Curente evolutive în istoria mișcării antroposofice

Dirk Kruse

Conferinţă – Simeria Veche, 25 august 2012

dk-mg
Dirk Kruse și Marius Gabor în 2010

Ieri după-masă și astăzi am ajuns să fim foarte activi în moment, dar mă întorc la deschiderea cea frumoasă făcută de Junko. A fost impresia mea și cred că așa a fost și în grupe, că munca a mers precum un curent domol. Și a fost acea imagine a karmei de-a lungul miilor de ani, și n-au trecut nici măcar o sută de ani față de perioada despre care a vorbit Junko. Un curent de timp de care aparținem și noi, cei care ne aflăm aici. Un curent de timp în care probabil suntem și noi puternic împletiți karmic în multe feluri. Și un curent care vine din origini, de care vorbea Junko – din temelia paternală a lumii –, care a trebuit să meargă însă prin moarte, prin moartea relațiilor, prin moarte fizică, dar care servește și trezirii, și conștientizării.

Și de aceea doresc să spun la început cele trei cuvinte rosicruciene:

Din dumnezeire ființează omenirea.

În Christos devine viață moartea.

În gândurile spirituale ale lumii se trezește sufletul.

Aceste curente semnifică mersul prin moarte și Înviere, și această trezire, această Înviere care este posibilă în gândurile lumii, în a deveni acolo conștient. Și o temă importantă în munca dintre Rudolf Steiner și Ita Wegman a fost însemnătatea rosicrucianismului și a muncii lui Christian Rosenkreuz în prezent.

Societatea Antroposofică în pericol de a paraliza după Primul Război Mondial – Bucuria pentru mișcarea de tineret

steiner
Rudolf Steiner

Rudolf Steiner, în mod conștient, nu a început nicio muncă esoterică după primul război mondial. Au existat mai multe încercări mici dar nu s-a format un curent. Trebuia să se întâmple ceva. Rudolf Steiner a încercat în spiritualitatea și nespiritualitatea acelui timp să facă lucrul care era necesar, de exemplu realizarea Tripartiției sociale în Europa. În relație cu acestea, înființarea primei Școli Waldorf libere la Stuttgart. Tinerii din așa-numita mișcare a păsărilor călătoare (Wandervogel) au venit în parte către el. A fost o mare bucurie pentru el că aceste suflete tinere, care erau așa de flexibile, au venit către el. Și a avut loc o profundă dezamăgire referitoare la antroposofii în vârstă și la structurile Societății Antroposofice de atunci. Rudolf Steiner a călătorit iar și iar între Dornach și Stuttgart pentru a discuta problemele Societății Antroposofice și ale Școlii Waldorf, cu o răbdare nesfârșită. Și săptămână de săptămână, lună de lună, îi spunea lui Marie Steiner, sau Itei Wegman: „Și nu s-a întâmplat nimic!” Cei care făceau parte din Consiliul Director al Societății nu-și găseau timp să se ocupe de nimic, respingeau tot ce este nou, pentru ei ceilalți antroposofi nu erau antroposofi adevărați. Rudolf Steiner a ajuns până acolo, încât s-a gândit la posibilitatea de a se retrage cu șase oameni și de a începe un mic ordin spiritual. Goetheanum-ul exista, dar așa aveau loc lucrurile în sufletul lui. Și Goetheanum-ul său a ars. El a mers mai departe la Stuttgart și a încercat să miște ceva. Nu se întâmpla nimic. A scris un pamflet: „O, amărăciune, când lucrurile omenești sunt legate acolo unde ar trebui să fie active.” Și nu în conferințe, ci în puținele ore esoterice care mai aveau loc, a început cu o tărie zdrobitoare să vorbească despre nespiritualitate și spiritul distructiv al acelor vremuri.

Rudolf Steiner îl întâlnește pe „fratele său” Daniel Dunlop și odată cu el și Misteriile Vestului

ddunlop
Daniel Dunlop

Oamenii din jurul lui vedeau că Rudolf Steiner arăta din ce în ce mai rău. A slăbit, mersul îi era din ce în ce mai greu. Înainte era un tânăr când mergea pe munte, mergea mai repede decât ceilalți. Dar, în mod deosebit după arderea Goetheanum-ului, a avut-o pe Ita Wegman alături de el. Și împreună cu ea, de asemenea și cu Marie Steiner, a mers în 1922 în Olanda și în Anglia. El a dorit să-l cunoască pe antroposoful care conducea mișcarea din Anglia, Daniel Dunlop. Daniel Dunlop nu putea vorbi bine germană, iar Rudolf Steiner nu putea vorbi bine engleză. Când s-au întâlnit stăteau unul lângă altul și și-au ținut mâna pe sub masă. Cincisprezece minute. Și n-au vorbit nimic. În această viață, ei nu se văzuseră mai înainte.

Rudolf Steiner lucra deja într-un anumit fel cu Ita Wegman. Daniel Dunlop lucra cu Eleanor Merry. Daniel Dunlop era căsătorit și soția sa nu era interesată de antroposofie. Și tovarășa sa de strădanie devenise Eleanor Merry. Și Steiner i-a spus lui Eleanor Merry: voi doi trebuie să lucrați mult, mult mai aproape. Iar altora le-a spus, în discuții: Daniel Dunlop e fratele meu. Și este un mare reprezentant al Misteriilor vestice.

Daniel Dunlop a avut o viață interesantă, nu doresc să povestesc acum cu de-amănuntul. El a crescut singuratic, pe o insulă scoțiană. A ajuns la intelectualii irlandezi, la Societatea Teosofică și la cea americană. A trăit în America, unde construia companii. Și era activ în latura economică inovativă a industriei electricității. Electricitatea era pe vremea aceea ceea ce în ziua de azi ar fi domeniul IT. Oamenii vorbeau despre Daniel Dunlop întotdeauna cu cuvintele: el este prietenul nostru. Chiar și șefii din economie spuneau: el este prietenul nostru. Mai târziu, unii au spus: el e părintele nostru. Eleanor Merry și mai târziu Ita Wegman au văzut în Daniel Dunlop un bătrân inițiat dintre indienii americani, un vraci. Și, așa cum descrie biograful lui, Thomas Mayer, el avea de-a face cu Misteriile TAO. Viața lui nu se desfășura în spirit, în singurătate sacrală, ca la rosicrucieni, nici în spiritualitatea legată de a merge împreună peste câmpuri, ca la Maestrul Iisus, ci precum la cel mai enigmatic dintre maeștrii care erau legați de aceste Misterii, cu Skythianos. Unii au auzit cu siguranță că Skythianos, Manes, Manu, Zarathustra și Buddha l-au inițiat pe Christian Rosenkreuz, și deși ei erau Boddhisattva, mai târziu Christian Rosenkreuz a putut să le dea lor anumite însărcinări. Și curentul rosicrucian s-a vărsat în curentul antroposofic, așa cum a descris Rudolf Steiner începând din 1907. A fost aproape o urmare cosmic-ritmică această viață a lui Christian Rosenkreuz și, mai târziu, apariția antroposofiei.

Dar ceea ce este de remarcat e că Rudolf Steiner a mers atunci pentru prima dată în zona Misteriilor vestice. Goetheanum-ul a luat foc și existau toate aceste dificultăți în Societatea Antroposofică. El a început acea muncă intensă împreună cu Ita Wegman. Era 1923 și din nou în vară au mers în Olanda și apoi în Anglia. Și Daniel Dunlop organizează un simpozion, o școală de vară. Ca și aici, și în același timp: în ultimele săptămâni din august, la țară, la locurile de Misterii ale vechilor druizi din Țara Galilor. Și Rudolf Steiner a spus în mod repetat că acesta a fost începutul unui nou curent în antroposofie. Un model despre cum să se organizeze simpozioane: într-o zonă spirituală și naturală, care oferă multe posibilități, în deschidere, naturalețe și libertate, cu mult spațiu liber. Și în 1924, în aceeași perioadă, a avut loc o nouă școală de vară, în Torquay, în Cornwall, la locul Misteriilor Regelui Arthur și cavalerilor lui.

Noile Misterii ale practicării în comun a muncii esoterice

iwegman
Ita Wegman

Această întâlnire și întrebările Itei Wegman au adus o deosebită plinătate și forță de reînnoire în Rudolf Steiner. În mod repetat Rudolf Steiner a povestit cum lucrau druizii, cum din privirea îndreptată asupra munților au adus spiritul pe pământ. Trebuie să se urmărească atent cum sunt umbrele în văile munților. Acolo se oglindește zodiacul.

Dar important a fost cum s-au petrecut lucrurile, așadar în 1923 pe acest munte de lângă Penmaenmawr – puteți căuta pe Internet imagini și să găsiți ce descrie Rudolf Steiner, acele menhire. Dar mai important ar fi să ajungeți cândva până acolo. Și în acest sat Ita Wegman l-a întrebat pe Rudolf Steiner: Putem să înnoim Misteriile? Nimeni nu s-a gândit sau a întrebat acest lucru. Misteriile erau vechi de cel puțin două mii de ani în Grecia, la Marea Neagră, în Irlanda: Hibernia, în Scandinavia de Nord, și mai târziu la rosicrucienii din Germania și Europa Centrală. Despre aceste Misterii el a vorbit după aceea în mod continuu. Și în mod deosebit a vorbit despre Misteriile din Efes, despre relația profesor-elev dintre Aristotel și Alexandru cel Mare. Era cineva care știa despre cine vorbește el, o simțea în inima lui. Era Willem Zeylmans van Emmichoven. Lui i-au căzut solzii de pe ochi și-a spus: e vorba de Rudolf Steiner și Ita Wegman.

Zeylmans van Emmichoven nu a vorbit despre aceste lucruri. Chiar când Rudolf Steiner a făcut cunoscut cine e Ita Wegman, nimeni nu a vorbit despre asta. Numai Rudolf Steiner vorbea în mod continuu despre asta, de exemplu în conferințele despre karmă. E minunat modul în care a vorbit despre Efes, cum discipolii învățau de la maestru și maestrul de la discipoli. Stăteau afară cu plantele, și discipolul punea întrebările corecte și maestrul putea atunci da noile răspunsuri. Și cum stăteau în fața statuii lui Artemis, și vedeau cum stelele se oglindeau în roua dimineții în plante. Și acest lucru era condus în noua modalitate de a exersa împreună. Asta s-a întâmplat când el a fost ultima dată în Anglia, în Torquay. A vorbit despre meditația asupra cuprului și metalelor – precum se face în Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare, să meditezi asupra acelui sentiment – cum cuprul ne conduce către cei răposați, prin cristale ajungi în meditație la zodiac, la zei. El a vorbit despre un drum prin muzică, un drum prin meditația asupra intervalelor muzicale, cu septime, cu major şi minor, care pot să ducă în lumea spirituală către Christos. Și izvorul inspirației (asta se poate urmări) erau Misteriile Druizilor și ale Regelui Arthur. Și Rudolf Steiner își lăsa liber entuziasmul când vorbea despre lucrurile acestea. El era mereu mult mai entuziasmat decât toți ceilalți. Era atât de tânăr!

Viziunea lui Rudolf Steiner despre flăcări ale entuziasmului tânăr și acțiune globală

În 1924 a mers pentru prima dată la Willem Zeylmans van Emmichoven la Arnhem. Toți erau șocați, arăta atât de rău. Și apoi a stat ca un tânăr și a spus: Nu avem timp nici măcar să ne dăm jos jacheta, trebuie să ne entuziasmăm! Nu avem timp să stăm să ne lămurim, ci trebuie să ne entuziasmăm! Asta spunea despre viitor, era la un simpozion de tineret și le spunea asta tinerilor. Tinerii au crezut până atunci: Noi tinerii suntem entuziaști și cei în vârstă nu. Numai flacără nu se arde de la celelalte flăcări. Acestea erau flăcări precum cele despre care am mai vorbit. Erau flăcările din Berlin, pe care Rudolf Steiner le văzuse deja, atunci când a înființat ramura de acolo. Flăcările din Londra au făcut ca fratele său, Daniel Dunlop, să fie la fel de entuziasmat. Rudolf Steiner și-l dorea pe Daniel Dunlop alături de el. Daniel Dunlop organiza aceste nemaipomenite simpozioane, dar mereu îl dezamăgea pe Rudolf Steiner. De ce? Pentru că era bolnav. Fie trebuia să lucreze, fie era bolnav. În același timp, la Congresul de Crăciun, la care Rudolf Steiner și-a dorit atât de mult să vină Daniel Dunlop a vorbit îndelungat despre el și despre noul curent care a început acolo în Anglia. Și a fost aproape amărât că nu a venit.

Țelul lui Daniel Dunlop: Întâlniri globale ale fraternității

Daniel Dunlop a înființat în acea perioadă o organizație mondială care lucrează pașnic în mod minunat și în ziua de astăzi: The World Power Conference (Conferința Mondială a Energiei). El a făcut acel lucru pe care și-l dorea Rudolf Steiner, să mergi în lume, să fii peste tot acolo unde se cerea ceva. În ziua de astăzi ar putea fi vorba de a crea legături între toate afacerile IT, în sens spiritual, într-un cu totul alt mod decât ni-l putem reprezenta. Conferința Mondială a Energiei a fost prima întâlnire internațională a oamenilor care aveau de-a face cu electricitatea. Iar Daniel Dunlop era un om profund esoteric. El spunea mereu că trebuie să vorbim în așa fel unii cu alții, încât spiritul să fie în comunitate; că tăcerea poate fi mai importantă decât vorbitul; că e mai important să ții cont de celălalt, să-i fii prieten, decât să vorbiți unul cu altul. Și a fost un destin greu pentru Daniel Dunlop, că a trebuit în mod repetat să-l dezamăgească pe Rudolf Steiner, fiindcă a fost bolnav sau prea ocupat profesional. Dar el era fidel acestor școli de vară.

„Simpozionul internațional de știință a spiritului” din 1928 și „Kamp de Staakenberg” din 1930 – încercări ce nu au fost susținute de a crea o mișcare antroposofică globală, împotriva hitlerismului

wzeylmans
Willem Zeylmans
van Emmichoven

Și atunci când, în 1928, după moartea lui Rudolf Steiner, deja fierbea cearta în Consiliul Director al Societății Antroposofice, Daniel Dunlop și-a luat timpul de a face un simpozion internațional pentru știința spiritului la Londra – primul și singurul simpozion internațional despre cercetare spirituală. Ita Wegman a stat lângă Daniel Dunlop și a deschis simpozionul. Dar majoritatea celor din Dornach a fost împotrivă. Impresionați de acest simpozion internațional de la Londra, Willem Zeylmans van Emmichoven și prietenul lui, Hans Gerlinger, au devenit cu totul entuziasmat pentru o întâlnire de tineret în Olanda, în corturi: Kamp de Stakenberg. Ita Wegman a avut ideea că ar trebui să apară de urgență o mișcare de tineret antroposofică pentru a opri ascensiunea naziștilor. Vorbim de anul 1930. Din cei două-trei mii de oameni așteptați, au venit o mie de oameni, majoritatea tineri, din toată Europa, din România cu bicicleta. Conferințele și grupele de exercițiu erau făcute afară, în natură, în corturi, se stătea pe jos. Dar pentru cei mai mulți din Consiliul Director de la Dornach acesta nu a fost un lucru serios. Însă Ita Wegman era acolo, de asemenea Elisabeth Vreede, Guenther Wachsmuth – una dintre ultimele dăți când el a mai făcut o punte către Ita Wegman – și Willem Zeylmans van Emmichoven – care știa în mod adânc despre destinul Itei Wegman și al lui Rudolf Steiner, și al cărui fiu a scris cartea despre care ne-a povestit Junko.

Ludwig Polzer-Hoditz și construirea de punți – Despre prăpastia din 1935

lpolzer
Ludwig Polzer-Hoditz

Rudolf Steiner i-a dat Itei Wegman conducerea Școlii Superioare, a orelor de clasă. Și de exemplu unui austriac el i-a dat orele de clasă și i-a spus: Puteți proceda cum doriți. Un alt om, care a lucrat foarte mult pentru formele politice din Europa, Ludwig Polzer-Hoditz din Austria, care vroia să lucreze în mod public, în viața politică, a dezvoltat atât de puternic un esoterism propriu, încât Rudolf Steiner i-a dat orele de clasă.

La acea întâlnire de excludere din Consiliul Director a Itei Wegman și a lui Elisabeth Vreede, de Paști, în 1935, când au apărut acea scrisoare spre luare-aminte, articolul lui Marie Steiner, simțirile erau învolburate.

Lumea era atât de supărată, în încăpere era tăcere deplină, toți stând ca paralizați, nefiind aproape nimeni care să ia poziție pentru Ita Wegman. Legat de aceste lucruri, găsim mărturisirea lui Ludwig Polzer-Hoditz, scrisă în cartea de oaspeți a soacrei lui, Marianne Schenker, din Mariensee, Austria, localitatea unde în 1984 o grupă de tineri a construit un templu rosicrucian subteran, după indicații date de Rudolf Steiner. Am fost acolo o dată cu câțiva români, cărora Marianne Schenker le-a zis, plină de înflăcărare, la cei 87 de ani ai ei: Voi trebuie să faceți ceva în România anul viitor! Evmarie Herold a fost și ea acolo, și am ascultat Bach, iar Mihai Mihăescu a cântat. Lui Marianne îi plăcea Bach, ca și lui Mihai. Și în cartea ei era scris cam astfel: „În martie 1935, în timpuri grele, mă pregătesc pentru întâlnirea din Dornach. Fie ca Dumnezeu să mă ocrotească. Ludwig Polzer-Hoditz.” Și el nu a luat parte la aceste excluderi. El a fost singurul care a putut să se opună și să zică: Aceste grupe trebuie să rămână împreună, pentru mine nu există nicio separare. Avea foarte mult curaj. El se pregătise în acea vale din Mariensee, unde obișnuia să vină adesea.

Împreună cu Ita Wegman și Elisabeth Vreede au fost excluși și alții, printre care Zeylmans van Emmichoven și Daniel Dunlop.

Junko Althaus: Ludwig Polzer-Hoditz s-a retras singur mai târziu și i s-a solicitat să înapoieze textele de clasă.

Marius Gabor: Dar nu a făcut asta. A spus: Steiner mi le-a încredințat, nu aveți autoritatea să mi le cereți.

O prăpastie imensă, antroposofia ajunge să fie interzisă și sclerotică – dar apariția noilor forțe nu poate fi oprită

Dirk Kruse: Daniel Dunlop a murit devreme: în 1935. Ita Wegman a murit în 1943. Curentul muncii esoterice, muncii înflăcărate cu tinerii și cea în lumea largă s-a stins. Germania nazistă – războiul a început. Antroposofia a fost interzisă, școlile Waldorf au fost închise, instituțiile social-terapeutice desființate, persoanele cu handicap iubite au fost fie ascunse, fie au fost ucise. Curentul antroposofic din Dornach a adus un element sclerotic într-o antroposofie real-existentă.

Un evreu a fugit în Anglia, un om mic de statură. A înființat comunitățile Camphill pentru persoane cu handicap – Karl König. Războiul s-a sfârșit, bombele atomice au căzut în Hiroshima și Nagasaki. În Europa Centrală, americanii au vrut să fie tăiați cei mai mari copaci, pentru a-i ține pe nemți în genunchi. Acest lucru a fost împiedicat în ultimul moment. La Dornach a avut loc încă o ceartă: Marie Steiner a fost scoasă în afara Consiliului. Ei nu doreau să se vândă public conferințele lui Rudolf Steiner. Dar peste tot apăreau după război noi forțe. Și oamenii se întâlneau în Schloss Hamborn și în Școala Waldorf (la care au mers și copiii mei) din Benefeld în Lüneburger Heide. Printre ei, Karl König, venit din Anglia, și Bernard Lievegoed, un prieten al lui Willem Zeylmans van Emmichoven, toți aceștia făcând parte din acel cerc care se întâlnea pentru a trece la un moment dat peste excluderi și separare. A durat foarte mult, mulți prieteni au murit și nu au mai putut viețui reunificarea. Alții erau în lumea spirituală, poate au trăit acolo o amărăciune și o mult mai mare iubire decât înainte pentru foștii adversari. Și s-au uitat ce se întâmplă în lume, pe Pământ, pretutindeni, și în România, ce se întâmplă acolo. Poate au fost prezenți în mod deosebit alături de cei care au fost luați în prizonierat și torturați; care trebuiau să-și ascundă cărțile lui Steiner sub podea; care nu-și spuneau unul altuia numele, pentru ca în cazul în care erau torturați, să nu poată să-l trădeze pe celălalt.

Încercările din anii ‘60

blievegoed
Bernard Lievegoed

A trecut timpul și au început anii ‘60. Spiritul a început să se cutremure. Trebuia să aibă loc o echilibrare față de lucrurile groaznice din prima jumătate a secolului XX. A venit un vârtej sălbatic în mișcarea anilor ‘60. Bernard Lievegoed a mers în America și a ținut în 1965 niște conferințe minunate: Pătrunderea în secolul XXI: Vorbiți despre experiențe spirituale, înființați noi forme sociale, noi forme de dialog. În afară de munca sa socială, el făcea deja demult consultanță organizațională. Era cunoscut printre firmele olandeze ca un inovator în domeniul dezvoltării organizațiilor. El nu a dorit să preia poziția de președinte al Societății Antroposofice din Olanda de la Willem Zeylmans. Și acolo era atât de multă ceartă. Totuși a devenit președintele Societății Antroposofice, la solicitarea lui Zeylmans, și a adus multe lucruri noi. Lievegoed a trăit mult, până în anii ‘80, când a zăcut grav bolnav. I-a spus lui Jelle van der Meulen: Jelle, mai trebuie să scriu o carte. Nu mai pot să scriu, trebuie să vorbesc. Adu-mi ceva de înregistrat. Și a vorbit despre destinul lui Ita Wegman și Rudolf Steiner. A vorbit deschis despre toate încarnările și despre însemnătatea salvării sufletului. Ceea ce înainte a publicat Kirchner-Bochholt, pe jumătate ascuns, a devenit brusc public după moartea lui. Pe vremea aceea eram foarte tânăr, și eram foarte entuziasmați în cercul meu. Dar nu avea încă adâncimea despre care a vorbit și Junko. Și a mai avut nevoie de încă cincisprezece ani, și după aceea au apărut cărțile lui Emanuel Zeylmans van Emmichoven. Și atunci a venit timpul să plângem. Când se citesc acele scrisori, vedem durerea care era acolo.

Așteptare nesfârșită pentru a vorbi deschis despre experiențele individuale și spirituale

Aceasta se întâmpla în anii ‘90. Trecuseră deja douăzeci de ani de când Bernard Lievegoed a spus că trebuie să facă schimb de experiență despre trăirile spirituale, fiindcă Rudolf Steiner le spusese celor tineri: Vorbiți despre experiența voastră spirituală. – Ei au spus: Dar nu avem așa ceva. – Le avem în fiecare zi. – Au venit oameni tineri la el și au zis: Noi dorim să construim o comunitate. Ceea ce Rudolf Steiner le-a dat tinerilor era pentru un viitor de sute sau chiar mii de ani – meditaţii comune despre care eu nu doresc să vorbesc acum. Ar fi prea mult de povestit. Emanuel Zeylmans van Emmichoven este şi el în lumea spirituală. Şi acum vine Junko la noi şi putem vorbi în sfârşit despre asta.

Privirea conștientă în limbajul stelelor de astăzi

Dar acum noi avem azi iarăşi marea vorbire a stelelor din 1933-1935. Rudolf Steiner a vorbit la sfârşitul vieţii lui despre Neptun şi Uranus, care au de-a face cu Omul-spirit şi Spiritul vieţii. Pluto încă nu fusese descoperit. Şi în perioada dintre 1933 şi 1935 a existat o constelaţie rară şi plină de forţă – astrologii spun dificilă –, o cvadratură între Uranus şi Pluto. Acum noi o avem din nou, din 2012 până în 2015. În perioada aceea s-a repetat de cinci ori, de această dată va fi de şapte ori. Prima oară de Sânziene anul acesta (2012), a doua oară de Michael.

Limbajul constelaţiilor este o treaptă mai târzie a şcolirii esoterice a lui Rudolf Steiner. El a vorbit mult despre asta şi a dorit să vorbească şi mai mult, după ce-a fost în 1924 în Torquay. A dorit să vorbească despre îngrijire, despre cum trebuie să se ajute şi să se îngrijească oamenii unii pe alţii. A vorbit pentru prima dată la Koberwitz, în 1924, despre faptul că întreaga lume ar trebui psihologizată. Aşadar, omenirea, toate străduinţele ei în viaţa socială să fie preluate în realitatea sufletească. El planifica o mare călătorie, probabil împreună cu Ita Wegman, Daniel Dunlop, Zeylmans van Emmichoven în America, în vara anului 1925. Acolo ar fi întâlnit Misteriile din care se presupune că venea Daniel Dunlop. El ar fi putut aduce înapoi în Europa ceva din Misteriile atlanteene TAO ale indienilor, legând astfel Estul cu Vestul. Această legătură a Misteriilor din Est şi din Vest ar fi ajuns poate pe o treaptă mai înaltă. Dar s-a întâmplat altfel. Şi pe patul de moarte a spus: Noi trebuie să le spunem Îngerilor despre cum acţionează răul pe Pământ. Îngerii din lumile superioare despre care a vorbit ne pot doar atunci ajuta, când noi le împărtășim mecanismul din conflicte și rău. El i-a spus lui Alexander Strakosch că dificultățile Societății Antroposofice „provin din faptul că treptele cunoașterii superioare nu au fost atinse de un număr suficient de mare de oameni, trepte ce sunt descrise în cartea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?” Steiner spunea: „Când lumea spirituală mi-a dat sarcina de a scrie această lucrare, atunci ea a așteptat ca mulți oameni să pășească înainte. Lumea spirituală aruncă din timp în timp o undiță. De această dată nu s-a prins nimic.”

Începerea noului mileniu aduce o deschidere treptată

mg-dk
Marius Gabor și Dirk Kruse în 2010

Eram la descrierea anilor ‘90, iar în 1998 a apărut în revista Das Goetheanum o descriere concretă a percepțiilor în eteric, până la ființele elementale dintr-un molid și așa mai departe, făcută de un grădinar pe care nu-l știa nimeni: Dorian Schmidt. Și mulți au avut sentimentul: în sfârșit! Era o muncă făcută în mod curat, care din fenomenologic ducea în suprasensibil. Și din acea perioadă au apărut și alții și au început să scrie. Brusc scrie cineva în Info3 un articol și întreabă: Ce vezi tu de fapt? – Marius Gabor. În articolul Ce vezi tu de fapt? se spune că important în dezvoltarea antroposofiei este ceea ce tu de fapt percepi. Scris așa distractiv, direct. Pentru mine a fost o desfătare, și pentru mulți alții. Pe mine nu mă interesează să ne punem pe piedestal, dar asta din perspectiva mea această istorie, este imaginea mea. Aceste capacități – tragedia Societății Antroposofice e legată de lipsa capacității de a privi mai adânc în viața socială, spre exemplu. Dacă s-ar fi întâmplat din 1909, de când a apărut cartea Cum se dobândesc cunoștințe…, poate că în 1921 ar fi fost primii oameni care să îi fie alături lui Rudolf Steiner din propria experiență. Și s-ar fi putut eventual vorbi despre noi forme sociale. Poate ar fi existat o mare mișcare de tineret, până în anii ‘30. Poate că prin Daniel Dunlop și Ludwig Polzer-Hoditz ar fi venit impulsuri în Europa, în lumea globală. Un vraci, care a trăit spiritualitatea în depărtările Americii, ar fi intrat în marea spiritualitate a lumii și ar fi făcut o legătură. Despre aceste lucruri s-ar mai putea ține o conferință.

Impresii legate de prezent

Dar acum este important ca noi să fim treji. Pentru că noi dormim acum – nu o spun în sens rău, ci anul acesta este deosebit de adormit. Vom citi mai târziu cât de adormit a fost anul acesta, și cum s-a creat poate o nouă dictatură în Europa, prin controlul economiilor țărilor. Dacă nu se schimbă nimic, țările mai sărace din Sud vor fi dependente de cele bogate din Nord. Europa va fi controlată de la Londra și Berlin prin această instituție: ESM (European Stability Mechanism – Mecanismul European de Stabilitate), care supervizează băncile. Dacă vrem să aflăm acest lucru, putem să-l găsim pe Internet. Este incredibil, e ca și când am fi dormit, inclusiv eu. Aș putea să arăt acum alte mari probleme mondiale și unde se află inițiativa antroposofică. „La Dornach este o atmosferă de sfârșitul lumii” – asta am văzut scris în Goetheanum. Nu vreau să fiu acum prea retoric, dramatic, dar suntem în mijlocul lucrurilor. Drama nu este în 1924, drama are loc acum, în 2012. Este o adevărată Dramă-Mister, pentru că e globală. A apărut o paralizie antroposofică. Puterea mișcării de tineret din anii ‘60, ‘70 a adus multe instituții antroposofice. Desigur, sper ca această dobândire de noi capacități empatice, prin munca lui Arthur Zajonc, lui Otto Scharmer, antroposofi care au devenit activi în întreaga lume, vor mișca multe lucruri. Și sper că dintr-o astfel de muncă precum a noastră vor apărea multe. Sau dintr-o muncă de consiliere biografică aprofundată esoteric, precum cea a lui Rinke Visser din Olanda, cu care lucrează unii dintre cei de-aici, de exemplu Valentin sau Camelia. Dar apare un sentiment de neputință, atunci când ne uităm asupra lucrurilor.

Dar așa era și atunci, și este interesant cum a continuat Rudolf Steiner lucrurile, cum a continuat Ita Wegman, cum a continuat de asemenea Daniel Dunlop. Și este mai departe întrebarea pe care noi o punem în mișcare la acest simpozion: Unde sunt ei acum? Unde sunt aristotelicienii și platonicienii care s-au reunit? Cred că avem sarcina de a ne întreba cum stăm noi în aceste relații. Nu pentru a ne da mari, ci pentru a înțelege mai mult. Noi suntem prieteni ai lui Daniel Dunlop, suntem prieteni ai Itei Wegman. Sunt bucuros că mulți oameni încep să lucreze în momentul de față, într-un mod așa direct precum o facem noi. Sunt de asemenea bucuros pentru cei care ne sprijină, deși mult nu vine de la Societățile Antroposofice. Societatea Antroposofică din România este o excepție. În alte Societăți Antroposofice, aceste lucruri nu se văd suficient, pentru că oamenii nu armonizează suficient, pentru a zice: Hai să facem lucrurile astea. Haideți să vorbim deschis despre lucrurile despre care am vorbit aici.

Sper că am reușit să vă trezesc puțin, totul merge așa de repede și apoi mai știm doar: au ținut o conferință unul și altul, și mai era o japoneză simpatică acolo. Dar eu cred că este lipsit de responsabilitate să te subsoliciți. Personal, cred că este lipsit de responsabilitate și să te suprasoliciți. Dar în general este mai rău, când te subsoliciți. Noi ne aflăm în acest curent, noi ne aflăm de asemenea în curentul rosicrucianismului. Și noi începem să vorbim despre strădania noastră, deocamdată mai mult privat. Poate în curând și împreună, dar deja exersăm și asta e frumos. Și de aceea vreau să închei cu cuvintele rosicruciene în care avem încredere:

Din dumnezeire ființează omenirea.

În Christos devine viață moartea.

În gândurile spirituale ale lumii se trezește sufletul.

Marius Gabor: Vreau să vă spun ceva. Am și eu o dramă personală legat de ce s-a spus. Trebuie să spun sincer că sunt foarte dezamăgit de cât de puțin se exersează. Și de cât de mult este răspândită o atitudine de consum referitor la antroposofie. Totodată, îmi este clar că există anumite temeri și prejudecăți. Vreau să vă spun că nu este cazul să fie așa. Să vă dau un exemplu din ce am făcut astăzi: Am spus ieri că aceia care vor veni la atelier, vor reuși să fie clar-auzitori în scurt timp. Astăzi, în decurs de o oră, au reușit niște lucruri despre care ei au spus că înainte nu au crezut că sunt în stare să le facă, și că se vorbesc prostii atunci când se spune că așa ceva se poate. Este mult mai ușor decât se presupune. Dar drama e că nu se face, și pe mine personal chestia asta mă dărâmă. Asta a fost predica de duminică, mulţumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>