De la agricultură la subcultură

Bogdan Geantă

În cadrul concepţiei antroposofice, considerăm că actuala epocă de cultură începe odată cu Renaşterea, deci în urmă cu aproximativ şase sute de ani; ceea ce, raportat la întreaga durată a unei epoci – 2160 de ani[1] –, reprezintă ceva mai mult de un sfert. Pentru lungul drum evolutiv al umanităţii, cinci-şase secole înseamnă, desigur, foarte puţin, dar, din perspectiva marilor schimbări survenite în viaţa oamenilor, ele înseamnă foarte mult.

De la aşa-numita „inventare a lumii moderne”, trecând prin revoluţia industrială, care a zdruncinat relaţia omului cu munca sa, am ajuns astăzi la „explozia noilor tehnologii”, când obiecte tot mai sofisticate sunt puse la dispoziţia oamenilor spre a fi folosite în viaţa de zi cu zi. Datorită tehnologiilor, omul şi lumea se schimbă rapid. La începutul secolului XX, Rudolf Steiner avertiza asupra unor timpuri în care scrisul de mână va fi la fel de rar ca hieroglifele, iar pământul va arăta ca un „glob electronic care funcţionează automat”. Ce straniu trebuie să fi sunat atunci aceste cuvinte şi, totuşi, ce bine le înţelegem azi!

Oricât de bine am cerceta o parte a unui întreg, nu ne putem apropia de adevăr până nu găsim relaţia ei cu ansamblul de care aparţine. În mod analog, prin considerarea unor evenimente ce aparţin trecutului, putem spera să punem în lumină anumite fenomene ale epocii noastre. Această metodă, binecunoscută celor familiarizaţi cu literatura antroposofică, este urmată şi de profesorul Joachim von Konigslow, al cărui demers va constitui fundamentul celor ce vor fi expuse în continuare. Aşadar, mai întâi ne vom îndrepta atenţia către epoca în care omul se detaşează de natură şi începe să o transforme.

Revoluţia neolitică

Momentul în care omul „se desprinde” de natură şi începe să fie activ în cadrul ei, practicând agricultura, este cunoscut în istorie drept revoluţia neolitică. Se consideră că acesta a fost cel mai mare pas înainte din istoria umanităţii. În ce a constat el? Din punct de vedere exterior, oamenii încep să folosească arme, unelte, încep să producă hrana, construiesc case etc.; ei înnobilează plante şi domesticesc animale. De ce au început oamenii să facă toate acestea? Ştiinţa se limitează la o explicaţie pur exterioară, materialistă, a fenomenelor, cum ar fi, bunăoară, insuficienţa hranei prezentă ca atare în anumite regiuni. Din antroposofie ştim însă că lucrurile au un substrat mai profund: Pentru a putea intra în asemenea raporturi cu lumea, era nevoie ca sufletul uman însuşi să atingă un anumit nivel de maturitate. De pildă, practicarea agriculturii presupune răbdare şi autocontrol pentru a putea susţine lucrările, ceea ce înseamnă să ai tăria de a pune dorinţele în urma obligaţiilor, adică să te înstăpâneşti, într-un anumit sens, asupra propriilor înclinaţii. Mai mult, pentru a putea îmblînzi un animal, trebuie să ai tu voinţa mai puternică. Toate acestea dovedesc că paradigma în care gândim evoluţia umanităţii trebuie să surprindă relaţia dintre fenomenele exterioare şi sarcinile care derivă din faptul că omul atinge un anumit nivel al evoluţiei sufleteşti.

Cunoaşterea antroposofică plasează începuturile practicării agriculturii în cadrul epocii protopersane. Anterior a existat epoca de cultură protoindiană, în care omul ducea un fel de existenţă paradisiacă în sânul naturii, înţelepciunea universală continuându-se în chip firesc în fiinţa sa. Trecerea la epoca următoare a însemnat un progres al conştienţei umane, însă, în mitologiile popoarelor, ea a fost înregistrată drept un moment grav, aducător de suferinţă. Cu această ocazie, se pare că omul a mai pierdut ceva din demnitatea condiţiei sale originare. Într-adevăr, îndepărtarea de ordinea naturală, ieşirea din aşa-numita „vârstă de aur”, a însemnat, în acelaşi timp, un pas în afara ordinii divin-spirituale. Dar, pentru o fiinţă care năzuieşte către libertate, un asemenea pas era necesar.

Rudolf Steiner arată că în epoca protopersană s-a produs emanciparea acelei componente a sufletului uman în care sunt trăite, sub formă de pulsiuni şi dorinţe, de plăcere şi durere, îndeosebi trebuinţele de ordin biologic-insinctual. (În limbajul învăţăturilor esoterice, această componentă a fiinţei umane este numită „corp astral”.) Ce a însemnat acest lucru? Să ne gândim la modul în care se manifestă un animal la interacţiunea cu mediul. Ceea ce trebuie să facă pentru a-şi conserva existenţa, pentru a se reproduce, este organizat
într-un mod foarte înţelept, dar acest lucru nu depinde de el. Misiunea oamenilor epocii protopersane a fost aceea de a pătrunde forţele astrale cu conştienţa lor şi de a le umaniza. Omul a trebuit deci să îşi asume ca sarcină ceea ce, în epoca anterioară, organizarea înţeleaptă a cosmosului spiritual făcea pentru el.

Ca idee generală, forţele organizării astrale neumanizate se manifestă drept lăcomie, furie, foame şi sete nestăpânite, trăite într-un mod necontrolat, instinctiv. Această cultură persană veche, care începe aproximativ cu 5000 de ani înainte de Christos, a reuşit să-l educe pe om, să-l umanizeze, tocmai prin agricultură şi veneraţie faţă de Pământ şi Natură, căci munca avea semnificaţia unui ritual religios:

Cine strânge recoltă, strânge sfinţenie …
Pământul se bucură cel mai tare de roadele muncii omului.
Dacă seamănă multe câmpuri, pământul larg cultivă
Când plantează mulţi copaci şi udă pământuri însetate,
Când lucrează pământul cu braţe puternice,
Dacă îmblânzeşte animale sălbatice şi le înnobilează,
Atunci oamenii se leagă de tine Ahura mazdao.[2]

Lumea artificială

Ceea ce s-a dezvoltat în cultura protopersană şi apoi s-a extins, a rămas ceva fundamental pentru umanitate. Abia epoca modernă, cu dezvoltarea maşinilor agricole, a produselor chimice, a modificat radical situaţia moştenită de la vechea cultură a Persiei. La aceasta s-a adăugat şi materialismul, în cadrul căruia s-a creat o imagine în care natura nu are, de fapt, nimic sfânt, nimic demn de a fi venerat.

Un timp, raportul dintre agricultori şi orăşeni s-a menţinut în echilibru, apoi, secolul trecut ne-a oferit spectacolul apariţiei mega-oraşelor. Astăzi nu mai putem vorbi, cel puţin în Europa, de o cultură ţărănească. Deşi mai există în peisaj sate şi ogoare, oamenii s-au schimbat foarte mult. Această mutaţie, spune J. von Konigslow, corespunde ca importanţă revoluţiei neolitice, iar consecinţele ei nu pot fi apreciate în totalitate.

Ne-am putea întreba cu ce îşi ocupă timpul 15.000.000 de oameni într-un oraş? Poate unii duc o viaţă vegetativă, iar alţii trăiesc în mizerie, dar este evident că toţi trăiesc într-un mediu artificial, într-o lume creată de om spre satisfacerea cât mai bună a trebuinţelor de ordin material. Dincolo de beneficiile incontestabile în planul vieţii materiale – să observăm numai cu câtă uşurinţă sunt asigurate astăzi toate elementele necesare traiului de zi cu zi –, această lume creată de om se interpune între noi şi splendoarea divină a universului. Dacă ne gândim că tot ceea ce s-a realizat pentru întreaga umanitate (filogeneza) se repetă, într-un fel, în mic, la nivelul vieţii omului individual (ontogeneza), simţim că omul actual are o situaţie mai grea în ce priveşte efortul de a se înstăpâni asupra propriei vieţi sufleteşti. (În şcolile Waldorf se oferă copiilor posibilitatea de a desfăşura activităţi de grădinărit, tocmai pentru transformările în plan moral-sufletesc aduse de acestea.) În acest sens, s-ar putea pune o întrebare nu tocmai uşoară: creează condiţiile de viaţă actuale premisele apariţiei unor fiinţe, care ies din sfera a ceea ce ne-am obişnuit să considerăm a fi umanul? („De câte ori văd, scria E. Cioran, un vagabond beat, murdar, căzut la marginea trotuarului, parcă îl văd pe omul de mâine încercând să-şi atingă scopul şi reuşind.”)

Când observăm viaţa modernă, nu putem trece peste relaţia omului cu frumosul, cu arta. Relativ la înrâurirea pe care natura o exercită asupra sufletului uman, stă mărturie creaţia folclorică. Sursă de inspiraţie pentru toţi marii creatori, folclorul avea două calităţi importante: era accesibil tuturor oamenilor şi îl apropia pe om de frumos. Spre deosebire de el, ceea ce produc aşa-numitele „industrii culturale” este doar accesibil.

Design-ul celor mai multe obiecte creează spaţii reci, străine de orice element sufletesc. Creatorii lor fie trebuie să se conformeze unor criterii pur economice, fie dovedesc o sărăcie interioară remarcabilă. (Referitor la acest ultim aspect, se pare că şi arta graffiti este produsul unui asemenea gen de suferinţă. Ce distanţă este între ea şi ceea ce s-a realizat la Altamira, să zicem!)         

Pe de altă parte, se pare că viaţa din mediul urban îl face pe om mai treaz, mai conştient de sine. Este evident că, cel puţin în ceea ce priveşte percepţiile senzoriale, trebuie să fie aşa. Şi tocmai conştientizarea cât mai multor procese sufleteşti, care se desfăşoară oarecum semiconştient sau inconştient, ar fi sarcina majoră a timpului nostru. Inconştienţa manifestată în folosirea produselor tehnicii ar fi una dintre cele mai grave probleme de acest gen.
Pentru efectul pustiitor pe care mediul de viaţă modern îl exercită la nivelul vieţii sufleteşti, spunea Rudolf Steiner, există o compensaţie, iar aceasta vine dinspre spirit. În mijlocul unei lumi desacralizate, oamenii vor putea conştientiza tot mai mult relaţia lor cu Christos, cu Fiinţa cea mai apropiată de sufletul lor. Există deci această posibilitate. În încheiere, nu ne rămâne decât să sperăm că tot mai mulţi oameni vor realiza acest lucru.

[1] A douăsprezecea parte din intervalul de timp în care are loc mişcarea de precesiune a echinocţiilor – 25.920 de ani (Anul platonic). Când vorbim despre această corelaţie, avem în vedere un raport între un fenomen macrocosmic şi un proces desfăşurat la nivelul fiinţei umane, deci microcosmic. O epocă de cultură fiind tocmai expresia unui atare proces.

[2] Textul datează dintr-o perioadă mult mai târzie, mai apropiată de vremurile noastre, deci, decât epoca protopersană, dar care reflectă ceva din spiritul acestei epoci. (apud J. von Konigslow, Epoci de cultură în evoluţia umanităţii, curs susţinut în cadrul Colegiului de pedagogie Waldorf din Bucureşti, 2003).

Tags: