Gândirea inimii

Ioan Surgean

(conferinţă susţinută în cadrul Simpozionului SAR  2005, Simeria Veche)

„Prin gândirea inimii clădim puntea dintre cunoştinţele asimilate în antroposofie cu intelectul şi antroposofia din inimile noastre.”

Rudolf Steiner

Transformările care au loc în prezent în lume şi impulsul materialist atât în gândire cât şi în fapte, ne antrenează şi pe noi antroposofii într-un curent intelectualist care necesită din partea noastră noi impulsuri de reechilibrare şi armonizare interioară. Una din ele o găsim însăşi în această metamorfoză a inteligenţei cosmice care are loc în prezent şi care se concretizează tocmai prin adâncirea acestei gândiri a inimii.

În esenţă este vorba de a ne schimba logica gândirii noastre, modul nostru de gândire asupra căruia Rudolf Steiner ne-a atras atenţia mai insistent după anii 1920-1922, scoţând în evidenţă faptul că sprijinul de care avem nevoie în acest sens îl găsim tocmai în antroposofie.

Printre altele el a spus următoarele: „Dragilor se spune în lume că antroposofia ar fi o problemă intelectualistă. Nu este adevărat. Şi voi ţine acum o serie de conferinţe în cadrul cărora voi scoate în evidenţă mai mult decât în alte dăţi tocmai acest aspect al necesităţii dezvoltării simţirii, sentimentului, adică al gândirii inimii.”

Această problemă, în zilele noastre, devine mai necesară decât în perioada în care Rudolf Steiner a prezentat-o în diferitele sale conferinţe. Este interesant cum apreciază el această problemă: „A sosit timpul când noi trebuie să trecem de la o gândire logică, o gândire cu care noi suntem obişnuiţi şi care face parte din viaţa noastră, treptat la o gândire cu inima. Aceasta aparţine defapt de o evoluţie generală a omenirii. Aceasta cu atât mai mult devine o cerinţă imperioasă a societăţii antroposofice pentru a ajuta pe membrii săi la această transformare a gândirii. Am putea spune că nu este suficient doar să citim nişte conferinţe şi să înţelegem conţinutul acestora ci trebuie să trecem această gândire prin inimă. Acesta este însă un proces lent şi îndelungat şi necesită multă răbdare. Dar trebuie început.

În acest scop eu voi încerca să vă prezint o cale prin care puteţi să vă racordaţi direct la domeniile care constituie defapt şi exemplificări ale acestui proces de gândire prin inimă, şi care constituie şi diferite tematici abordate în cadrul antroposofiei. În acest sens, Rudolf Steiner spune: „Când în cursul evoluţiei sale omul mai înregistrează un progres, dobândeşte un cu totul alt sentiment în privinţa gândirii, în aşa fel încât senzaţia pe care o avea până acum de a gândi cu capul se localizează de această dată în zona inimii. Nu este defapt vorba de inima fizică ci de acel organ care se situează în regiunea inimii şi care este defapt un organ spiritual. Deci acest organ devine un organ al gândirii cu inima şi el se deosebeşte cu totul de gândirea obişnuită, logică.”

Incercând să sintetizeze această transformare a gândirii care are loc în cursul evoluţiei omeneşti, Rudolf Steiner prezintă trei etape mai distincte:

Prima etapă este aceea în care această gândire ia naştere dintr-un simţământ naiv prin care omul consideră că unele lucruri sunt corecte, drepte sau incorecte pornind de la un impuls interior. A doua etapă este aceea în care gândirea intelectualistă intră mai mult în evoluţia umană şi începe să compare corectitudinea raportându-se la unele elemente pe care le găseşte în jurul său şi începe defapt acest fenomen al criticii; în această etapă intervine mai mult personalitatea omului când caută să discearnă ceea ce este corect de ceea ce este incorect în funcţie de amprentele sale personale. În a treia etaptă, datorită evoluţiei tehnicii actuale, omul evaluează această scară a valorilor, a corectitudinii, a justeţii, a răului folosind de data aceasta anumite aparate care pot să-i măsoare cantitativ chiar diferenţele evaluărilor pe care înainte le făcea doar printr-o apreciere subiectivă. De exemplu, odată cu intrarea în evoluţie a calculatoarelor, a microscopului, telescopului şi altor aparate tot mai perfecţionate din circuitul informaţional, intervine o modificare din punct de vedere al opticii după care se face evaluarea a ceea ce este drept, nedrept, bun sau rău. Putem spune că prin aceasta el vrea să alinieze această gândire raţionalistă, intelectualistă la însăşi progresul tehnic prin anumite aparate.

Încrederea omului începe să devină tot mai puternică în această logică bazată pe ştiinţă, pe tehnică, dar se pierde treptat tot mai mult această evaluare în care trebuie să participe şi inima omului, partea sa senzitivă. Dacă noi încercăm acum să discutăm aici pentru a ne însuşi un alt mod de raportare la această logică a gândirii, desigur nu ne vom referi la acele persoane care conform evoluţiei lor încă n-au ajuns să sesizeze această particularitate a gândirii şi care parcurg acum acest drum de la logica raţionalistă la logica inimii, la gândirea inimii.

Pentru a trece la aspectul concret al problemei, voi încerca să abordez gândirea inimii din cel puţin 12 aspecte sau problematici mai importante. La întrebarea de ce tocmai 12, nu se poate da un răspuns materialist, ci doar dacă ne referim la anumite procese şi fenomene cosmice în microcosmos şi macrocosmos ca de exemplu: există 12 semne zodiacale, există 12 simţuri omeneşti, există 12 moduri de raportare a omului, cadranul ceasului împarte timpul în 12 unităţi şi alte exemple care au un substrat spiritual şi care nu mi-am propus să le explic în această conferinţă. Trebuie să precizez însă că această cifră de 12 are şi ea subdiviziuni şi se poate împărţi în mai multe aspecte la fel cum cele 12 ore au unităţi de minute, secunde, iar simţurile omeneşti se întrepătrund şi se intercondiţionează. (Se desenează pe tablă o inimă). Din această inimă vom încerca să trasăm cele 12 problematici principale prin care se poate aborda gândirea inimii.

Prima din ele, care pentru noi antroposofii nu este necunoscută, este legată de un nou mod de a ne raporta la fiinţa lui Christos (se trasează pe tablă linia verticală care trece prin dreptul inimii). La ce se referă acest lucru? Este vorba de a trece de la acestă înţelegere doar teoretică a fiinţei lui Christos la această simţire cu inima a tainei care este legată de Misterul de pe Golgota şi a nenumăratelor aspecte spirituale care au inundat de atunci începând întreaga omenire. Trebuie să simţim toată această taină ca şi când Christos a coborât pe Pământ şi se găseşte în fiecare din noi, în inima fiecărui om şi el ne va conduce până la sfârşitul evoluţiei Pământului.  Dacă nu însoţim înţelegerea nenumăratelor taine legate de fiinţa Sa şi de simţirea cu inima prin gândirea cu inima nu vom putea pătrunde în aspectul lor viu, aspect care defapt constituie întreaga esenţă a iubirii christice. Ca un element suport pentru a vieţui această gândire cu inima putem să conştientizăm şi să încercăm să simţim ce înseamnă defapt ca oamenii şi întregul pământ până la sfârşitul evoluţiei sale să se transforme din Pământul înţelepciunii în Pământul iubirii, din oameni care gândesc doar materialist în oameni care vor putea gândi şi cu inima. Exprimând doar prin nişte cuvinte simple, nici nu putem intui defapt ce transformări radicale trebuie să se producă în fiinţa omului pentru a putea ajunge să poată fi un om „al inimii” un om în care gândirea poate să creeze această iubire atotcuprinzătoare, neegoistă pentru omul de lângă el şi pentru toţi oamenii. Este vorba de iubirea cristică care diferă de iubirea de familie, de iubirea pentru copil şi care în decursul evoluţiei aşa cum ştim a avut diferite etape şi va trebui în continuare să se metamorfozeze pentru a putea să devină o iubire altruistă. Pentru aceasta avem nevoie de multă strădanie şi în primul rând de conştientizarea necesităţii de metamorfozare a acestui aspect în fiinţa fiecăruia dintre noi.

 

A doua problematică (se trasează din inimă o verticală în jos) care derivă tocmai din această schimbare a modului în care ne raportăm faţă de fiinţa lui Christos prin gândirea inimii este această metamorfoză a iubirii egoiste în iubirea altruistă. Aici trebuie să ne gândim la esenţa, originea iubirii astfel încât ea să poată fi conştientizată ca Soarele inimii, ca Lumina inimii, însăşi Lumina vieţii noastre. Tainele care ni se dezvăluie provenind din multiplele jertfe ale lui Christos (au fost prezentate detaliat de Rudolf Steiner în diferite conferinţe) ne dau entuziasmul inimii pentru acest impuls al iubirii plină de sacrificiu, pentru a putea aprinde lumina iubirii în fiecare inimă. Pentru exemplificare, noi avem această referire a esenţei iubirii care izvorăşte din lumina cristică, din lumina solară în diferitele mantre pe care le puteţi găsi cu toţii în exerciţiile descrise de Rudolf Steiner. De exemplu,

În razele pure ale luminii radiază Divinitatea lumii.

În iubirea curată faţă de toate fiinţele

Radiază dumnezeiescul fiinţei mele.

Referindu-mă doar la această mantră pentru a putea înţelege şi a putea gândi cu inima ce înseamnă defapt această lumină pură care este capabilă să dezvolte iubirea curată din inima fiecărui om trebuie să ne oprim şi să aprofundăm semnificaţia fiecărui cuvânt. Gândindu-ne în mod imaginativ prin gândirea inimii vom putea simţi în momentul în care pronunţăm cuvântul „Lumină pură” la forţele care stau în dosul acestei emanaţii, forţele solare la însăşi fiinţa lui Christos care este în acest astru. Odată cu această conştientizare vom putea lega emanaţia iubirii christice cu această lumină care se revarsă asupra fiecărui om fără să facă diferenţa dintre ei într-un mod cu totul altruist căutând să dezvolte în om tocmai acel sâmbure divin prin care el poate radia apoi la rândul lui iubirea fată de toate fiinţele. Deci luând ca exerciţiu mantre de acest gen, meditând asupra lor, adâncindu-ne cu inima asupra semnificaţiei profunde a fiecărui cuvânt, vom putea trece în acest domeniu al simţirii fără să rămânem doar la nivelul acelei înţelegeri logice, intelectualiste de la început. Defapt, trebuie să ne străduim să descoperim însăşi forţele, revelaţia care străbate din depărtări cosmice şi care defapt stau înglobate în aceste cuvinte relativ simple. Până când nu transformăm aceste cuvinte, nu le scoatem forţele care stau ascunse în ele prin această gândire imaginativă a inimii, ele rămân seci, nu ne mişcă deloc, nu vorbesc deloc inimii noastre. Este acelaşi lucru ca şi când spunem o rugăciune binecunoscută ca Tatăl Nostru în grabă fără să ne oprim la semnificaţia fiecărui cuvânt, fără să căutăm să o coborâm şi în gândirea inimii, zăbovind mai mult asupra cuvintelor folosind şi forţele noastre imaginative şi intuitive.

Dacă ne referim la Soarele acestei iubiri, la lumina care este forţa iubirii, trebuie să ne gândim şi să simţim totodată că în dosul acestui astru luminos defapt stau fiinţe spirituale de o înaltă forţă şi măreţie ca Exousyai, Dynamis, Kyriotetes, iar în fundalul acestei lumini orbitoare stă însăşi fiinţa cristică. Toate sunt fiinţe vii şi gândirea noastră trebuie să conştientizeze întreaga viaţă care inundă prin această lumină atât oamenii cât şi întregul pământ şi nu este voie să ne oprim doar la aspectul lor exterior, materialist. Aceasta înseamnă un alt aspect al gândirii cu inima, al Soarelui iubirii cosmice.

Al treilea aspect se referă defapt tocmai la conţinutul antroposofiei. Rudolf Steiner a accentuat de nenumărate ori că dacă noi nu vom trăi antroposofia cu această iubire a inimii, antroposofia este o ştiinţă moartă. Dacă mulţi dintre antroposofi nu reuşesc să descifreze încă de la început această emanaţie care există în conferinţele lui Rudolf Steiner, aceasta nu înseamnă că ele nu conţin acest impuls al iubirii. Este adevărat că pentru a înţelege multe din conferinţele lui Rudolf Steiner este nevoie de o logică puternică, de o forţă a gândirii logice cu inima, dar la un moment dat, după un anumit timp, nu mai este nevoie de această forţare, mai ales dacă reuşim să gândim cu inima tainele pe care el ni le revelează. La început este oarecum la fel ca şi când copilul pentru a citi trebuie să înveţe alfabetul, dar nu-şi mai aminteşte mai târziu de această perioadă dificilă prin care a trecut pentru al învăţa alfabetul. La fel este şi cu această strădanie pe care trebuie să o depunem pentru a învăţa să gândim antroposofia prin forţele inimii, prin gândirea inimii.

 

Al patrulea aspect este legat de trăirea conţinuturilor antroposofiei la un domeniu vast şi anume [cu aplicare până în] viaţa fiinţelor elementale. Antroposofii cunosc cu toţii această problematică şi anume [existenţa şi acţiunea] fiinţele elementale care stau în dosul naturii, fiinţele elementale ale gândirii, fiinţele elementale ale simţirii, fiinţele elementale care stau în dosul schimbării anotimpurilor ş.a.m.d. Referitor la această problemă, tocmai pentru a ilustra necesitatea trecerii la gândirea vie, Rudolf Steiner ne dă în conferinţele sale exemplul fiinţelor elementale care stau, de exemplu, în dosul unui crin. Dar nu numai în dosul unui crin, ci în dosul întregii naturi şi care nu ar exista fără activitatea acestor fiinţe invizibile dar care există şi pot fi conştientizate de cei care au clarvedere. Aceste fiinţe ignorate în prezent de oameni trăiesc un coşmar pentru faptul că nu au din partea noastră acea emanaţie de recunoştinţă, de căldură sufletească pentru sacrificiul pe care ele îl fac în vederea asigurării existenţei fiinţelor umane pe pământ. În momentul în care noi antroposofii ne apropiem cu recunoştinţă, cu iubire de aceste fiinţe elementale, spune Rudolf Steiner, ele sunt eliberate din încătuşarea, din vraja în care trebuie să-şi ducă existenţa şi cu o bucurie nesfârşită reuşesc să se apropie de lumile spirituale de unde provin. Detalii privind aceste aspecte multiple ale vieţii fiinţelor elementale se cunosc şi sunt prezentate detaliat de Rudolf Steiner în diferitele sale conferinţe. Eu vreau să mă refer doar la faptul că trebuie să ne apropiem de aceste fiinţe elementale prin această gândire a inimii fără de care noi nu vom putea împlini una din marile noastre obligaţii faţă de aceste vietăţi invizibile pentru a le elibera de vraja în care ele se găsesc. Doar prin iubire, prin căldura inimii, prin recunoştinţa faţă de sacrificiul lor, putem să îndeplinim una din misiunile pe care le are un discipol spiritual în această existenţă.

Rudolf Steiner aminteşte că în această epocă de evoluţie cu cât mai mulţi oameni vor conştientiza această realitate şi se vor apropia cu gândirea inimii de aceste fiinţe elementale vor contribui la schimbarea însăşi a evoluţiei lumii, a cosmosului. În cadrul Societăţii Antroposofice, unde antroposofii au posibilitatea să ajungă la cunoaşterea acestor taine, se impune în mod imperios necesar a exersa o nouă atitudine de recunoştinţă şi de apreciere a sacrificiului pe care îl fac aceste fiinţe elementale. De aceea trebuie să exersăm a trăi viu momentele în care intrăm în contact cu natura, cu un copac, cu o floare, cu o pajişte, sau când păşim într-o grădină inundată de verdeaţa care parcă emană această viaţă a elementalilor.

În acest sens, voi difuza un material care se referă tocmai la această problemă a recunoştinţei pe care trebuie să o avem faţă de fiinţele elementale, apropiindu-ne de ele prin gândirea inimii şi pericolul pe care îl prezintă ignorarea acestei realităţi suprasensibile. Această realitate stă şi în dosul secretului care conferă preparatelor homeopatice şi antroposofice prin dinamizare calităţile lor curative; adică prin acest proces de diluare şi totodată dinamizare se produce acelaşi efect de descătuşare, de eliberare a acestor fiinţe elementale care au creat planta medicinală respectivă. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul sfărâmării şi dinamizării mineralelor. Nu este cazul în cadrul acestei conferinţe să intrăm în amănunte în acest domeniu – am vrut doar să le amintesc. Desigur, la prepararea medicamentelor dinamizate contează foarte mult cei care le execută şi calitatea acestora depinde de gândirea inimii cu care aceste persoane execută acest proces de diluare şi dinamizare.

 

Al cincilea aspect care doresc să-l evidenţiez este gândirea inimii legată de exerciţiile pe care trebuie să le desfăşurăm privind dezvoltarea florilor de lotus sau a chakrelor. Mă refer în mod special la floarea de lotus cu 12 petale care este situată în zona inimii şi are legătură directă cu gândirea inimii. În acest sens este bine să recitim cu toţii exerciţiile pe care Rudolf Steiner le indică în cartea sa „Calea cunoaşterii” sau „Iniţierea”. Aceste exerciţii trebuie abordate cu multă seriozitate şi perseverenţă, dar în mod special trebuie să ne apropiem şi cu sufletul nostru implicând aspectele legate de sentimentele pe care le generăm în momentul în care executăm aceste exerciţii. Trebuie să menţionez că exersarea dezvoltării florii de lotus cu 12 petale este indicată pentru dezvoltarea forţelor spirituale în mod special întrucât în regiunea inimii, cu timpul se crează aşa cum este menţionat în „Iniţiere” un centru eteric cu o iradiere puternică în toate zonele sau centrele de forţă ale fiinţei umane. Desigur, trebuiesc executate paralel şi celelalte exerciţii destinate dezvoltării celorlalte flori de lotus întrucât ele coroborează între ele.

 

Al şaselea aspect este abordarea prin gândirea inimii a relaţiei noastre cu fiinţele gând şi fiinţele gând-simţire care joacă un rol deosebit atât în existenţa noastră terestră cât şi în viaţa de după moarte. Noi ştim faptul că însăşi în religie se spune că există păcatul nu numai prin faptă ci şi prin gând. Antroposofia dezvoltă şi dă explicaţii clare privind faptul că în dosul gândirii noastre stau fiinţe vii aşa cum cunoaşteţi cu toţii, fiinţe din categoria elementalilor, care realizează această legătură directă dintre om şi îngerul său păzitor. Defapt îngerul păzitor percepe nu gândirea omului, ci tocmai forţele imaginative dezvoltate de fiinţele elementale generate de gândirea omului. Putem spune că ele sunt nişte intermediari; aceeaşi importanţă o au şi fiinţele gând-simţire faţă de care noi ne putem raporta în mod corect doar prin gândirea inimii şi nu printr-o gândire intelectualistă.

Această realitate ascunsă conştienţei obişnuite dar care o putem cunoaşte din ştiinţa spirituală, este legată direct de această gândire a inimii în întreaga noastră activitate terestră atât în familie, în serviciu sau relaţiile întâmplătoare cu semenii noştri şi noi le vom putea retrăi în funcţie de modul în care am introdus viaţă, iubire, afecţiune sau antipatie, ură, gelozie, răzbunare în aceste gânduri. Nu doar fapta, ci şi aceste gânduri vii, gândirea-simţirea se imprimă în eterul cosmic şi în fiinţa eterică a fiecăruia din noi. O ducem cu noi întreaga viaţă şi o transpunem apoi la moartea noastră într-o realitate cu care ne întâlnim în mod viu. Este greu de imaginat, de simţit acum, pe pământ consecinţele pe care le are o gândire rece, calculată, egoistă în viaţa de după moarte. Dar, fără să ajungem până acolo, există o conferinţă a lui Rudolf Steiner în care el ne descrie fenomenele care se produc la anumite stări afective, însăşi în timpul existenţei noastre şi care după o perioadă de 7 ani se reîntorc ca un bumerang, ca un roi de fiinţe elementale în existenţa noastră. Ele pot crea perturbaţii grave dacă au fost negative sau aspecte de linişte sufletească, de bucurie când ele au fost vieţuite prin gândirea inimii, în mod pozitiv. Nu putem trece cu vederea influenţa pe care o are activitatea aceasta a fiinţelor gând-simţire în karma omului, cu consecinţele sale la încarnările următoare.

 

Al şaptelea aspect este legat de logica gândirii umane pe care noi toţi o trăim ca o realitate în existenţa noastră cotidiană. Rudolf Steiner dezvoltă această problemă şi spune: „În momentul în care în jurul tău se vorbeşte despre diferite lucruri nedrepte sau injurii la adresa anumitor persoane, tu trebuie să reacţionezi prin gândirea inimii la fel ca şi când aceste lucruri se întâmplă în realitate. Toate aceste vorbe trebuie să îl îndurereze pe ascultător chiar dacă el nu exprimă această durere în exterior până într-atât încât să simtă o durere vie faţă de nedreptăţile, injuriile, minciunile pe care le aude în jurul său. El le regândeşte toate cele auzite, însă prin gândirea inimii. Această atitudine diferă semnificativ de cea care se practică în zilele noastre când trecem cu nepăsare faţă de cele ce se vorbesc în imediata noastră apropiere sau în cercurile pe care noi le frecventăm. Vreau să mai adaug că de multe ori auzim şi multe prostii care se debitează în jurul nostru şi faţă de acestea trebuie să dezvoltăm în noi tăria interioară de a nu sări în sus şi de a reacţiona prompt la ceea ce adesea le numim tâmpenii, absurdităţi sau imposibilităţi. Desigur, pentru a obţine această tărie lăuntrică este necesară exersarea şi cultivarea gândirii cu inima, adică defapt o dezvoltare a voinţei interioare la care se adaugă însă şi îngăduinţa şi compasiunea inimii în funcţie de cazurile care se ivesc. Adesea, în asemenea cazuri, noi trebuie să facem apel şi la forţele spirituale din imediata noastră apropiere, la ajutorul îngerului păzitor, atât al nostru cât şi al celuilalt, pentru a putea induce o altă emanaţie în grupul în care apar asemenea disonanţe. Cert este că noi nu avem voie să trecem nepăsători faţă de neadevărurile care se exprimă întrucât însăşi corectarea pe care căutăm să o facem în gândirea noastră induce o influenţă pozitivă în ambianţa cosmică, conştienţi fiind de faptul că asemenea neadevăruri influenţează şi încarcă în mod negativ însăşi evoluţia cosmică dacă le privim ca un fenomen global şi nu doar ca şi cazuri izolate.

 

Al optulea aspect pe care trebuie să-l scoatem în evidenţă este legat de modul în care reflectăm anumite concordanţe în gândurile şi vorbele care se desfăşoară în jurul nostru sau nu şi totodată modul cum ne situăm faţă de contradicţiile aparente faţă de acelaşi adevăr. Rudolf Steiner scoate în evidenţă faptul că lumea imaginativă este mult influenţată de modul în care noi ne raportăm la acelaşi adevăr sau cum susţine anumite contradicţii aparente. Spre exemplificare, se prezintă un caz în care două persoane vorbesc de modul în care a reacţionat organismul de exemplu la un tratament pe care l-au făcut în aceeaşi staţiune balneoclimaterică, de exemplu la Vatra Dornei. Primul, relatează că tot tratamentul şi timpul cât a stat în această localitate i-a creat o stare favorabilă, s-a simţit bine şi starea sănătăţii sale s-a îmbunătăţit în mod simţitor. El s-ar reîntoarce cu plăcere şi altă dată în aceeaşi staţiune. Cealaltă persoană, foarte supărată relatează că tot timpul a avut neplăceri privind sănătatea sa, nu a avut parte de linişte, a trebuit mereu să apeleze la ajutorul medicilor şi decretează că această staţiune este o staţiune proastă, la care nu s-ar reîntoarce niciodată şi nu o recomandă altor persoane. Care este substratul acestei contradicţii? Prima persoană nu era o persoană suferindă cu sistemul cardiac şi avea anumite neplăceri privind sistemul neurosenzorial. A doua persoană avea o boală cardiacă veche pentru care această staţiune, însăşi prin altitudinea ei, nu era recomandată afecţiunilor de care suferea. Iată deci două puncte de vedere contradictorii care defapt conduc însă la acelaşi adevăr: staţiunea în sine este recomandată pentru tratamentul anumitor afecţiuni, dar trebuie să se ţină de specificul bolii pacientului. Acest mod de a ajunge la adevăr constituie tot un exerciţiu care necesită defapt gândirea cu inima, adică o gândire realistă şi nu determinată de factorii subiectivi. Dacă ne raportăm la aspecte spirituale putem găsi şi aici o serie de exemple. Şi anume Rudolf Steiner recomandă în mai multe conferinţe ca noi înainte de a lua o hotărâre importantă în viaţă să ne gândim bine asupra factorilor intercondiţionali şi să dormim trei sau patru nopţi după care să luăm hotărârea decisivă. În alte câteva conferinţe, mai ales când vorbeşte de aptitudinile pe care trebuie să le dobândim încă în viaţa pământească pentru a putea răspunde unui dialog cu anumite fiinţe spirituale, în diferite sfere planetare, după moarte, recomandă următoarele: în viaţa cotidiană să fim atenţi asupra unor momente când ni se cere promptitudine şi decizii rapide în faţa anumitor evenimente. În acest caz ni se pare că ceea ce el recomandă este ceva contradictoriu dacă nu ţinem seama de aspectele mai profunde ale consecinţelor. El explică în continuare că sunt situaţii în viaţa de după moarte când trecând cu viteză prin „tunelul timpului” o anumită entitate spirituală ne întreabă şi noi trebuie să răspundem prompt acestei întrebări. În cazul în care nu suntem pregătiţi încă din viaţa pământească la această atitudine de spontaneitate în gândire şi acţiune, scăpăm această ocazie de dialog. Nu putem învăţa însă ceea ce trebuia să învăţăm cu ceastă ocazie din punct de vedere spiritual şi trecem cu o durere în suflet nostalgic, însă cu hotărârea ca în următoarea viaţă pământească să căutăm ocaziile pentru a ne dezvolta această aptitudine care ne-a fost lacunară. Iată cum două lucruri aparent contradictorii se pot înţelege şi constituie ambele impulsuri pozitive din punct de vedere al evoluţiei spirituale. Rudolf Steiner dă şi alte exemple de acest gen care se găsesc în mai multe din conferinţele sale.

 

Pentru a putea dobândi această calitate trebuie să exersăm această gândire a inimii, adică o nouă logică în care trebuie să coroborăm informaţiile, iar hotărârea corectă se ia în urma unui exerciţiu mai îndelungat. Trebuie să folosim în mod înţelept această şcoală pământească pentru a putea acţiona în mod înţelept în lumile spirituale.

 

Al nouălea aspect al gândirii cu inima asupra căruia Rudolf Steiner ne atrage atenţia în mai multe prelegeri este relaţia noastră cu semnificaţia simbolurilor şi a modului în care noi ne apropiem de conţinutul anumitor mantre. Ca un exemplu, putem lua simbolul şi totodată meditaţia crucii cu şapte trandafiri, o meditaţie care se derulează în patru etape şi este legată de aspectele pozitive şi negative ale fiinţei noastre. Mai există şi alte simboluri la care Rudolf Steiner face referiri iar înţelegerea semnificaţiei oculte care stă în dosul acesteia se poate obţine doar printr-o gândire în care trebuie să asociem forţele sufleteşti, forţele inimii. Abordarea lor doar din punct de vedere al gândirii este nesatisfăcătoare şi nu duce la nici un rezultat. În acest sens trebuie avut mare grijă în cazul în care încercăm noi înşine să creăm anumite simboluri cu anumită semnificaţie spirituală, făcând uz de raţiunea noastră, chiar dacă ea este legată de unele aspecte spirituale, dar spune Rudolf Steiner, pentru acest lucru trebuie să avem şi o maturitate spirituală care se dobândeşte în timp, practicând o viaţă axată pe anumite deprinderi diferite de cele practicate în cotidian.

 

Al zecelea aspect asupra căruia trebuie să ne concentrăm tot cu această logică diferită, cu această gândire a inimii, o constituie trăirea detaşată a gândirii, simţirii şi voinţei, cele trei calităţi importante ale sufletului uman. Se cunoaşte faptul că aceste forţe fundamentale ale sufletului pe timpul existenţei pământeşti sunt ţinute unite de corporalitatea noastră. În cazul în care noi trecem pragul, indiferent dacă o facem prin această dezvoltare a forţelor de clarvedere sau în cazul când trecem în viaţa de după moarte, aceste trei calităţi sufleteşti au tendinţa să se despartă. Aşa după cum cunoaşteţi, gândirea tinde să se înalţe până în regiunile stelare, simţirea în regiunile planetare, iar voinţa să asceadă până în timpurile încarnării anterioare. Noi putem însă să ţinem unite aceste forţe şi să nu simţim această scindare dacă noi încă în timpul vieţii pământeşti ne apropiem de fiecare din ele prin gândirea inimii, conştientizând aspectele specifice ale fiecărei forţe şi exersând diferite mantre legate de dezvoltarea simţământului profund care ajunge până la vieţuirea cu forţa inimii, a esenţei originale, a fiinţelor spirituale care stau în dosul fiecăruia din acest component al sufletului. Pentru a da un exemplu privind modul în care un suflet decedat poate fi abordat de aparţinătorii săi, de exemplu prin rugăciune, este cunoscut faptul că diferite persoane i se pot adresa cu forţele sufletului aflate la depărtări spaţiale terestre mari, de exemplu unul la New York, altul în Timişoara, altul la Craiova. Această apropiere de sufletul mortului se poate face însă numai prin forţele gândirii inimii fiindcă el nu conştientizează dacă aparţinătorii sau prietenii lui îşi aduc aminte în mod intelectualist fără să coroboreze gândirea cu simţirea trecută prin forţele inimii. Se mai recomandă ca fiinţa celui decedat să fie conştientizată şi imaginativ, asociind unele întâmplări trăite împreună şi pe plan sufletesc. Iată doar un exemplu prin care această forţă a gândirii şi simţirii susţinuta de un impuls puternic voliţional poate acţiona numai trecut prin aceste forţe ale inimii.

 

Al unsprezecelea aspect îl regăsim în forţele necesare pentru activarea diferitelor organe spirituale din fiinţa omului şi care trebuie să folosească forţele izvorâte din gândirea inimii. Una din aceste forţe deosebit de importante în cadrul unei evoluţii spirituale este forţa care derivă din sistemul ritmic respirator. Este vorba de modul în care ne putem apropia de forţele respiraţiei ritmice necesare pentru a însoţi forţele noastre imaginative, intuitive şi inspirative. Se cunoaşte faptul că exerciţiile necesare pentru o respiraţie ritmică conştientizată se pot desfăşura numai cu ajutorul îmbinării forţelor care stau în zona eterică a inimii. Aceasta o putem obţine dacă prin impulsurile de voinţă imprimăm gândirii forţa de conexiune cu aceste forţe eterice astfel încât respiraţia să devină un rezultat vivifiant al discipolului spiritual, conştient de faptul că în dosul ei el defapt se foloseşte de anumite fiinţe spirituale pozitive cărora le dă şi prinosul său de recunoştinţă prin emanaţia caldă a inimii sale. Importanţa exerciţiilor de respiraţie care trebuie începute încă din această încarnare de către cei care vor să obţină rezultate pe drumul lor de dezvoltare spirituală, Rudolf Steiner o descrie în mai multe cărţi (de exemplu: „Microcosmos şi Macrocosm” sau „Dezvoltarea rozicruciană”) spunând însă că practicarea exerciţiilor de respiraţie trebuie făcute paralel cu o purificare astrală căci în caz contrar ele devin periculoase atât pentru om cât şi pentru evoluţia cosmică. De aceea el indică anumite precauţii, dar spune foarte clar că oricum aceste exerciţii trebuie începute încă în această încarnare. Dezvoltarea lor fără aceste forţe ale inimii nu pot conduce însă la rezultatele dorite. Dacă avem în vedere faptul că Steiner a insistat asupra importanţei adâncirii şi conştientizării respiraţiei profunde îmbibată de forţele inimii încă din anii 1912, acum, aproape după un secol, putem să apreciem că în această direcţie mulţi dintre discipolii spirituali au rămas deficitari din punct de vedere al folosirii ei ca exerciţiu spiritual.

 

Al doisprezecelea aspect asupra căruia trebuie să ne îndreptăm atenţia este modul cum ne raportăm în gândirea şi în simţirea noastră asupra „Eului omului de lângă noi”, adică modului în care noi dezvoltăm relaţiile cu fiinţele din jurul nostru indiferent dacă ei sunt antroposofi sau fiinţele omeneşti cu care noi intrăm în legătură cotidian. Şi în acest caz, gândirea care stă la baza relaţiilor pe care le dezvoltăm şi le întreţinem cu o fiinţă omenească, trebuie să plece de la acest deziderat că şi el este o fiinţă spirituală ca şi noi, amândoi avem un sâmbure divin, o sine spirituală, amândoi urmărim defapt acelaşi scop în aceste încarnări pământeşti şi suntem sub protecţia iubirii atotdăruitoare a lui Isus Christos. A ne apropia, a întreţine relaţii cu orice fiinţă din jurul nostru, cu atât mai mult cu cei cu care ne regăsim pe aceeaşi cale, spre aceleaşi năzuinţe de dezvoltare spirituală, trebuie să pornească de la un deziderat comun, şi anume baza să o constituie o gândire iluminată şi încălzită de forţele inimii, de forţele iubirii, adică de această gândire vie a inimii. Dacă ne străduim să conştientizăm din când în când această necesitate aducându-ne aminte de motivaţiile pe care noi le cunoaştem atât de bine din cadrul ştiinţei spirituale, putem să depăşim multe obstacole şi să obţinem alte rezultate în strădaniile noastre de dezvoltare spirituală. Aici putem să amintim faptul că în epoca sufletului conştienţei noi trecem într-o altă etapă a relaţiilor interumane în care trebuie să predomine o altă iubire, o iubire care se eliberează de cătuşele egoismului, a anumitor impulsuri instinctuale, dezvoltând încet-încet, dar în mod continuu, iubirea altruistă, iubirea pentru celălalt. Această strădanie nu poate fi realizată dacă noi nu ne apropiem de ea bazaţi pe elementele de impuls izvorâte în această epocă Michaelică care ne pune la dispoziţie un nou ajutor, noi impulsuri şi forţe pentru a începe de pe acum ceva care aparţine în mod intrinsec etapei actuale a evoluţiei pământeşti. În acest sens, putem să ne ajutăm tocmai de elementele care stau la baza unei gândiri michaelice şi a impulsurilor pe care Arhanghelul Michael le deversează în prezent în această colectivitate pe care noi o numim antroposofică.

 

Ca încheiere, pentru a sublinia importanţa pe care a avut-o încă din vechile şcoli misteriale această căldură a inimii, în gândirea inimii, şi care este la fel de mare şi în prezent, prezint o parte dintr-o povestire pe care Rudolf Steiner a spus-o odată discipolilor Şcolii Superioare Ezoterice în cadrul noilor misterii Michaelice.

Esenţa învăţăturii acestei povestiri rezultă din sfatul pe care un maestru al unei vechi şcoli misteriale o dă unui discipol care absolvise deja o treaptă a acestei şcoli. El îi atrage atenţia că la întâlnirile la care urma să revină acest discipol nu era important dacă el nu-şi aducea aminte cu gândirea sa obişnuită întreg conţinutul anumitor lecţii pe care i le spunea maestrul: „Există o forţă sufletească la care eu nu apelez la început la tine, nu apelez chiar deloc: aceasta este memoria ta, capacitatea ta de amintire obişnuită. Eu sunt mulţumit dacă mâine vei fi uitat o parte din ceea ce eu îţi vorbesc ţie azi fiindcă aceasta pe care alţi oameni cu gândirea lor o numesc memorie, este ceva adaptat iniţial numai pentru lucruri pământeşti, nu este ceva destinat pentru lucruri ale zeilor… Eu spun: nu apelez la memoria ta. Prin aceasta eu nu afirm că tu nu trebuie să păstrezi nimic din ceea ce s-a vorbit astăzi, dar tu nu trebuie să păstrezi aceasta doar în memoria ta obişnuită. Tu trebuie să aştepţi ceea ce face memoria ta cu acestea şi să le conducă în trăirea inimii tale… Ceea ce însă trebuie să te conducă mâine la mine trebuie să fie sentimentele tale, căldura lăuntrică a sufletului tău, adică inima ta. Ea trebuie să păstreze tot ce ţi s-a vorbit azi. Căci memoria, capacitatea de amintire este destinată pentru a învăţa, pentru a forma gândirea obişnuită. Ceea ce însă îţi spune ezoterismul nu trebuie să fie doar pentru a fi învăţat, ci trebuie să fie pentru viaţă, şi de fiecare dată când ele se apropie de tine să poată fi vieţuite ca ceva nou. Pentru aceasta, eu voi apela la gândirea, simţirea şi voirea ta, dar în primul rând voi apela la tot entuziasmul tău, la toată căldura inimii tale, la tot focul tău lăuntric, adică am spune la gândirea inimii tale… Şi va trebui ca toate acestea să le vieţuieşti ca ceva nou. Tot ceea ce vine atunci ca nişte forţe din adâncurile sufletului tău şi la fel de noi trebuie să le primeşti şi mâine, şi poimâine, toate acestea ca ceva proaspăt, nou şi plin de viaţă. Iar acest lucru se poate realiza doar cu forţele inimii tale…” Căci nu în a şti constă forţa ezoterismului, spune în continuare Rudolf Steiner, ci în vieţuirea ei nemijlocită în mod lăuntric, în straturile cele mai profunde ale vieţii noastre sufleteşti, mai profunde decât cele în care-şi au rădăcinile memoria, gândirea obişnuită. Acolo, spun eu, se află gândirea cu inima.

 

Tags: