Despre medicina antroposofică

Daniela Lazăr

Conferinţă ținută la Timişoara, 12 Iunie 2004, ora 13.10

Hotel-Club Senator  –  „Conexiuni spirituale”

Dragi prieteni,

Numele meu este Daniela Lazăr şi sunt medic antroposof  în devenire [la data susţinerii conferinţei].

Mă aflu în faţa Dumneavoastră pentru a vă vorbi despre Medicina Antroposofică.

Antroposofia – antropos = om; sophia = înţelepciune, deci, înţelepciunea despre om – a fost fondată de către Rudolf Steiner, care a trăit între 1861-1925. Acest om –  frate mai mare al nostru –  a avut atâta putere în gândirea sa încât a fost în stare să elaboreze, sub formă de gânduri limpezi, realitatea spirituală impregnată de Christos. Aceste gânduri limpezi constituie conţinutul Antroposofiei – al Ştiinţei despre Spirit. În acest conţinut al Antroposofiei este inclusă şi realitatea spirituală a omului, care este cunoscut ca fiind trup, suflet şi spirit împreună (microcosmosul ca reflectare a  Macrocosmosului).

Apoi a venit un moment crucial de destin. Ita Wegman, medic, a prelucrat în gândirea sa – prin observare şi meditaţie – aceste gânduri limpezi din Antroposofie. Ele au dat naştere în ea la trăiri lăuntrice pline de viaţă şi a venit momentul în care ea i-a pus următoarea întrebare lui Rudolf Steiner: „Oare, putem face să existe o Medicină ca în timpul Misteriilor, dar în formă creştină?” Această întrebare i-a arătat lui Rudolf Steiner că a venit momentul ca pe lume să vină impulsuri spirituale creştine pentru înnoirea Medicinii. La fel s-a întâmplat în toate celelalte domenii în care Antroposofia a rodit iniţiative practice: pedagogie, artă, agricultură, arhitectură, domeniul social… Au existat oameni care, la momentul potrivit, au pus întrebarea potrivită, care a deschis poarta lumii fizice pentru impulsurile spirituale pline de viaţă.

Şi, cum spuneam, au venit pe lume impulsuri spirituale creştine pentru înnoirea, extinderea Medicinii.

De la originea ei, centrarea Medicinii Antroposofice este legătura cu Christos – ca cel care vindecă.

Un alt aspect al Medicinii Antropsofice este cunoaşterea ocultă a bolii şi a răului; boala fiind înţeleasă ca „ajutătoare a zeilor” cum se spunea în vechile Misterii, acţionând în destin nu ca pedeapsă, ci ca ocazie pentru a merge liber pe Cale.

Alt aspect al Medicinii Antroposofice este partea alchimică – şi anume, intrarea în lumea microcosmosului Pământ, care este reflectarea Macrocosmosului, prin observarea goetheanistă. Goethe este alchimst rosicrucian. Fenomenologia lui este declaraţie de iubire pentru natură. Contrar cu modul în care acţionează ştiinţa materialistă – care rupe în bucăţi, omoară, distruge natura pentru a o cerceta – în observarea goetheanistă nu poţi ajunge la cunoaştere fără o privire iubitoare a ceea ce observi, fără a observa lucrurile în integritatea, unicitatea şi dinamica lor. Şi prin acea privire iubitoare, natura, care nu mai este siluită, îmi oferă în schimb adevărul şi încep să o cunosc. Alchimia trăieşte în privire. Atunci are loc un schimb fîinţial şi gândurile din lucruri şi fenomene ni se revelează în gândire. Dar, poate vă întrebaţi: De ce tot o daţi înainte cu gândirea?

Poate nu ştiţi, dar înainte de a ne naşte pe Pământ, a existat un moment în care, în Ceruri fiind, dintr-o dată am început să dezvoltăm o mare forţă de opoziţie faţă de lumea spirituală, o forţă de antipatie faţă de spiritual, manifestată în dorul după viaţa în trup fizic, pe Pământ. Aceasta ne-a adus la încarnare. Şi, născuţi fiind, acea forţă de antipatie dezvoltată acolo sus, am luat-o cu noi. Dar nu oriunde, ci în facultatea noastră de gândire. Acolo, ea se află la locul potrivit, şi nu în relaţiile sociale. Forţa de antipatie din gândire mă face capabil să plasez în faţa mea, separat de mine, ceea ce observ, ceea ce vieţuiesc în gândire. Aici sunt eu şi dincolo este ceea ce observ prin gândire. De aceea, gândirea este sfera obiectivitătii umane căci, la fel cum observ orice altceva, prin gândire mă pot observa şi pe mine însămi ca pe o altă persoană. Gândurile sunt partea mea conştientă, în timp ce pentru sentimente am o conştientă de vis, iar pentru impulsurile de voinţă, o conştientă de somn  profund.

Gândirea este sfera obiectivitătii. Doar în gândire am libertatea de a mă privi ca pe o altă persoană,
astfel că urmând maxima „Omule, cunoaşte-te pe tine. Atunci Vei cunoaşte Universul” – să ajung la
lepădarea de sine, la diminuarea ego-ului.

În această parte conştientă din mine – în gândire – pot cuprinde atunci gânduri limpezi, adevărate, vii, care constituie realitatea spirituală obiectivă a lumii înconjurătoare. În acest fel mă pot reconecta la spiritual, în mod obiectiv, fie acela spiritualul din Univers, din mine, din ceilalţi oameni sau de pe Pământ. De aceea şi Antroposofia porneşte prin facultatea de gândire. Dacă nu am încredere în gândirea proprie, îmi pierd încrederea în mine,  „îmi fuge pământul de sub picioare”.

Şi atunci, observ cu recunoştinţă că cei care stau bine – poate prea bine – „cu picioarele pe pământ” sunt materialiştii. Concepţia materialistă are această calitate – că nu pluteşte „cu capul în nori”. Gândirea antrenată la şcoala ştiinţei materialiste capătă mai multă acurateţe, şi gândurile devin mai bine conturate şi mai precise. De aceea, cel ce devine medic antroposof trebuie să fi urmat pe deplin şcoala medicală actuală, iar noţiunile şi practica medicală alopată trebuie să-i fie la îndemână. Ca şi metodă de diagnostic şi tratament, medicina alopată, de şcoală, este condiţia de bază ca cineva, în mediul lui social, să fie recunoscut ca medic. Dar, stând atât de „prea bine” cu picioarele pe pământ, medicina alopată nu beneficiază de legătura cu spiritualul. De aceea, Medicina Antroposofică este o extindere a artei vindecării, atât a celei alopate, cât şi a celei vechi, Misteriale.

Având aceste principii în fundal, să vedem deci, ce se cunoaşte despre om în Medicina Antroposofică.

Recunosc la om un corp fizic, material. El este alcătuit din substanţe materiale, palpabile. Are o formă şi este unic pentru fiecare în parte. Substanţe minerale ca şi cele din corpul fizic uman se găsesc şi în natură, în regnul mineral.

Dar acest corp fizic, la om, este impregnat cu viaţă. Substanţele din mine nu sunt inerte, ci vii. Recunosc deci la om şi un corp de viaţă sau eteric, pe care omul îl are împreună cu regnul vegetal. Acest corp eteric pătrunde intim corpul fizic, rezultând un corp fizic vivifiat, generatorul oricărei creşteri, înmulţiri, vindecări. El este plin de ritmuri, precum şi planta are ritmuri.

Apoi omul are un corp sufletesc sau astral – reflectarea directă a planetelor, sediul sentimentelor şi senzaţiilor. Prin meditaţie poate afla că seminţele bolilor se află în corpul astral al omului. Lumea animalelor are corpul astral comun cu al oamenilor. Ele aduc în formă vizibilă, toate poftele şi pasiunile omeneşti, duse la extrem.

Dar, pe lângă toate acestea, omul posedă şi Eul, spiritul, care este entelehia spirituală individuală a fiecărui om. O amprentă a (organizaţiei) Eului, rezultată din încarnările anterioare, se îmbracă cu suflet, cu viaţă şi cu trup fizic şi devine om pe Pământ.

Fiecăreia dintre aceste patru părţi componente ale omului îi corespunde câte un element, care este legătură directă cu Natura:

  • corpului fizic  îi corespunde elementul Pământ;
  • corpului eteric îi corespunde elementul Apă;
  • corpului astral  îi corespunde elementul Aer;
  • organizaţiei Eului îi corespunde elementul Foc.

Recunoaşterea acestor elemente şi legătura dintre ele şi regnurile naturii constituie obiectul observaţiei goetheaniste.

În plan funcţional, omul poate fi înţeles ca fiind tripartit, format din:

-   sistemul neuro-senzorial - care are la bază capul, sistemul nervos şi organele de simţ

Sistemul neuro-senzorial este oglinda pe care gândurile se reflectă în conştienta omului. Este sediul Gândirii.

- sistemul metabolic-motor - care are la bază organele digestive, locomotorii, procesele metabolice generatoare de energie. El este sediul voinţei.

– între ele se află sistemul ritmic, al inimii şi plămânilor, cel ce echilibrează tendinţele polare ale celorlalte două sisteme. El este sediul simţirii. De asemenea, sistemul ritmic este cel care tinde neîncetat să realizeze echilibrul dinamic, care constituie starea de sănătate, pentru că predominarea unuia dintre poli înseamnă boală.

Dacă polul neuro-senzorial este predominant, rezultă boli de tipul sclerozei, boli reci. Dacă polul metabolic-motor  predomină, rezultă boli calde, de tipul inflamaţiei.

Apoi,  privind planta, observăm şi la ea o tripartiţie:            

–    rădăcină;                                                                           

–    tulpină cu frunze;

–    flori cu fructe şi seminţe.                                                                               

Dacă ne concentrăm atenţia tot pe plan funcţional, vedem că ceea ce la plantă este rădăcina, la om se află în sistemul neuro-senzorial; tulpinii cu frunze îi corespunde sistemul ritmic;  iar florilor cu fructe şi seminţe – sistemul metabolic-motor.

În plan funcţional, omul este o plantă inversată. Există din vechime o frescă unică. Este reprezentată pe ea scena biblică în care Dumnezeu îi suflă omului suflare de viaţă, iar omul devine un suflet viu. Acest lucru este reprezentat în acea frescă în felul următor: din gura lui Dumnezeu pleacă o plantă ce intră în gura omului, florile ajungând în jos, iar rădăcina rămânând în sus, plecând din Dumnezeu. Aceasta este o imagine simbol, bună de meditat.

Există apoi polaritatea dintre forţa greutăţii şi forţa luminii. Echilibrul dinamic dintre ele constituie starea de sănătate. Când forţa luminii pătrunde prea adânc în jos, în forţa greutăţii (a gravitaţiei), apar bolile organice; dacă forţa gravitaţiei (a greutăţii) pătrunde prea adânc în sus, în forţa luminii, apar bolile psihice. Mai uşor de tratat sunt bolile organice (somatice) decât bolile psihice.

Medicii care şi-au obţinut specializările în medicina de şcoală şi care vor să aprofundeze vindecarea – pentru că întrebările privind omul, sănătatea şi boala, viaţa şi moartea, bucuria şi durerea, nu le dau pace – şi care au găsit ca potrivită pentru ei Medicina Antroposofică pot să urmeze o pregătire ce se întinde pe o perioadă de trei ani. În această perioadă, există anual o săptămână de curs intens, iar în rest, există practica şi studiul individual sub orientarea unui mentor – medic antroposof  mai cu experienţă –  care şi-a oferit sprijinul pentru cei începători.

Cultivând în sine cele trei aspecte de bază din Medicina Antroposofică, şi anume:

–  legătura cu Christos, ca cel care vindecă,

–  cunoaşterea bolilor şi a răului şi

– observarea goetheanistă a Naturii,

medicul devine lăuntric curajos şi mobil. Mobilitatea sufletului îi permite să recunoască ritmurile – active peste tot, atât în omul sănătos sau bolnav, cât şi în Natură. Curajul lăuntric se manifestă în voinţa de a acţiona pentru vindecare. Şi atunci, vine momentul în care un om în suferinţă vine şi cere: „Doctore, uite cum sufăr. Mă poţi ajuta?” El îşi pune toată încrederea în medic. Între voinţa medicului de a acţiona şi încrederea pacientului apare un acord mutual, iar actul terapeutic poate avea loc.

În acest act terapeutic, medicul trăieşte în sine starea de coerenţă. El îl poate concepe pe om ca mergând pe Cale, interconectat cu tot ce există. Acest sentiment al coerenţei este principiul de bază al salutogenezei – al generării de sănătate. Doar dacă reuşeşte să-şi ancoreze viaţa în relaţiile macro şi microcosmice omul devine conştient de sensul acesteia; doar atunci momentul bolii capătă sens şi, interior, este depăşit.

Din voinţa sa de a acţiona pentru vindecare, medicul găseşte mijloacele terapeutice potrivite pentru pacient. El îşi prelungeşte voinţa prin una sau alta dintre terapii (şi anume, prin cele pe care le cunoaşte şi care-i sunt la îndemână) – fie terapie alopată, medicamentoasă sau chirurgicală, acupunctura, chinetoterapie sau terapie homeopată, cu substanţe în care principiul viului este eliberat datorită procedeelor de dinamizare, de ritmizare. Aceste remedii – provenite din cele trei regnuri ale Naturii: mineral, vegetal şi animal – el ştie să le administreze în potenţele şi pe calea adecvată:

–  calea digestivă -per oral – care acţionează direct în sistemul metabolic-motor,

–  calea injectabilă – care se adresează direct sistemului ritmic, şi

–  prin aplicaţii externe pe piele (de exemplu, prin masaj ritmic) – care are răsunet în sistemul neuro-senzorial.

În toate aceste metode terapeutice, pacientul este pasiv, ceva i se face din afară.

Dar există şi convorbirea terapeutică şi travaliul biografic. Prin acestea, în spaţiul sufletesc dintre medic şi pacient se nasc întrebările pe care omul şi le pune privind momentul trecut, actual şi viitor din biografia sa. Astfel, avându-l pe medic ca însoţitor pe calea spre sănătate, nu ca pe cel care spune: „Asta să faci, asta să nu faci!” şi care ştie dinainte ce e bine şi ce e rău pentru el, pacientul devine lăuntric activ şi pregătit să ia decizia şi să facă pasul următor pe calea destinului său.

Celelalte metode terapeutice în care pacientul estre implicat activ, învăţând împreună cu terapeuţii
însoţitori noi strategii de viaţă, sunt terapiile artistice – care se adresează, fiecare, unui anume nivel din
om: terapia prin modelaj, sculptură, pictură, muzică, arta vorbirii, desenul formelor, euritmia curativă,
dietoterapie.

Vedeţi aici, cât de largă este paleta mijloacelor terapeutice în Medicina Antroposofică. În clinici antroposofice, peste tot în lume, medici, terapeuţi, farmacişti, surori medicale, sunt uniţi în grupuri ce acţionează şi colaborează în sensul vindecării pacienţilor. Aceasta este situaţia ideală, în care vindecarea vine prin intermediul unui grup de oameni care au un ţel comun şi în care fiecare este specializat în domeniul său. Dar în fiecare din membrii grupului, actul terapeutic izvorăşte din atitudinea interioară de respect şi dăruire plină de căldură pentru omul în suferinţă, luminată de lumina cunoaşterii. Această atitudine se exprimă în calmul, corectitudinea şi abnegaţia cu care fiecare îşi face munca.

Având o deschidere atât de mare, Medicina Antroposofică se poate aplica în orice situaţie de boală – atât cronică, cât şi acută – gravă sau uşoară.

În banala răceală — pe lângă remediile necesare, care se găsesc în farmaciile homeopate sau remediile antroposofice specifice – se recomandă o dietă adecvată, mai mult somn, o mai bună respectare a ritmurilor zilei, băi cu plante, dar şi o reaprindere a speranţei în suflet, observat fiind că ne poate prinde răceala dacă ne-am dat peste cap ritmurile de viaţă, am intrat în rutină sau ne-am dezamăgit. De căldură trebuie să avem grijă în mod deosebit, respectând febra, în limitele suportabilităţii, şi accentuând drenajul. Apoi, dacă avem parte de îngrijirea plină de căldură sufletească a unei persoane apropiate, aceasta este o binecuvântare pentru noi. Altă cale de reaprindere a entuziasmului este, poate, citirea de poveşti pentru copii sau orice altceva care să ne trezească interesul şi să ne bucure.

In cancer — văzut ca un marasm al întregii fiinţe umane pornind de la organizaţia Eului — forţele eterice din anumite puncte din organism nu mai ascultă de principiul formei, slăbit în fizic, şi debordează, crescând tumori. Medicina Antroposofică aduce aici o terapie complexă, în care un punct important îl are Vâscul – din care, pornind de la Rudolf Steiner, s-au dezvoltat preparate speciale numite Iscador, Isorel, Abnoba etc. Vâscul aduce un manşon de căldură în jurul tumorilor şi îmbunătăţeşte acţiunea organizării Eului în întregul om, crescând imunitatea şi starea generală de bine.

Ar mai fi multe de spus. Eu m-am străduit să cuprind în cuvinte cât mai mult din Medicina Antroposofică,  pentru a o aduce mai aproape de înţelegerea Dumneavoastră.

Din toate câte le-am spus, să nu credeţi că eu deja le ştiu face deplin pe toate, dar mă strădui. Cum v-am spus, sunt medic antroposof  în devenire, aşa cum şi Dumneavoastră vă străduiţi, fiind căutători ai spiritului.

Binecuvântată să ne fie strădania.                                                                                        

Domnul Iubirii să fie cu noi, cu toţi – după cum zicea Domnul Doctor Lazăr Paşca în „Povestea Cupei”.

Tags: