intensitate pe măsură ce se făceau tot mai mari presiuni de a se impune, prin orice mijloace, ideologia materialistă colorată marxist-leninist. Ioan Ionaşiu, Iustin Iustinian şi alţii vizitau periodic, cu toate riscurile, grupările antroposofice active din ţară.

Munca de traducere a continuat, cărţile de bază şi cîteva zeci de cicluri de conferinţe ale lui Rudolf Steiner copiate de mână s-au răspîndit în toată ţara, s-au constituit grupe de studii pe tematici în diferite localităţi unde membrii puteau să se întâlnească şi să-şi împărtăşească rezultatele. Se organizau excursii-întâlniri în mijlocul naturii, unde se citea din operele lui Rudolf Steiner sau se ţineau conferinţe. Ca urmare 24 de antroposofi, membri activi şi simpatizanţi sunt „ridicaţi” la începutul lui ianuarie 1954 şi anchetaţi de Securitate în stare de arest în subteranele Ministerului de Interne din Bucureşti, până în iulie 1954. Ancheta a fost grea, iar pentru unii foarte grea. Tribunalul Militar judecă procesul „lotului antroposofic” la 7 august 1954 şi pronunţă între un an şi opt ani închisoare. La 5 octombrie 1955 însă, antroposofii sunt eliberaţi din închisoare în cadrul unei amnistii.

În închisoarea Jilava, Emil Brestowsky ţine adevărate seminarii cu ceilalţi antroposofi pe tema Fiinţa omului şi Filosofia libertăţii (cartea de căpătâi), precum şi despre „Faust”-ul lui Goethe.

Locuri deosebite, legate de spiritualitatea acestor meleaguri, erau cercetate de grupuri tot mai numeroase. Sanctuarele dacice din munţii Orăştiei, străvechea Sarmizegetusă, hierapolisul dac, era locul de întâlnire, an de an de Sânziene.

Perioada 1968-1977 devine deosebit de fecundă pentru viaţa antroposofică din ţară, prin activitatea muzicologului George Bălan şi a celor polarizaţi în jurul său: Leonida Pop, Gheorghe Paxino ș.a.

Sinaia devine un centru important şi activ. Se fac o mulţime de traduceri, se multiplică şi se răspândesc numeroase lucrări antroposofice (e.g. antologia antroposofică Sofianum).

O nouă intervenţie a Securităţii Statului în 1974 duce la confiscarea şi arderea unui imens material antroposofic, la noi anchete şi interdicţii şi la o supraveghere foarte strictă a celor activi. Ne-am continuat cu toate acestea neîntrerupt munca şi după decembrie 1989 am răzbit la lumină, iar activitatea antroposofică din România a redevenit legală.

După congresul de la Simeria din 15 septembrie 1990 tot ce s-a frământat şi germinat în sufletele noastre în noaptea cea lungă de 42 ani a început să se manifeste cu vigoarea unei primăveri debordante.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *