Întâlnirea cu viaţa economică

Lucian Popescu

În viaţa economică modernă este esenţială gândirea cu care pătrundem în ea, chiar dacă de cele mai multe ori nu suntem conştienţi de acest lucru, şi chiar dacă se consideră că în economie e important ceea ce faci şi nu „teoria”. Keynes, poate cel mai important economist din secolul trecut (foarte apreciat inclusiv de R. Steiner), spunea că generaţii întregi viitoare trăiesc, fără să o ştie, în conceptele elaborate de mintea unui economist din trecut, de care poate că nici nu au auzit.

Ştiinţa economică este printre cele mai noi ştiinţe. Putem spune că a apărut pe la jumătatea secolului XIX, cam tot atunci când Marx a conceput „Manifestul Partidului Comunist”. Aici este consfinţită, dacă pot spune aşa, alungarea sufletului din constituţia fiinţei omeneşti, după ce în urmă cu aproximativ o mie de ani biserica alungase spiritul, decretând că omul este format numai din trup şi suflet. Aşadar, începând cu jumătatea secolului XIX, în concepţia ştiinţifică modernă este de la sine înţeles că omul este format numai din trup.

Conceptele utilizate în ştiinţa economică sunt identice ca mod de formare cu cele din ştiinţele naturii. În loc să fie schimbat modul de gândire şi adaptat la procesul economic real, acesta din urmă este îmbrăcat în tiparele gândirii ştiinţelor naturale. Prin urmare, găsim în cărţile de economie multe noţiuni fără conţinut.

De exemplu, în orice manual de economie modernă apare noţiunea de bază a pieţei: piaţa este definită drept instanţa care reglează diferite tipuri de cerere şi ofertă din economie. În realitate însă, noţiunea „piaţă” nu există în ştiinţa economică. Aceasta este în cadrul ştiinţei economice ceea ce este în filozofie noţiunea de „lucru în sine” introdusă de Kant: o non-noţiune, un joc de cuvinte, un nume gol dat unei realităţi pe care nu o înţelegem.

O altă noţiune economică-fantomă frecventă este cea de „salariu” sau „salariat”. De fapt, salariul nu se deosebeşte cu nimic de profit. „Salariul” nu este altceva decât profitul pe care muncitorul care realizează un produs sau serviciu îl obţine din vânzarea acestui produs sau serviciu întreprinzătorului. Aşa cum muncitorul realizează un produs sau un serviciu, întreprinzătorul găseşte pe cei ce au nevoie de produsul/serviciul respectiv. Muncitorul vinde produsul întreprinzătorului cu un preţ, iar întreprinzătorul vinde mai departe clienţilor. Ambii obţin profit. Prin urmare, muncitorul nu-şi vinde „forţa de muncă”, ci produsul/ serviciul pe care este capabil să-l realizeze. Termenii de „salariu”, „salariat”, „forţă de muncă” nu ţin de ştiinţa economică, adică ei nu descriu cu nimic procesul economic real. Sunt noţiuni care descriu raporturi sociale trecute, existente în perioada evului mediu, de exemplu. Noţiuni care aduc în prezent raporturi sociale din trecut şi care ascund relaţiile dintre oameni din cadrul vieţii sociale şi economice adecvate timpului prezent. Relaţii care sunt în realitate în prezent între oameni, dar care sunt ascunse, deformate de „fantome” ale trecutului.

Părintele concepţiei economice moderne este considerat scoţianul Adam Smith. În 1776 el a publicat „Biblia” economiştilor occidentali, Avuţia Naţiunilor. Aici Adam Smith formulează unul dintre principiile fundamentale ale vieţii economice: dacă fiecare individ îşi urmează propriul bine, atunci se va ajunge la cel mai mare bine posibil pentru omenire. Adam Smith a trăit în perioada Iluminismului şi a gândit potrivit acestei perioade. Atunci însă omenirea occidentală devenise deja mult prea legată de planul material: primul factor al realităţii era considerat deja material şi întrega economie modernă ulterioară se bazează pe acest pricipiu: materia este primordială.

Dar dintr-o astfel de concepţie omul este practic exclus.

Purtătorii schimbării, ai dezvoltării sunt piaţa, în economia occidentală, şi statul, în cea socialistă centralizată.

Dar dacă în loc de forţa de muncă abstractă, ca factor al vieţii economice, punem omul care vine pe pământ cu capacităţi dobândite în vieţi anterioare, şi care se află într-un proces continuu de dezvoltare? Dacă baza economiei mondiale sunt milioanele de suflete care vin permanent pe pământ, încercând fiecare să-şi îndeplinească menirea, sarcinile? Îndeplinirea unei sarcini sau unei meniri poate însă să fie făcută numai în serviciul altor oameni şi nu pentru tine însuţi. Adică opusul principiului formulat de Adam Smith, pe care este clădită concepţia economică modernă.

În cadrul economiilor tradiţionale, fiecare individ consuma în mare parte ceea ce producea în propria sa gospodărie. De asemenea, locul fiecăruia în organismul social era determinat în general de familia în care se năştea. Exista în fiecare comunitate un iniţiat-preot-învăţător de la care porneau şi impulsurile din viaţa economică. Lucrurile însă au evoluat, lumea spirituală s-a apropiat tot mai mult de pământ, conştienţa omului a devenit tot mai clară şi precisă. Omul se ştie pe sine tot mai mult ca individ centrat în sine, el vrea să-şi descopere singur locul în organismul social, potrivit capacităţilor pe care şi le percepe în sine şi a impulsurilor sale spre acţiune. Omul modern vrea să-şi descopere el însuşi propria menire, să afle singur răspunsul la întrebarea: cine sunt eu? El simte că este mai mult decât corpul fizic, chiar viaţa îl determină să ajungă la această constatare. Tehnologiile moderne şi tehnica modernă ce ne înconjoară ne obligă practic să observăm că suntem mai mult decât corpul fizic, decât un individ ce ţine de un anumit grup-familie, stat, neam, religie. Televiziunea, internetul, telefonul mobil ne conectează oricând cu evenimente, oameni, procese ce se desfăşoară în diferite locuri de pe întreg pământul. Vedem cum existenţa noastră este întreţesută cu existenţa întregului pământ. Însăşi viaţa economică evoluează în sensul de a ne arăta că depindem de ceilalţi oameni. Diviziunea economică a muncii tot mai intensă ne obligă să producem pentru alţi oameni şi nu pentru noi înşine. În viaţa economică omul modern este obligat să fie altruist, aici altruismul este o realitate şi nu doar o maximă morală sau crez religios. Într-o viaţă economică modernă individul nu va mai produce nimic pentru sine, ci numai pentru ceilalţi şi va primi cele de care are nevoie de la alţii. Individul îi va susţine pe ceilalţi, va susţine întrega omenire, am putea spune, şi întrega omenire îl va susţine pe el. În viaţa economică modernă viaţa fiecărui om este o iniţiere, iar maestrul nu va mai fi un anumit om, ci întrega omenire.

Astfel, realitatea vieţii economice a luat-o înaintea concepţiilor de care economiştii în general sunt capabili. Lumea în care trăim în acest domeniu este diferită de cea pe care suntem deocamdată în stare să o gândim. Cu noţiuni elaborate după modelul celor din ştiinţele naturii, ajungem să credem că viaţa economică se desfăşoară undeva în afara noastră, că „mâna invizibilă” a pieţei este cea care o poate stăpâni, sau intervenţia unor forţe oculte atotcunoscătoare şi atotputernice. Cu totul altfel stă situaţia însă dacă fiecare om devine conştient de voinţa sa şi se străduieşte să-şi împlinească menirea proprie. Atunci nu vom mai trăi într-o lume în care mare parte din oameni e redusă la condiţia de sclavie, ci într-o lume cu oameni care se dezvoltă acţionând potrivit cu propriile capacităţi, în folosul întregii omeniri. Acesta nu este decât rezultatul la care ajungem dacă pornim de la premisa omului liber – adică omul care se străduieşte spre unirea cu partea superioară a fiinţei sale.

 

Tags: