Comunicarea dintre oameni şi Internetul

Delia Soare

Comunicarea dintre oameni, sub orice formă ar fi ea, este una dintre temele mele de studiu preferate, deşi nu sunt specialistă în psihologie sau în ştiinţele comunicării, ci doar un atent „observator al vieţii”. Când m-am apucat să scriu acest articol despre comunicarea între oameni şi cum este ea afectată – sau nu – de comunicarea prin intermediul Internetului, mă gândeam că o să meargă relativ repede, căci ştiam în mare ideile pe care urma să le conţină. Nu bănuiam că aveam să întalnesc atâtea piedici lăuntrice în a scrie acest articol, piedici care m-au făcut să mă întreb ulterior dacă nu cumva acestea sunt un semn, că trebuie să abandonez ideea scrierii lui.

Aveam destule exemple în viaţa mea despre comunicarea deosebită pe care am avut-o cu mai mulţi oameni şi în care era implicat adesea şi un schimb intens de mesaje pe e-mail. Este adevărat, aveam şi mai multe exemple despre cum poate să falsifice, să pervertească sau chiar să rănească grav o relaţie acest tip de comunicare prin intermediul e-mail-ului. Mai rămânea doar să încerc să răspund la întrebarea: poate favoriza comunicarea prin
e-mail o legătură adevărată între oameni sau, dimpotrivă, reprezintă o piedică în acest sens?

Ce se întâmplă de fapt în comunicarea dintre oameni, atunci când doi oameni stau faţă în faţă şi discută unul cu celalalt? Corpul fizic este atunci ca un fel de interfaţă ce traduce comunicarea sufletească dintre ei în cuvinte, mimică şi gesturi. Când cei doi comunică de la distanţă – prin intermediul reţelei electronice – pe de o parte este facilitată comunicarea de la distanţe mari, din orice colţ al lumii; pe de altă parte, între ei mai intervine o alta interfaţă, de data aceasta artificială: computerele conectate la reţeaua electronică. Ceea ce intermediază între ei această a doua interfaţă reprezintă doar cuvinte, idei scrise pe ecranul monitorului. La o comunicare de tip instant messenger sau
e-mail, nu mai avem ajutorul dat de percepţia fizică a interlocutorului. Tot ce putem face în primă fază este să încercăm să desluşim conţinutul ideatic al mesajului primit.

Dar se poate merge oare mai departe de atat, adică să şi simţim conţinutul sufletesc al unui text primit pe e-mail?

Am vizionat unele din filmele cu Harry Potter şi m-am amuzat de scrisorile vorbitoare pe care le primeau studenţii de la Şcoala de vrăjitori şi vrăjitoare Hogwarts. Ele arătau ca nişte scrisori obişnuite de hârtie puse în plic, dar odată deschis plicul, acestea recitau textul respectiv, cu vocea, intonaţia si sentimentele expeditorului. Se putea auzi vocea supărată a unei mame certându-l pe copilul ei, sau o altă voce întrebându-l cu blândeţe pe destinatar despre cum se descurcă la şcoala de vrăjitori. Prin contrast, comunicarea pe e-mail este la prima vedere atât de rece, de lipsită de viaţă. Creatorii acestui tip de comunicare caracteristic secolului 21 au creat emoticons, în încercarea de a face această comunicare mai umană. Urmarea este că se poate minţi foarte bine cu ajutorul acestor mici feţe expresive. Eşti supărat, dar nu vrei să arăţi asta, aşa că poţi folosi în mesaj smiling faces.

Totuşi, în timp, se poate dezvolta un anumit simţ: poţi ajunge ca, prin intermediul textului primit pe e-mail şi vizualizat pe ecran, să şi simţi conţinutul sufletesc al acelui mesaj, sentimentele ataşate acelor idei. Desigur, este necesară o anumită linişte şi deschidere sufletească atunci când citeşti mesajul respectiv, pentru a putea simţi dispoziţia sufletească în care celălalt l-a scris. De exemplu, odată, în urmă cu câţiva ani, am primit un mesaj de răspuns de la un prieten pe care, fără să îmi dau seama, îl jignisem în mesajul meu. În momentul când am deschis e-mail-ul de la el, înainte încă de a începe să îl citesc, m-a izbit mai întâi conţinutul sufletesc al acelui mesaj: am simţit că acel prieten era foarte rănit sufleteşte de cele ce îi scrisesem. Conţinutul mesajului său era reţinut şi „mă punea la punct” într-un mod politicos; dar faptul că era rănit nu rezulta din acele idei scrise din tastatură, ci era un conţinut sufletesc nevăzut „ataşat” mesajului şi pe care numai sufletul îl putea descifra, nu simţurile fizice.

O cunoştinţă de-a mea îmi povestea cum odată, de Crăciun, i-a scris un mesaj mai lung unei fete de care era îndrăgostit – şi mesajul acela parcă avea aripi atunci când l-a conceput. I l-a trimis prin e-mail şi a simţit cum mesajul a plecat în zbor. El a ştiut exact momentul când ea l-a citit, a fost de parcă era şi el în capul ei în acel moment şi îl citea împreună cu ea. A întrebat-o a doua zi şi ea i-a confirmat că într-adevăr la acea oră citise mesajul său.

Sau am primit unele mesaje de la o persoană apropiată, de care mă leagă sentimente profunde de prietenie: într-o seară, mi-a apărut chipul său în gând şi parcă mă mângâiau blând şi vindecător pe creştet nişte aripi fine nevăzute de îngeri. Mi-am spus că probabil se gândea cu prietenie la mine – şi a doua zi dimineaţă am găsit un e-mail de la această persoană, un mesaj plin de gânduri bune şi încurajatoare, scris chiar la ora la care simţisem că se gândise la mine.

În sprijinul ideii că există comunicare şi prin Internet stătea ce mi-a spus o bună prietenă a mea, cum că ea l-a putut întâlni pe Christos din corespondenţa pe e-mail cu oameni pe care nu i-a întâlnit vreodată în realitate. Ea studiază de mai mulţi ani antroposofia şi este un om bun, conştient şi altruist, care încearcă să îi ajute cât poate pe alţi oameni. Am întâlnit-o prima dată pe Internet, pe forumul de antroposofie, şi ulterior ea a avut o mare importanţă în destinul meu. Aşa am putut să mă conving că iată, karma poate veni şi pe Internet. De trei ani corespondăm prin e-mail, ea locuind în altă ţară. Pe lângă ajutorul şi consilierea pe care mi le-a oferit cu atâta generozitate prin intermediul mesajelor ei pline de profunzime, în momente dificile din viaţa mea, corespondenţa noastră prin poşta electronică a fost de un real folos pentru amândouă. Am purtat discuţii pe mai multe teme de viaţă ce ne interesau pe amândouă şi ideile au putut creşte între noi. Fiecare schimb de mesaje a fost o întâlnire între două moduri diferite de a vedea lumea şi totodată o încercare de a înţelege punctul de vedere al celeilalte. Nu erau numai gândurile noastre cele care se întâlneau, scrise pe ecranul calculatorului prin bătăi rapide de tastatură, ci şi sufletele noastre. Prietena mea spune că un om poate fi intâlnit şi doar prin intermediul comunicării prin Internet, dacă te străduieşti cu adevărat să înţelegi modul său de a gândi. În modul de a gândi al unui om se află însuşi Eul său.

Deci aveam câteva exemple care, consideram eu, mă îndreptăţeau să pot afirma că sunt situaţii când comunicarea prin e-mail poate favoriza, sau cel puţin poate să nu stea de-a curmezişul în comunicarea dintre oameni. Şi totuşi, de câte ori mă aşezam la computer şi încercam să scriu acest articol, începeam să mă simt rău. Capul mă durea, mă simţeam slăbită şi ceva neplăcut şi dur mi se instala în zona inimii, intrând dinspre degetele ce alergau pe tastatura, până când aveam deja o stare de rău si trebuia să abandonez. Şi aşa am încercat cam de trei ori să scriu acest articol şi nu am reuşit. Într-un final, ca orice antroposof „care se respectă”, mi-am spus că e clar, nu mai suport calculatorul ăsta „ahrimanic” şi trebuie să iau o pauză. La servici lucrez în mare parte pe calculator, acasă la fel, prea mult! Mi-a venit o idee salvatoare: având eu o zi liberă, mi-am luat un caiet, un pix şi m-am dus în Herăstrău, m-am aşezat pe o bancă şi am încercat să termin odată acest articol, ce părea din ce în ce mai dificil de scris. Era o zi de octombrie plină de acea lumină atât de blândă şi aurie a zilelor însorite de toamnă, când lumina pare miere topită şi frunzele de toate nuanţele de roşu, galben şi verde se ţes străvezii, în peisajul plin de o dulce şi minunată tristeţe de toamnă, dar întreţesută cu speranţă. Încântată de peisajul din jur, privind uneori la ploaia aurie de frunze ce cădea din copaci la orice adiere de vânt, eram plină de linişte şi convingere că voi reuşi în sfârşit să scriu articolul. M-am pus pe treabă, am umplut o pagină-două şi am observat că starea de pace din sufletul meu era înlocuită de aceeaşi stare de nelinişte şi rău, de parcă o gheară îmi strângea lăuntrul pieptului. Deci nu numai calculatorul era de vină… Am stat şi m-am gândit care ar putea fi cauza – eu scriu un articol în care încerc să explic că da, poate exista comunicare adevărată chiar şi pe e-mail, că Internetul nu este chiar un duşman al comunicării adevărate între oameni, cum cred mulţi – şi iată, mi se face rău. Şi
mi-am dat seama că tema aceasta, a comunicării dintre oameni, este ceva mult mai serios şi mai complex şi că trebuie să merg mai departe de aceste exemple, în încercarea mea de a explica legătura între comunicarea dintre oameni şi Internet.

În conferinţa Ce face îngerul în corpul nostru astral?, Rudolf Steiner vorbeşte despre cele trei mari impulsuri spirituale ale omenirii, pe care îngerii le aduc în sufletul omului, sub formă de imagini. Unul dintre aceste impulsuri aduse de către îngeri este ca, în viitor, fiecare om să vadă în semenul său ceva de natură divină. Omul se pregăteşte astfel pentru cea mai mare taină: întâlnirea cu Christos în semenul său.

Comunicarea între oameni este adusă şi intermediată de către fiinţe suprasensibile, pe care Rudolf Steiner le numeşte într-o conferinţă a sa „fiinţe-interval”. Aceste fiinţe-interval dintre oameni sunt în general îngeri – îngerii relaţiilor – şi ei intermediază transmiterea de gânduri, sentimente şi impulsuri de voinţă, toate acestea fiind de fapt fiinţe elementale. Karma ne vine prin oamenii din viaţa noastră şi la nivel suprasensibil ea este adusă de către aceşti îngeri ai relaţiilor, care intervin în anumite momente în viaţa noastră şi ne pun în legatură cu un om sau cu altul, cu care avem ceva de lucrat, de transformat, de îmbunătăţit în relaţie. A lucra, a repara o relaţie cu un om poate însemna totodată o eliberare a îngerului relaţiei de sub povara unor gânduri, fapte, sentimente necorespunzătoare faţă de omul respectiv, aduse poate dintr-o viaţă anterioară, când tot noi am fost cei care le-am creat – şi, odată eliberat, îngerul ne poate îndruma către o adevarată comunicare şi întâlnire cu semenul nostru. Un caz mai evident în care îngerul relaţiei cu un alt om poate fi simţit este atunci când ne îndrăgostim, când celălalt ne apare dintr-o dată ca un înger. Acesta este un dar iniţial al lumii spirituale, când îngerul coboară în conştienţa noastră de zi cu zi, fără ca noi să facem vreun efort deosebit pentru aceasta. La fel, un părinte poate simţi îngerul în relaţia de iubire cu copiii săi, cu atât mai mult cu cât copiii sunt încă aproape de lumea spirituală, din care au venit într-o nouă viaţă pământească.

Relaţia dintre doi oameni creşte din gândurile, faptele şi sentimentele dintre ei şi în măsura în care acestea sunt pline de iubire, se poate menţine în continuare legătura cu lumea spirituală, prin îngerul iubirii – şi astfel fiecare îl poate oglindi şi ajuta pe semenul său să îşi aducă şi să exprime în plan fizic calităţile spirituale din partea înca nenăscută din el, aflată încă în lumea spirituală: Eul său superior.

Pot spune că Eul superior al unui om este format din toţi aceşti îngeri ai relaţiilor cu alţi oameni, care îndrumă şi ghidează din lumea spirituală repararea relaţiilor karmice dintre oameni. Îmbunătăţind relaţiile mai dificile cu oamenii de care suntem legaţi karmic, totodată ne curăţăm şi pe noi înşine de unele fiinţe elementale şi astrale care ne întunecă legătura cu lumea spirituală. Rudolf Steiner spunea într-una din conferinţele sale că dacă un om face exerciţii pentru dobândirea clarvederii, dar nu şi-a reparat încă relaţiile karmice dificile, atunci îi va fi mult mai greu să ajungă la clarvedere şi drumul său în acest sens va fi mult mai lung si mai întortocheat decât dacă şi-ar fi pus ordine în karma sa.

Cu cât relaţia dintre doi oameni este mai plină de iubire şi mai elevată, cu atât comunicarea dintre ei este mai uşoară, adeseori neavând nevoie de cuvinte. Cei care se iubesc ştiu uneori ce gândeşte, ce simte celălalt, datorită îngerului iubirii dintre ei, care le intermediază această comunicare deosebită.

Cum putem privi comunicarea pe Internet în această lumină? Cum are loc interacţiunea dintre un înger al relaţiei, care intermediază comunicarea dintre doi oameni, şi domeniul subnatural, atât de lipsit de viaţă, al unei reţele electronice?

Printre antroposofi – şi nu numai – sunt destui care evită cât pot comunicarea prin Internet, considerând că ea ţine de domeniul lui Ahriman, domeniu în care ideile spirituale nu ar putea supravieţui. Apostolul Pavel spunea: „Litera omoară, spiritul dă viaţă” (2 Corinteni – 3, 6). Eu înţeleg acest lucru în sensul că este important cum citim un text, cu ce atitudine sufletească. Am reuşit să întâlnesc sufletul unui om citind un articol scris de el, înţelegând mai întâi ideile şi apoi lăsându-le să mi se aşeze în suflet, trăindu-le, până când ele m-au condus sufleteşte la cel ce le crease. Pe autor îl întâlnisem şi în realitate, deci sufleteşte îmi era întrucâtva cunoscut, în sensul că îl putusem simţi şi lua „amprenta sa sufletească” la întâlnirea în lumea fizică. Citind articolul, am putut simţi cum conţinutul de idei din acel articol şi autorul său îşi aparţin aşa cum o floare aparţine plantei din care a înflorit. Aş fi putut, întemeiat, să-i spun lui: în acest articol eşti chiar tu!

În cazul comunicării pe Internet, lucrurile sunt mult mai complicate decât la citirea unor idei date tiparului, căci aici relaţia dintre oameni coboară deja cu o parte mult mai mult în domeniul subnatural. Parafrazând ce spunea Apostolul Pavel, putem spune: „Comunicarea prin computer omoară şi duce în subnatură ideea, omul trebuie să facă un efort sufletesc mult mai mare pentru a reînvia în suflet ideile primite prin intermediul tehnologiei electronice.”

În acest sens, exemplele de comunicare de tipul celor menţionate mai sus sunt posibile nu fiindcă Internetul ar fi un instrument care ar favoriza o comunicare adevărată între oameni, ci numai atunci când legatura sufletească, iubirea dintre cei ce folosesc această sursă de comunicare, este suficient de puternică şi de înaltă în domeniul sufletesc-spiritual, încât să poată trece dincolo de bariera şi piedicile atât de puternice date de o astfel de formă virtuală de comunicare.

 

Tags: