Crăciunul – sărbătoare a copilului şi a Maicii Domnului

Gheorghe Paxino

(Constelaţiile Crăciunului 2008 – Limbajul Cerului)

Încă din timpuri străvechi, sărbători specifice au marcat corespondenţa cosmic-terestră a momentelor cheie din ciclul anului, prin caracterul lor sacru ele urmărind totodată să ne amintească de propria origine şi de legătura noastră cu Divinul. Manifestarea în natură a fiecărei sărbători poartă o serie de caracteristici, pe care le regăsim de la an la an atât prin observarea pe planul exterior (verdele primăverii, căldura verii, splendoarea cromatică a toamnei…), cât şi prin aprofundare lăuntrică (autoobservare). Pe de altă parte trebuie precizat şi faptul, că – în fiecare an – există şi unele aspecte inedite, care poartă amprenta unui factor ce acţionează tainic, individualizator.[1] În sensul celor afirmate mai sus se va încerca prezentarea pe scurt a unor aspecte centrate pe configuraţiile stelar-planetare din perioada Crăciunului, ce sunt specifice latitudinii noastre geografice.

O precizare a Ştiinţei Spirituale date de Rudolf Steiner, care vine să completeaze tradiţia creştină cu unele elemente de esoterism, ne transmite următorul mesaj avertizator privitor la perioada Crăciunului:

Fereşte-te de (cel) Rău! [2]

Potrivit tradiţiei, ziua de 24 decembrie, care premerge nopţii de Crăciun, este dedicată lui Adam şi Evei, cei care au fost implicaţi pe traseul coborâtor dinspre sferele stelare spre sfera ce se condensa a Terrei. Prin aceasta ni se reaminteşte că în procesul creaţiei, prin unirea focului cosmic din Paradis cu substanţele ce urmau a se condensa în glia Pământului, omul a ajuns la faza de fiinţă diferenţiată masculin-feminin. Ca urmare, am început să ne emancipăm de Creatori dobândind prin aceasta, în germene, posibilitatea de a deveni o fiinţă capabilă de a accede la cunoaştere şi de a evolua spre libertate. Ceea ce însă şi-a avut preţul său, căci totodată a devenit posibil ca în evoluţia Pământului şi a omului însuşi să acţioneze aşa-numitele „forţe ale Răului”. O serie de cântece, jocuri sau legende de Crăciun prezintă în mod imaginativ aceste lucruri. Ca o continuare organică a evenimentelor şi o anticipare a ceea ce se va întâmpla de Paşti întru ajutorarea omului, în vederea confruntării tot mai conştientizate a lui cu consecinţele „alungării din Paradis”, avem minunatele descrieri din Evangheliile lui Matei şi Luca. Să luăm aici de exemplu pe înţelepţii Regi Magi, cei care se lasă călăuziţi de scrierea cerească, şi pe inimoşii păstori care aud vestirea Îngerilor referitoare la binecuvântarea aducătoare de pace a Cerului „pentru cei de bună voinţă”. Dar, de atunci multe s-au schimbat! Şi în această privinţă putem găsi la Rudolf Steiner un mesaj îndrumător, care este însă şi destul de enigmatic. Pe 25 decembrie 1922 el i-a dăruit Mariei Steiner, acestui om de bună şi puternică voinţă, următorul text aforistic:

Stelele vorbeau cândva oamenilor,
Amuţirea lor este destin al lumilor;
A percepe această amuţire
Poate să însemne suferinţă pentru oameni pe Pământ;
Dar în liniştea mută se coace
Ceea ce oamenii vorbesc stelelor;
A percepe ceea ce spun ei
Poate să devină forţă pentru Omul-Spirit.

Care sunt oamenii ce se adresează stelelor? Ce „spun“ ei? Cum putem dobândi cât de cât un acces la limbajul stelar? Pornind de la unele lucruri accesibile conştienţei cotidiene, să încercăm o incursiune care să ne permită a găsi şi singuri răspunsuri la întrebări pe care le purtăm în inimă. Pentru aceasta este nevoie să dedicăm ceva „timp“ şi o atenţie nepărtinitoare observării imaginii cerului înstelat şi totodată să renunţăm – pentru moment – la reprezentările astrofizicii privitoare la Big Bang, găuri negre sau altele asemenea. Efectuând acest lucru fără grabă şi în mod repetat, vom constata că, după un timp, din multitudinea de puncte ce licăresc prietenos cu fine nuanţe cromatice începem să distingem anumite configuraţii stelare care au mereu aceeaşi formă şi parcă „ne atrag atenţia“. Pe unele poate chiar le şi (re)cunoaştem, putându-le saluta ca pe buni prieteni: Carul Mare, Ursa Mare, Orion, Fecioara, Leul, etc. Dar mai constatăm şi faptul că alte corpuri cereşti, precum Luna, îşi schimbă de la zi la zi, de la săptămână la săptămână, poziţia relativă faţă de Zodii. Firmamentul ne mai arată Luceafărul serii sau dimineţii (pe Venus sau Jupiter), pe Saturn şi alte planete. Dar nu cunoaşterea numelor este importantă; dacă revenim liniştiţi şi într-un fel fideli la întâlnirea nocturnă cu Cerul, cu timpul vor începe să se contureze chiar şi anumite impresii care vin dinspre el, ba chiar putem presimţi şi prime semnificaţii ale unui limbaj nou şi totuşi cumva cunoscut. Există multe aspecte ale acestui limbaj al Cerului; se vor prezenta mai jos două dintre aceste aspecte.

Jocul dintre lumină şi întuneric este exprimat în mod extrem la solstiţii. La latitudinea noastră, dacă la Sânziene lungimea zilei atinge 16 ore, la Crăciun trec de la răsărit la apusul Soarelui numai 8 ore. Zi şi noapte stau la solstiţii într-un raport de 8:16 şi invers; aceasta corespunde exact raportului de 1:2, care este tocmai raportul muzical al octavei! Traseul Soarelui amiezii de la Crăciun la Sânziene corespunde evoluţiei tonale de la un Do la următorul Do al gamei. Iată deci un limbaj muzical pentru inima celui ce poartă în suflet maiestuoasa transformare a poziţiei Soarelui amiezii pe parcursul unei jumătăţi de an.
Gruparea stelar-planetară la un moment dat. Dacă în perioada Crăciunului, Soarele luminează modest, el înălţându-se la amiază numai până la 25º deasupra orizontului, seara, cam după ora nouă, răsar 12 dintre cele 16 cele mai luminoase stele de pe cerul emisferei nordice[3]. Privind de la Vest la Est, se fac din plin remarcate: Aldebaran în Taur, Beteigeuze şi stelele din centura lui Orion, Sirius în Canis, Polux în Gemeni sau Regulus din Leu (Fig. 1). Dintre planete, numai Saturn (în Leu!) împodobeşte Cerul primei Nopţi Sfinte.

Dar, deşi în mod invizibil pentru ochiul fizic, nici cerul amiezii nu se lasă mai prejos în acest an (Fig. 2): Luna este în Scorpion, Săgetătorul îşi trimite forţele spre Pământ împletite cu cele ale Soarelui, ale lui Marte, Mercur, Jupiter şi Pluto; Venus şi Neptun sunt în Capricorn, Uranus în Vărsător. O asemenea grupare, la care în trei zodii alăturate sunt prezente simultan pe cer Soarele şi Luna împreună cu toate planetele în afara lui Saturn, reprezintă ceva de excepţie, specific Crăciunului din anul acesta. Un asemenea cer poate impulsiona individualizator pe cel care-i conştientizează mesajul.

Despre relaţia omului cu stelele la Crăciun

Gânduri care să vadă în planete şi stele nu numai o aglomerare de atomi şi de câmpuri electro-magnetic-radioactive, ci, dincolo de aşa-numitul câmp termic universal, să vadă cu uimire stelele ca locuri de acţiune a zeilor: iată o posibilă formă de adresare a oamenilor de azi către stele. Şi atunci ei vor începe să vieţuiască licărirea stelelor ca pe ceva purtător de iubire impregnată de înţelepciune (Sophia); căci Îngerii (Ierarhiile) încep să vorbească dinspre stele, într-o formă nouă, oamenilor de bună-străduinţă. Poate că aşa găsim şi un nou acces la Imaginea Maicii Domnului ca entitate cosmică, a Mariei-Sophia, cu mantia ei protectoare, impregnată de stele (v. Fig. 3 şi Fig. 4).

Pasul de la ziua lui Adam şi a Evei la Noaptea Crăciunului este unul imens: oamenii au început să diferenţieze tot mai mult între ceea ce este Bine şi Rău, în măsura în care au reuşit să-şi vieţuiască structura tripartită (trup-suflet-spirit) şi să-şi înalţe sufletul spre aspectul triplu al Divinităţii, spre sacra Trinitate. Venirea pe Pământ a Copilului Divin în perioada iernii este lucrare a Sfintei Treimi, este un act compensator al urmărilor ispitei din Paradis, este o speranţă pentru viitor:

În ochiul sufletului se oglindeşte
Lumina speranţei lumilor,
Înţelepciunea consacrată Spiritului
Vorbeşte în inima omului:
Iubirea eternă a Tatălui,
Îl trimite Pământului pe Fiul
Care, îndurător, pe calea omului
Lumina cerului o dăruieşte.

Rudolf Steiner

Aceasta ţine de mesajul binecuvântător, aducător de pace, al Îngerilor. Ei îşi îndreaptă în rugă privirea spre Pâmânt, unde a venit Copilul Dumnezeiesc. Pentru ca să se împlinească menirea Pământului, Cerul a trimis un dar divin. Dar de fapt fiecare copil este o binecuvântare, un cadou divin, şi nu numai pentru familia lui. Căci în afara preţiosului curent ereditar pământesc împletit de la mamă şi tată, el mai poartă şi roadele sufletesc-spirituale ale unui traseu cosmic/ceresc, ceva ce îl face inconfundabil. Fiecare om poartă în sine suflul unei calităţi, dotări unice, care, în condiţii de evoluţie prielnice, poate deveni un cadou pentru ceilalţi, pentru societate. Crăciunul ne atenţionează şi asupra unor aspecte mai înalte privitoare la Maternitate şi Paternitate.

O ultimă remarcă: la Crăciunul lui 1923 s-a vorbit oamenilor despre „răspântia de vremuri”, despre necesitatea de a aduce în capete şi inimi Căldura şi Lumina necesare unor ţeluri care să poată sluji procesului de devenire stea al Pământului. Evoluţia va depinde de ceea ce – în mod conştient şi angajat – vor întreprinde oamenii. O ultimă întrebare: am putea să asociem tainele Cerurilor de Miez de Noapte şi de Miez de Zi ale Crăciunului cu tainele lui Iosif şi Maria din cele două Evanghelii?

[1] Numai ca o atenţionare anticipatoare, se poate menţiona aici Crăciunul anului 2012, care va reprezenta un asemenea moment cosmic-terestru cu totul remarcabil.
[2] În mod similar, pentru perioada Sânzienelor răsună chemarea: Primeşte Lumina, pentru perioada Paştilor: Priveşte în jurul tău, iar pentru perioada lui Mihael: Cunoaşte-te pe tine însuţi (Rudolf Steiner, Ciclul anului ca proces de respiraţie a pământului… – GA 223).
[3] În orice atlas astronomic găsim indicat valoric gradul de strălucire al tuturor stelelor principale.

Tags: