Conferinţă despre Paşte şi sufletele popoarelor I

Dr. Lazăr Paşca

Conferinţă sâmbătă, 4 aprilie 1998

(Întrebare din public despre radiestezie şi despre cunoştinţele antroposofilor referitor la măsurătorile cu ansa, unde telurice etc)

… omului, adică sensibilităţi cu… hai să zicem, cu legătură cu un anumit grad de iniţiere, sensibilităţile în legătură cu elementele, adică sensibilităţi în legătură cu pământul şi ceea ce este în interiorul pământului, metale, cristale, adică cele care la noi încă se mai păstrează la mineri – şi încă puteţi întâlni meşteri, poate mai puţini acum să mai fie, dacă ăştia au trecut prin şcoală, s-au cam pierdut – meşteri care ştiu ceva de o spiritualitate a zonei. Era şi o anumită interdicţie… Mie mi-a povestit cineva următorul lucru. A fost condus de un meşter miner bătrân de la Baia Mare, care a zis: “Hai să-ţi arăt ceva!”, şi l-a introdus în mină, dar pe trepte, şi l-a dus într-un loc şi a izbit  cu ciocanul şi i-a zis: “Uită-te!” Şi omul a fost frapat când de sub ciocanul minerului a apărut aşa, ca o vână de aur. Şi atunci i-a spus: “Aceasta este vâna de viaţă a pământului, şi-mi pare bine că ai văzut-o n-ai orbit, că cei care se uită la aur cu poftă orbesc” – adică le scade clarvederea.

            Asta e un aspect în legătură cu problematicile acestea. Însă sunt unii care au foarte mare sensibilitate. pentru apă; ăştia fac legătură cu fiinţele elementale, cu gnomii, ceştiălalţi sunt cu problematicile zonei de apă, ale fiinţelor elementale, ale undinelor. Alţii fac (legătura) cu entităţile aerului, şi acest lucru este experimentat şi la cei care încă mai trăiesc, ca să zicem aşa, taina aerului, taina formaţiilor de nori, hai să zicem  cei din sectorul de meteorologie. Iar unii au sensibilitate pentru asta – şi dacă citiţi scrierile de ştiinţă naturală ale lui Goethe şi ce relatează el, (vedeţi că) Goethe ajunsese la o foarte mare sensibilitate: se uita aşa frumos pe cer – de altfel există nişte exerciţii pe care le puteţi face şi foarte uşor dobândiţi acest lucru – (şi el) ştia: “aha, peste trei zile plouă, se întâmplă aşa, se-ntâmplă aşa; fiindcă putea sesiza metamorfozele. Iar alţii, îndeosebi cei care lucrau în alchimie, aveau mare legătură cu entităţile focului, cu salamandrele. Cei în legătură cu silfidele [1] au legătură şi cu problemele de coacere, de creştere, sau mai cu seamă, cum e acuma, cu înflorirea; astea-s foarte active acum, când începe această astralitate cosmică să aducă acest val de frumuseţe. În calendarul   sufletesc se vorbeşte despre această frumuseţe ce ţâsneşte din întinderi spaţiale. Apropo de cei în legătură cu metalele, cu metalul topit şi cu focul, cu asta… şi îndeosebi practicat în alchimie, are Andersen o poveste: Povestea lui Waldemar Dae şi a fiicelor sale, în care atacă această problemă; nordicii au o mare legătură cu această zonă. Şi-atunci sensibilităţile lor merg într-acolo. Nu sunt conştiente, merg pe semiconştinenţă. Dar fac legătură cu asta. Sunt şi astăzi oameni, oamenii ăia căutători de locuri. Vă aduceţi aminte că şi la Ştefan cel Mare era foarte important unde să caute locul [2], şi era o întreagă rânduială căutarea locului celui mai propice pentru o clădire, ca să n-o pui pe loc cutare sau pe loc cutare. Iar dacă citiţi (serile la… din Canca???), este surprinzător de văzut, e un lucru foarte simpatic, cum bătrânul cazac povesteşte ce-a păţit când a apucat-o într-o anumită zonă şi ce i s-a întâmplat; şi ziua, când s-a uitat, în zona aia toţi harbujii şi toate acestea, castraveţi – că ei au o mare pasiune pentru castraveţi, aşa îi mănâncă, la fel ca şi turcii de altfel; nu v-aduceţi aminte în “1001 de nopţi”, când i-au dus sultanului tot felul de fructe şi nu ştiu ce… şi castraveţi proaspeţi…a luat ăla un castravete proaspăt, nu i-a mai păsat de ălelalte. Aşa, şi acolo toţi harbujii şi toate aveau forme absolut aiurea, chircite, nu ştiu ce, fiindcă era o zonă malefică. Există şi acest lucru. (Cum sunt unii) “nu mă pot culca aicea, că nu ştiu ce mai mă incomodează” şi caută alt loc. Să presupunem că cei care merg pe o anumită linie, au… şi dezvoltă, pot dezvolta sensibilităţi în direcţia asta.

            (Întrebare din public: “Deci nu vin dintr-un Eu modificat şi din…?”)

            Păi nu, el primeşte şi el, săracu din toate părţile informaţii. Depinde cât e de tare: le stăpâneşte sau este stăpânit? Aici e marele necaz: le stăpâneşte sau este stăpânit? De obicei, Eul nostru e cam dus de nas şi de toţi – şi îndeosebi de astralitate: aşa te întoarce… uită-te şi la gânduri: e un sentiment, şi dintr-o dată toate gândurile o iau mânate de sentimentul ăla, şi cică, “eu aşa gândesc”! Păi, sărăcia, gândeşte sentimentul – simpatia sau antipatia. Cele mai mari tâmpenii le faci când te laşi condus de simpatie, că de antipatii e uşor.

*

            “Cel ce intră aducă cu sine  dragoste în casa aceasta, cel ce este înlăuntru caute cunoaşere în casa aceasta, cel ce iese să ia cu sine pace din casa aceasta!”

            Data trecută, am început şi am pus câteva puncte în legătură cu experienţa pe care noi  o putem avea într-o viaţă legat de poporul sau de zona în care trăieşte poporul înlăuntrul căruia ne dezvoltăm viaţa noastră pământească – toată sau cea mai bună parte – şi cu care facem nişte legături mai deosebite. Legat de aceasta, trebuie să ne conştientizăm exact poziţia noastră faţă  de toate aceste elemente care pot interveni într-o viaţă pământească, într-o întrupare a noastră cunoscând următoarele, amintindu-vă că: Omul pământesc se compune din trup, suflet şi spirit. Trupul este supus legilor eredităţii; naşterea şi moartea îl guvernează. Sufletul este supus legilor destinului pe care omul şi l-a creat singur. Acest destin creat e om îl numim karma. Spiritul este supus legii  reîntrupării, a vieţilor pământeşti repetate. Spiritul omenesc apare într-una din vieţile sale ca o repetare a sa împreună cu roadele vieţuirilor sale din trecut din cursul vieţilor sale anterioare, şi prin tot ce gândeşte, simte şi făptuieşte (într-o întrupare) depune germeni pentru destinul său viitor – al său şi al lumii în care îşi va desfăşura viaţa sa în următoarea întrupare pământească.

            Vedeţi, în situaţia aceasta, noi când coborîm într-o întrupare, cu tot ceea ce aducem în noi ca şi experienţă a spiritului omenesc care a parcurs nenumărate – sau nenumărate pentru noi, că nu ne ştie nici una! – vieţi pământeşti anterioare, şi  în fiecare am dobândit prin muncă ceva, s-a primit un lucru pe care acea viaţă pământească ni l-a prilejuit, indiferent cum a fost ea. Atunci acest Eu, care vine cumulând tot ceea ce a adunat – fiindcă toate experienţele unei vieţi la un moment dat se adună în ceva, poate foarte puţin, dar extrem de important, care sunt proprietatea noastră. Din tot ce ai adunat, totul se concentrează într-un lucru, mic, dar propriu, şi toate acestea ne însoţesc în fiecare viaţă pământească şi la fiecare viaţă pământească se pot amplifica, se pot chiar desăvârşi, şi se mai câştigă ceva nou, care este câştigul acestei vieţi.

            Suntem tentaţi să credem, din informaţiile superficiale care există –  şi perioada noastră este foarte favorabilă acestei superficialităţi, care nu este altceva decât un fel de comoditate, foarte plăcută de altfel – noi socotim că venim aşa, cu ce-am avut şi trăim într-o viaţă şi ne dezvoltăm pe astea, şi după aia am terminat şi plecăm, şi dacă ne place de ea, în viaţa viitoare ne aducem cu plăcere aminte de ea, dacă nu, ne aducem cu plăcere aminte de altă viaţă şi cam aşa ne formulăm vieţile… Nu este aşa. În fiecare viaţă noi trăim experienţe unice. În fiecare viaţă noi trăim în conştienţe unicat şi trăim în formulări unicat, pe care niciodată nu le vom mai putea repeta, fiindcă nu sunt condiţiile. Avem linia ereditară cu care ne întâlnim. Aia n-are nici un fel de legătură cu noi. Linia ereditară îşi are legile ei,  îşi are rânduiala ei şi merge. Cazi într-o linie ereditară sau cazi într-o altă linie ereditară, depinde de calităţile care îţi slujesc cel mai potrivit. Căci nu totdeauna nimereşti dacă n-ai loc într-o linie ereditară – şi-acuma este moda asta să cam zvârli [3]: “Mă laşi să mă nasc?” –  “Ia cară-te de la mine!” Unul dintre prietenii noştri, după ce a ieşit din închisoare [4], mi-a spus: “Ştii, o să am un copil.” Adică-atunci, când a fost, în ‘54.  Zic: “De unde ştii?” Zice: “A venit şi mi-a cerut voie: Mă pot naşte în familia ta?” Şi zice: “I-am dat voie.” Zic: “Bravo!” Da, şi-ntr-adevăr. Aşa că eu o cunosc pe prietena noastră X.Y., care acuma este doctoriţă, încă de când mi-o spus tată-său că i-o cerut voie să se nască.

            Deci există aceste lucruri, numai  că alţii nu prea primesc voie să se nască, şi atunci caută unde este ceva care le este cea mai potrivită , cea mai apropiată situaţie – şi nu întotdeauna este linia ereditară cea mai potrivită şi trebuie să te lupţi. Că la alţii îţi merge câte o linie ereditară mănuşă şi mergi foarte frumos, nu faci nici o boală de copilărie! Dar dacă ai o linie  în care trebă să te lupţi, atuncea te slăveşte destinul tău cu toate bolile de copilărie până te adaptezi în linia ta ereditară. În definitiv, luaţi-vă o mănuşă mai strâmtă sau un pantof, aşa cum se întâmpla la Paşti, că toată pe lumea o durea picioarele de la pantofii noi, şi cât trebuie să vă munciţi până vi se dă după picior. Aşa-i şi linia ereditară. Îţi dă ceva sau nu-ţi dă ceva. Dar vă daţi seama că eu şi dumneavoastră, fiecare, niciodată nu veţi mai avea aceeaşi linie ereditară, oricât v-aţi munci! Fiindcă linia aia ereditară a venit până aici cu o anumită încărcătură, am mai pus noi fiecare ceva în ea, şi aşa mai departe… Dar asta este o experienţă unicat… şi o rasă… şi cutare. Şi nu uitaţi cât de complexă devine o linie ereditară, şi gândiţi-vă câţi strămoşi aţi avut numai… hai, cu două secole în urmă. Vă rog, calculaţi pentru fiecare parte, maternă, paternă, să vedeţi numai că aveţi… deocamdată vă treziţi, aşa, hodoronc-tronc, cu patru bunici şi cu opt străbunici şi cu 16 nu ştiu cum, şi-apoi ho, ho, ho… că la un moment dat aproape că eşti rezultatul liniei ereditare a întregii populaţii care a trăit în Europa cândva! Asta este! Este aşa o complexitate, şi de la fiecare ai câte ceva: bun- rău, bun-rău, da’ ai exact ceea ce ţi se potriveşte sau cu care trebuie să te lupţi. Deci am intrat în această linie ereditară, beneficiem de tot ce ne aduce. Am zis “beneficiem”, că şi bune şi rele, tot spre bine sunt, că dacă eşti un om bun şi linia ereditară îţi aduce nişte facilităţi, poţi cădea în prostia de a fi prea bun, şi dacă linia ereditară îţi dă nu ştiu ce, poţi cădea în prostia de a face altceva, nu ştiu cum… Există această poveste.

            Alături de asta, însă, intri în cadrul  unui popor – ai familia ta, dar intri în cadrul unui popor. Poporul acela, spiritualitatea poporului intră sub oblăduirea sau în atmosfera spirituală a Spiritului poporului – o entitate de rang arhanghelic. În definitiv noi în foarte mare majoritate, când ne gândim la dumnezeul nostru, de obicei ne gândim… şi dumnezeul nostru este Îngerul nostru păzitor, că de-aia şi-l rogi să te ajute să treci la examen şi-aşa mai departe, dar în altă situaţie, conştienţa ta urcă până la entitatea poporului. În definitiv, în Biblie nu se vorbeşte “ăsta este Dumnezeul lui Israel”? Nu era şi cântecul ăla că şi Dumnezeu e bun român? Nu era şi expresia aceea de “magyar isten”? [5] Este? Fiecare entitate, fiecare om se poate ridica până la asta… Şi foarte greu răzbeşti până undeva, sus, la noţiunea de Dumnezeu. Deci trăieşti şi te încadrezi în această atmosferă. Numai că nimereşti într-un popor în care Arhanghelul  şi spiritualitatea poporului este în ascendenţă şi atuncea alte forţe se valorifică, eşti într-o zonă în  care Arhanghelul poporului şi poporul pe care îl oblăduieşte şi se manifestă în istoria lui este în perioada de culminaţie sau este în perioada aceea minunată de trălucire exterioară care este de fapt începutul decadenţei. Şi atunci în funcţie de faza în care îţi prinzi acest Arhanghel într-o întrupare, în funcţie de aia, tu ai nişte posibilităţi sau ai nişte piedici.

            Mai apare altă poveste: mereu sunt interferenţe şi mereu sunt alăturări şi mereu te izbeşti sau trăieşti în zone în care se interferează acţiunile a doi Arhangheli. Şi beneficiezi – dacă eşti cuminte şi cu mintea limpede – beneficiezi de o experienţă cu totul alta. Sunt oameni care trăiesc într-o zonă şi nu trăiesc decât acea zonă, zona lor de conştienţă. Dar sunt alţii – şi astăzi experienţa se trăieşte foarte uşor. Vă rog, duceţi-vă undeva, într-o ţară străină, într-o ţară orientală, într-o ţară extrem occidentală şi aşa mai departe. Şi duceţi-vă cu mentalitatea de acasă şi ţineţi de ea: nu veţi pricepe nimic din mentalitatea celorlalţi şi nu veţi prinde nimic din ea… şi te uiţi aşa şi nu pricepi. Aseară a fost filmul “Maytreyi”; şi a fost problema de deosebire între mentalitatea occidentală şi mentalitatea Indiei şi toate acele probleme; unii nu pricepeau pe alţii, alţii nu-i pricepeau pe ceilalţi; şi bieţii copii, care nu pricep nici pe unul, nici pe altul, că nu ştiu de ce ăştia gândesc într-un fel şi ăştiălalţi gândesc în alt fel şi îi pune să  facă referate despre “Maytreyi” a lui Mircea Eliade. V-aţi uitat la filmul “Shogun” – uitaţi-vă şi vedeţi cele două mentalităţi: mentalitatea europeană şi mentalitatea japoneză, în cele mai mici amănunte. Dar să nu credeţi că trebuie să mergeţi cu distanţe foarte mari! Uitaţi-vă, vă rog, la mentalitatea japoneză şi la mentalitatea chineză; uitaţi-vă la mentalitatea omului lucrător de pământ şi legat de pământ care este a chinezului şi mentalitatea japonezului, unde dominantă este casta conducătoare, militară; şi acolo: ‘Ajin San, astăzi acuma iei domeniul ăsta şi domeniul ăsta-l dai lui lui ălalalt’. Şi ăla foarte simplu trece de la un domeniu la altul fără nimica, ceea ce nu poţi face cu chinezul şi nu poţi face nici cu românul. N-aţi văzut cum se bat acuma pentru bucăţica aia, coada aia, ‘aia o fost a mea şi aia vrea s-o am!’ Adică sunt nişte probleme din astea: foarte acute şi pe care omul le trăieşte extrem de puternic.

            Ei, nimeriţi-vă într-un popor de războinici şi veţi vedea următorul lucru: totul este dominat de această mentalitate, de această senzaţie de forţă, de această organizare precisă, clară şi în care totul îmi merge la comandă. Şi uitaţi-vă la următorul lucru: uitaţi-vă cum se repercută această mentalitate până jos. Uitaţi-vă la costumul nobiliar la diferite popoare din Europa, la costumul războinicului, şi uitaţi-vă la costumul ţăranului de jos, şi veţi vedea cum costumul ţăranului de jos imită, copiază costumul nobiliar, în diferitele posibilităţi. Uitaţi-vă la altă populaţie: uitaţi-vă la chinezi, uitaţi-vă la români.  Veţi vedea următorul lucru: costumul clasei conducătoare este îmbunătăţirea costumului de bază, că pe toţi îi veţi vedea, inclusiv pe Mircea Voievod, cu cioarecii ăia de aba, albi. Şi nobilii români din Transilvania – întâmplarea face că am cunoscut pe unul, prietenul nostru Vasile Apşa din grupul Ionaş, Iustin, Costi, Oarcea era de fapt Vasile de Apşa şi l-am cunoscut pe Iohannes de Apşa, şi ce m-a  frapat (este) că Iohannes de Apşa, cu diplomă nobiliară de-aia scrisă pe piele de câine – mă rog, aşa erau (scrisurile) astea – purta când ne-a primit în casă… avea aceşti iţari… cioareci de aba, pănură foarte fină, albă! Ştiţi că despre Ioan Corvinul de Hunedoara se spune că era îmbrăcat în alb, purta costumul alb, şi asta era acest lucru. Dar ăsta derivă din costumul ţărănesc. Uitaţi-vă la domniţele… la Doamna Despina şi la toate acestea. Costumul domniţelor este îmbunătăţirea, înfrumuseţarea costumului ţărănesc. Dar uitaţi-vă dumneavoastră la costumul saşilor, la costumul popular, până jos, şi veţi vedea cum se păstrează urmele, influenţele costumului nobiliar; uitaţi-vă şi astăzi: în unele amănunte veţi găsi acest lucru. Îs două direcţii. Uitaţi-vă la palatul Mogoşoaia: este casa aia cu casa din mijloc, casa dinainte şi casa dinapoi. Uitaţi-vă în China, la Palatul Imperial: casa din mijloc prin care treci, casa dinainte şi casa dinapoi; şi creşte, creşte aşa. Sunt două direcţii: a celor care au o legătură cu solul, cu pământul, îndeosebi popoarele dedicate agriculturii, şi sunt popoarele care au o altă misiune istorică şi trăiesc această problematică a forţei… Uitaţi-vă ce făceau romanii: ăia n-aveau un loc al lor; unde erau, acolo mergeau şi acolo organizau după modelul lor, fără să ţină cont de altceva; oriunde se duceau, asta era! modelul ăla îl puneau frumos şi-l copiau. Vrei, nu vrei, bea Grigore-aghiazmă! Aşa stai, aşa-ţi face termele, aşa-ţi face cutare, aşa-i rânduiala şi-aşa mai departe. Îţi impun un şablon, nu creşte din ceea ce vine din alte zone ale pământului.

            În cazul spiritualităţii româneşti, ceea ce-ţi oferă sufletul poporului este această foarte puternică legătură cu această zonă. Şi-atunci legătura cu pământul, cu nişte lucruri care ţin de această problematică, vorbind în materie de îmbrăcăminte, în materie de obişnuinţele alimentare, în materie de locuinţă, în materie de viaţă socială şi-aşa mai departe, veţi găsi un lucru specific. Dacă trăieşti puternic această zonă, dusul în China şi statul (acolo) o perioadă… ţi se pare că eşti la tine acasă. Dar nu vei suporta nici câteva zile contactul cu Japonia şi cu mentalitatea asta. Dacă trăieşti cealaltă mentalitate, acolo te simţi la tine acasă, cu toată această  organizare… Şi-n fabricile japoneze acuma se întâmplă acelaşi lucru: şeful este Day Mio, ceilalţi îs samurai, funcţionărimea, şi ceilalţi sunt populaţia care execută şi este foarte mândră că poartă ecusonul cutare şi cutare ca şi când poartă blazonul, poartă steagul Day Mio-ului, sau de cine este condus, samuraiul cutare sau cutare. Este foarte simplu. Ca şi la romani: asta-i cohorta, sau asta-i legiunea, asta este centuria, asta e decuria; gata! Nu ieşi de acolo… fiindcă eşti băgat  frumos … ai însemnul, eşti din regimentul cutare, eşti din regimentul cutare; gata! Şi te simţi foarte bine acolo sau te simţi foarte bine dincolo. Aicea domină această mentalitate.

            Însă contactul cu zonele din jur îşi pune şi el o amprentă. Şi vă rog să vă uitaţi – şi treaba asta este bine exprimată în “Mioriţa” dacă vă gândiţi mai profund la “Mioriţa” – la următoarea problemă. Vedeţi, totdeauna aveţi un grup de trei. În poveştile acestei zone mereu întâlniţi acest trinitar: trei fraţi, trei drumuri, chiar trei surori şi aşa mai departe… Dacă vă gândiţi la “Mioriţa”, vedeţi că mijlocul acesta, sufletescul, care este foarte caracteristic, sau prevalent,  în zona moldavă, şi în care începi să consideri că există acea interferenţă cu o altă spiritualitate, aceasta este zona de mijloc şi zona în care este foarte dominant elementul de simţire. Uitaţi-vă în zona munteană, în zona valahă: veţi simţi ca dominantă iuţimea aceea, agerimea de minte pe care o aduce un anumit fel de gândire; intraţi dumneavoastră în zona asta, aşa cum mi s-a întâmplat mie cu mulţi ani în urmă când am ajuns medic de copii într-o zonă a Oltului, şi vedeţi replicile şi promptitudinea cu care-ţi răspunde un copil de trei-patru ani, faţă de altul din alte zone. Este vioiciunea aceasta a gândirii care nu este lipsită de influenţa contactului cu lumea greacă, care a fost dominantă, sau predominantă – în mentalitate; grecii n-au fost oamenii care au dominat dintr-un anumit punct de vedere exterior, dar i-au dominat pe romani prin cultură… şi există această vioiciune a gândirii. Uitaţi-vă în zona transilvană, unde a fost contact cu o populaţie şi un spirit  al poporului unde a fost dominantă cealaltă mentalitate, a forţei, a organizării pe un anumit plan, a organizării – şi toate statele din această zonă au fost la fel – pe forţa clasei nobiliare, care a stat, a dominat, a comandat şi a imprimat la toţi. Şi totul se simte în voinţă. Uitaţi-vă în zona transilvană cum elementul de voinţă devine cel mai puternic. Asta este legat şi de contextul cu care intri în legătură şi cu spiritualitatea din jur; deci dintr-o dată se nasc nişte lucruri în zonele astea de interferenţă, şi şi unii, şi alţii reacţionează şi se întrepătrund.

            În cadrul spiritualităţii româneşti mai trebuie însă să ţineţi cont şi de un (alt) lucru, adică trebuie (toţi) să ţinem cont, în această întrupare: ne întâlnim sau suntem în zona în care este activă o entitate spirituală, un Arhanghel al poporului relativ tânăr, chiar foarte tânăr, care îşi începe o expresie istorică în secolele XIII-XIV, dar mai pregnant cam aşa… începe o afirmare. Dar în această zonă nu avem o entitate spirituală, un spirit al poporului care vine cu o încărcătură de trecut puternică. Gândiţi-vă ce încărcătură de trecut are grecul, cu o spiritualitate care a fost dominantă într-o întreagă perioadă de cultură, cu  toată conştienţa zeilor Olimpului şi aşa mai departe. Gândiţi-vă cu ce încărcătură vine, de exemplu, rusul; ei au primit creştinismul – şi creştinismul n-a fost primit, a fost impus! – vine cu o încărcătură în care este toată acea trăire în legătură cu entităţile spirituale ale pământului, cu acele zeităţi ale apelor, ale pădurilor şi aşa mai departe, ca şi la polonezi. Gândiţi-vă cu ce încărcătură de spiritualitate vine zona ungară, care păstrează toate cunoştinţele, toate influenţele, toate posibilităţile care vin din tot ce  experimentează Extremul Orient şi care se formulează în această mentalitate particulară; şi alte popoare chiar din sud, cum sunt bulgarii, care vin şi ei cu o experienţă din zona îndepărtată a Orientului. Toate acestea au o rădăcină foarte adâncă. Gândiţi-vă ce experienţă aţi avea dacă v-aţi naşte în poporul chinez, care are o experienţă istorică pâână hăt, departe, trei-patru mii de ani înainte de Christos şi se trăieşte şi  astăzi în această tradiţie. Gândiţi-vă ce este! Şi la un moment dat, în această tradiţie intervine un impact, intervine uneori – dar ruptură nu intervine; gândiţi-vă doar ce experienţă au trăit germanicii când a venit Hitler, în momentul în care Hitler – e drept se pregătise prin Wagner şi prin toţi ceilalţi – vrea să reintroducă vechea mentalitate din timpurile pre-creştine. Şi s-a făcut o întreagă problematică în legătură cu asta şi cu reeditarea vechilor zei.

            În felul acesta avem următoarea experienţă: experienţa din zona asta, din punctul acesta de vedere, creşte pe un sol în care nu avem o experienţă foarte puternică anterioară. Există în religia de mistere zamolxiană ceva, dar care nu a ieşit niciodată ca o influenţă exterioară extrem de puternică şi s-a impus numai undeva în adâncuri, în foarte multe tendinţe şi aspecte sufleteşti ale acestei zone. Dar pecetea cea mai puternică a fost pecetea a unui creştinism care – să ştiţi, dacă mergeţi în zona greacă a ortodoxiei sau în zona ruso-slavă a ortodoxiei –  veţi vedea cât este de diferit. Altfel trăieşte grecul ortodoxia, altfel trăieşte rusul ortodoxia, altfel trăieşte aici ortodoxia; nu-i vorbă, că altfel se trăieşte aicea şi catolicismul şi protestantismul: toate se amalgamează într-un anumit fel. Dar este pregnant acest lucru, iar din punct de vedere istoric zona aceasta a fost supusă unei obligaţii de luare de poziţie faţă de forţa Islamului, Islamul care nu a reuşit să pătrundă aici, în cele trei principate, nu a reuşit să pătrundă şi să se instaureze; Islamul a fost ţinut la o anumită graniţă, o graniţă trasată tot de fluviul sfânt, Dunaris, Danubius, sau  cum vreţi să-i spuneţi. Şi această spiritualitate din zonă are o caracteristică pe care nu o are spiritualitatea creştină  a Apusului: nu poate acţiona sub comandamentul dogmatic. Nici unul din zona asta nu va asculta orbeşte de preot sau de confesorul lui, cum a ascultat Konrad Adenauer sau de Gaulle, sau – cum ne spunea domnul Schubert – cum ascultă Helmut Kohl de cei doi cardinali care stau la egală distanţă într-o parte şi alta de locuinţa lui şi totdeauna se sfătuieşte cu ei, şi totdeauna se sfătuieşte cu confesorul, ce face şi orice pas face. Şi oricare – aţi văzut filmele mexicane – oricare, întâi confesorul! ăla ştie tot. Păi spuneţi-mi  mie în care sat (la noi) popa ştie tot ce fac ăilalţi din sat. Nimeni! Niciodată nu-i spui… (se zice) aşa: la popă te duci să-ţi facă slujbă-n casă, să-ţi facă slujbă la vite, să-ţi facă slujbă la morţi, la pomană, la nu ştiu ce şi gata, Părinte, acuma vezi dumneata de treabă, du-te la plug sau la pescuit, şi eu fac… fiindcă nu dogmaticul interesează; contează harul cu care popa împlineşte actul magic, actul respectiv. Duceţi-vă şi în viaţa monahală; nu ştiu dacă aţi întâlnit călugări din zona catolică. Citiţi măcar Biografia lui Steiner şi vă spune experienţele lui; nu poţi… nu ieşi , Doamne păzeşte dintr-o parte sau din alta, o ţine una ca Tararam pe-a lui şi vrea să ţi-o bage-n cap oricum. Inchiziţia a fost un model, un model care a fost  luat cu foarte mult succes de ceastălaltă inchiziţie prin care am trecut noi, a materialismului militant, care a fost tot un fel de religie, impusă, mă rog, vorba lui Eliade, mistica tractorului care ni s-a impus şi a trebuit să zicem aşa… ne entuziasmăm de cel mai mare avion din lume, de cel mai mare bostan, de cea mai mare vânătă. A trebuit… şi trebuia să scrii ode şi aşa mai departe – şi  s-au scris!

Acest lucru nu este suportat aici. Aici este suportată o altă religiozitate. Şi acest lucru face ca omul acestei zone să fie tolerant.                                                                                                                                                                                                                    *

            (…) Dacă evreul îl chema sâmbăta să aprindă focul, îl chema, “Hai, fii bun şi fă-mi focul”, copilul se ducea şi aprindea focul, nu, păi ce să facă? Se ducea, după aia se jucau, după ce trecea sărbătoarea. Adică, nu ştiu cum, nu este acea ostilitate. Te duci, te duci şi colo, te duci şi colo. ‘Păi hai la noi la Paşti, la Dej!’… M-am dus; m-am dus la biserica catolică ungurească, nu ştiu ce… m-a impresionat extraordinar de mult procesiunea cu răpelţurile ălea, cu aur, cu nu ştiu ce… extrem de mult… nu ştiu cum, trăieşti în atmosferă, de ce să nu te duci? ăla se bucură, tu de ce să nu te bucuri? Dar şi el când vine la tine… ce, nu mergeam la ciocnit a doua zi de Paşti la ouă, la udat, la nu ştiu ce şi aşa mai departe? Era ceva pe care poţi să-l iei de la fiecare. Iar protestanţii din zonă – neoprotetanţii – au venit să se intereseze cum sunt ritualurile de înmormântare, ce să mai facă: face pomană, nu face pomană? Acuma au început şi pocăiţii să facă pomană, că acuma toată lumea face pomană… păi unde te duci, doar ai zis bună ziua şi acuma te duci acasă! păi chiar aşa? nici o plăcintă, nici un colac, nici un pahar de vinars, nici o lumânare? Nu se potriveşte!

            De ce vă spun acest lucru? Fiindcă pe acest fond poate foarte uşor, foarte simplu să crească noua spiritualitate, noua spiritualitate care te ridică un pas mai sus. Nu ştiu dacă aţi urmărit “Shogun”. Dar ar fi fost bine să-l urmăriţi. A fost o poveste: Testamentul lui Mari Ko. Şi scrie aşa: “Sufletul meu de creştin ar dori să fie cu tine în raiul creştinesc. Sufletul meu de japoneză ar dori să ne întâlnim karma noastră într-o nouă întrupare”. Ei vedeţi ce posibilităţi mari au japonezii de a înţelege şi religia lui Kiri Satu, a lui Christos, dacă ajung acolo, şi să facă legătura cu reîntruparea. Dar ei ştiu: asta acuma se axează aici şi de aici începe. La noi poate creşte fiindcă creşte undeva din nişte străfunduri pe care noi nu le mai conştientizăm. La noi povestea venirii morţii, nu ştiu cum, este uşor acceptată, uşor se prinde, nu naşte opoziţie.

            Deci, de-aia v-am spus toate treburile ăstea, fiindcă noi venind într-o întrupare trebuie să ţinem cont de linia ereditară, de ce ne dă şi cum ne dă şi de ceea ce noi avem ca obligaţie faţă de această linie ereditară – şi noi avem, nu eşti numai de-ăla că numai iei, iei, iei şi acolo nu dai, sau dai lucru prost. Trebuie să ţii cont de spiritualitatea poporului înlăuntrul căruia (trăieşti) sau din care ai limba şi o anumită structură sufletească şi care oricum se imprimă, şi de spiritualitatea popoarelor cu care vii în contact permanent, fiindcă numai aşa îţi poţi îmbogăţi experienţa ta de viaţă şi experienţa ta spirituală şi începi să înveţi acea privire obiectivă, obiectivitatea şi pozitivitatea care este absolut necesară – şi acuma sărim la al treilea loc – absolut necesară pentru încadrarea în epocă. Fiindcă toţi trebuie într-o epocă să ne încadrăm în mentalitatea spiritului epocii, a Arhaiului conducător de epocă.

 


[1] Silfidele sunt entităţi ale aerului.

[2] Locul pentru clădirea unei mănăstiri.

[3] Se referă la avort.

[4] Antroposofii au fost “deţinuţi politici” sub comunişti.

[5] magyar isten (magh.) = Dumnezeu maghiar; de fapt, în maghiară este ‘magyarok istene’, adică ‘Dumnezeul ungurilor’.

Tags: