Copilul până la 3 ani

Gheorghe Paxino

Ce ne spune gânguritul sugarului? Cine se uită la noi prin privirea liniştită, sigură, penetrantă a copilului ce încă nu poate merge singur pe Terra? Ca pe suprafaţa unei ape limpezi şi nespus de adânci observăm la el, trecând pe neaşteptate, valuri sufleteşti din care chiuie către lume bucuria, veselia, sau vieţuim plânsul hotărât ce-i antrenează tot trupşorul. Ce se află dincolo de aceste manifestări perceptibile mai întâi prin gesticulaţie, mimică şi sunete-necuvinte?

Pentru a putea pătrunde mai bine privind asemenea aspecte ale existenţei copilului, ca părinţi sau educatori am putea încerca zilnic să ne creăm momente de linişte (de exemplu, seara) în care să evocăm viu, dar cu obiectivitate, secvenţe din manifestarea celui drag. Şi să o facem liberi de prejudecăţi sau teorii pedagogice. Bineînţeles că mama, bunica sau educatoarea presimt spontan: pe copil îl doare acum burtica, sau îi este foame, sau are o durere pe care nu este încă în stare să o ,,localizeze” (doctoriţa pediatră poate ne va preciza că e vorba de o otită). Dar, dacă reuşim să exersăm mai mult timp în direcţia prezentată mai sus, vom constata că dobândim o siguranţă tot mai mare în a aprecia stările copilului şi de a acţiona în mod adecvat. Şi, mai mult decât atât, vom începe să presimţim că unele dintre manifestările gingaşei făpturi aflate în plină devenire pământească nu sunt de fapt o reacţie imitatoare la ceva perceput prin organele de simţ, ci revelarea a ceva din sfere de dincolo de lumea fizică. Să abordăm mai îndeaproape acest ultim aspect.

Copilaşul trăieşte total dăruit ambianţei sale, fiind mânat de impulsul de a imita totul; chiar şi vorbirea se însuşeşte prin imitarea nemijlocită a sunetelor şi mimicii adulţilor, sensul cuvintelor rostite şi actul înţelegerii fiind la început cu totul secundare. Acestei ambianţe îi aparţine întregul complex al condiţiilor de viaţă: atmosfera de familie, condiţiile culturale, sociale sau de mediu înconjurător (nefiind deloc indiferent dacă copilul se află zilnic ore întregi sub influenta sunetelor şi ,,imaginilor” mediilor electronice sau dacă se joacă într-o curte cu grădină). Ştiinţa spirituală modernă, antroposofia dată omenirii prin Rudolf Steiner, completează acest tablou referitor la ambianţa copilului prin prezentarea unor realităţi ce transcend spaţiului tridimensional euclidian: după naşterea într-un trup fizic de sine stătător, copilul continuă să aibă comun cu părinţii (mai ales cu mama sa) un înveliş eteric (ce ţine de forţele vieţii) şi unul astral (ce ţine de forţele psihice). Abia după prima dentiţie se va emancipa de primul (când are loc aşa-numita naştere pământească a trupului eteric) şi de al doilea în jurul pubertăţii, atunci când se manifestă o pregnantă emancipare sufletească. Eliberându-se de adăpostul fizic matern, copilul coboară treptat pe Pământ, trăind încă mulţi ani în învelişuri vital-sufleteşti (eteric-astrale) ale părinţilor. Aceste lucruri sunt cunoscute celor ce au de-a face mai îndeaproape cu pedagogia Waldorf [alternativă educaţională de stat în România – n. red.].

Curentul ereditar şi de mediu acţionează, desigur, determinant asupra omului în primii ani de viată, dar nu în mod unic şi absolut, aşa cum afirmă Darwin şi Freud. Aceştia ignoră planul de existenţă specific uman, faptul că omul este o individualitate, un purtător de Spirit, o fiinţă-Eu care se manifestă şi dincolo de naştere şi moarte. Curentul ereditar general uman – care acţionează de „jos în sus” – confluează în om cu un curent individual – care acţionează de ,,sus în jos”. Observând că suntem determinaţi, purtaţi de necesitate, ne ,,împlinim” destinul pe de o parte, iar pe de altă parte, la omul matur vor exista mereu domenii de acţiune unde ,,orice este posibil”, spaţii de decizie liberă în care noi ne ,,făurim” destinul. Să revenim însă la etapa de început de viaţă, aducând din vastitatea acestei teme, câteva elemente ce ne ajută să înţelegem cel de-al doilea curent (descendent).

„Dacă-l observăm pe om cu mult timp mai înainte de a fi dezvoltat impulsul de a coborî din lumea spirituală într-o încorporare fizică, îl vedem ca pe o entitate spiritual sufletească aflată într-o lume spiritual-sufletească. Aşa ceva suntem şi noi toţi, mai înainte de a fi coborât pentru a ne uni cu ceea ce a fost pregătit ca trup fizic în organismul matern.[…] Ceea ce se petrece apoi, mai înainte ca omul să aibă acces la embrionul, la germenul trupului său fizic, este că el atrage către sine forţele lumii eterice. Pentru a ne putea face o reprezentare mai exactă, să presupunem că desenăm în mod schematic spiritual-sufletescul ce se apropie din lumea spirituală (liniile violete de haşurată, fig.1). Corpul sau eteric se alcătuieşte numai din ceea ce atrage el din lumea eterică. Coborând din lumea spirituală, omul se ,,îmbracă” deci cu trupul eteric (haşurile orange). Acest corp eteric arc o structură complexă, conţinând stele, copii ale Pământului, Soarelui şi Lunii (linii galbene, gelb)…[…]”

„Este extraordinar de important faptul că la coborârea în lumea fizică noi luăm forţe eterice din eterul general şi formăm cu ele un fel de copie a cosmosului. Aceste configuraţii ale trupului eteric persistă în perioada embrionară şi în cea de creştere. Ele pierd oarecum din intensitate, dar rămân până la vârsta de şapte ani, la a doua dentiţie. Această sferă cosmică poate fi clar recunoscută în organismul eteric al copiilor.”

Rudolf Steiner descrie în cadrul aceleiaşi conferinţe ceea ce poate fi observat în acelaşi timp în organizarea astrală: „Omul are – după cum spuneam – în alcătuirea sa un trup eteric, care este o copie a lumii exterioare. Dar în trupul său astral el aduce o copie a ceea ce a vieţuit între ultima moarte şi această naştere. În acest trup astral al copilului vedem deosebit de multe lucruri. Aici sunt înscrise mari taine (fig.2, gelb, galben), aici se poate găsi realmente mult din ceea ce a fost vieţuit între ultima moarte şi prezenta naştere. Acest trup astral este foarte diferenţiat şi individual.” Remarcabil este faptul că această alcătuire astrală minunată îşi pierde repede structura: „-[...] minunate formaţiuni care în primele zile de viaţă străluceau în trupul astral coboară treptat pătrunzând în procesele de formare ale creierului, în organele de simţ. Altele se inserează în organele de respiraţie, altele în inimă şi prin inimă în artere”. Ele nu coboară direct în stomac sau alte organe de sub diafragmă, ci numai prin intermediul arterelor.

„Trebuie ştiut faptul că fiecare organ individual poartă în sine o parte astrală ca element ereditar, dar că această astralitate moştenită este înlocuită în mod treptat cu ceea ce aduce omul ca trup astral propriu, care se scufundă ,,bucată cu bucată” în organele fizice şi eterice.” Prin aceasta însă, trupul astral sărăceşte, ajungând să arate ca un nor nediferenţiat, în care bătăile energice din mânuţe şi picioruşe produc o impresionare, ce este însă ca reflectată elastic şi dispare repede[…].

 „Dar în măsura în care copilul învaţă să vorbească şi să dezvolte reprezentări care-i rămân ca amintiri, în măsura în care mişcările dezordonate sunt înlocuite cu cele controlate, toate aceste mişcări şi activităţi nu mai sânt respinse elastic, ci se imprimă în corpul său astral (linii roşii, rot, fig.3)”. Acest proces începe atunci când copilul ajunge să încorporeze gânduri în vorbirea sa: ne aflăm în perioada la care ajungem înapoi cu facultatea obişnuită de amintire, adică, în medie, în jurul vârstei de trei ani. Într-un număr viitor se va prezenta metamorfoza din următorii ani de viaţă a acestor două organisme (eteric şi astral).

Purtând în mod conştient mai mult timp în sufletul nostru imagini ca cele de mai sus, putem constata că se conturează răspunsuri cuprinzătoare la întrebările puse la început. Copilul este o fiinţă ce imită. Şi ochiul imită în felul său realitatea exterioară pe care o reproduce. Iată că şi componenta individuală a organismului eteric uman ,,imită” întregul cosmos, reproducând imaginea stelelor, Soarelui şi Lunii, a Pământului însuşi. Cu veşminte ca ale fiului de împărat din poveste vine printre noi plăpânda făptură a Cerului şi Pământului.

 

Notă: Detalii pot fi găsite în Iucrări ale lui Rudolf Steiner ca ,,Teosofia” (Editura Arhetip, Bucureşti, 1993) Educaţia copilului din punctul de vedere al ştiinţei spirituale” (Editura Triade, Cluj 1994). Toate citatele sunt extrase din ciclul de conferinţe ale lui Rudolf Steiner, Viaţă sufletească şi strădanie spirituală umană,  Dornach, 1922.

Articol preluat din revista Sofianum an II nr. 9(10), septembrie 1994

Tags: