Ciclul anotimpurilor anului ca proces de respiraţie a Pământului

Daniela Lazăr

Dragi prieteni,

Ne-am propus ca acum să ne încălzim inimile şi să ne punem în centrul atenţiei noastre ciclul anotimpurilor anului ca proces de respiraţie a Pământului.

Putem noi vorbi despre un proces de respiraţie a Pământului? Cine respiră? Fiinţele vii. Omul. Respiraţia are două faze: inspiraţie şi expiraţie.

În inspiraţie, aerul încărcat cu oxigen intră în plămâni. Dar odată cu oxigenul, din aer preluăm şi lumina şi căldura Soarelui. Deci în inspiraţie, omul primeşte ceva în sine.

În expiraţie, din organism iese ceva, şi anume aerul încărcat cu bioxid de carbon. Din organism pleacă ceva.

Această dinamică de intrare şi ieşire – de inspir-expir – transpusă pe plan mai larg la fiinţele vii devine aşa: la trezire, ceva intră in om, la adormire, ceva iese afară din om. Aceasta se răsfrânge în starea de conştienţă. Ziua, omul are o conştienţă trează, noaptea, conştienţa omului dispare – el doarme. Ceea ce este în mic inspirul şi expirul, în mare este conştienţa de veghe şi cea de somn.

Ce este acel ceva pe care omul îl preia în sine la trezire şi care pleacă din el la adormire? Este partea din sine care poartă conştienţa.

Ca om, am o parte trupească, materială, în care domnesc legile fizice. Această parte materială, fizică, este constituită din substanţe fizice. Aceste substanţe fizice sunt impregnate cu viaţă. Împreună, ele se grupează în organism în părţi care constituie structurile organice, organele. Între aceste părţi există legături de interdependenţă, care dau organismului calitatea de tot unitar. Acest tot unitar este trupescul viu, care are formă şi sens. Care este sensul trupescului viu?

De a fi bază pentru sufletesc. Recunosc la mine însumi acest sufletesc. El are calitatea de a simţi: de a se simţi pe sine şi de a simţi ambianţa, ducând la formarea de senzaţii şi sentimente, de dispoziţii sufleteşti.

Dar ca om am şi ceea ce se numeşte conştienţă. Conştienţa că simt, că respir, că exist, dar şi conştienţa pentru lumea mea interioară de gânduri, conştienţa că în jurul meu există o lume exterioară mie, conştienţa de sine. Tot ce îmi pătrunde în conştienţă există sub formă de gânduri. Gândurile sunt de natură spirituală, deci conştienţa este de natură spirituală sau îmi conferă mie natura mea spirituală.

În momentul adormirii, starea de conştienţă de veghe încetează. Sufletesc-spiritualul se îndepărtează de trupescul viu, iar la trezire – atunci când reapare starea de conştienţă de veghe – sufletesc-spiritualul vine înapoi şi pătrunde trupescul viu.

În stare de veghe percep un lucru sau un fenomen şi devin conştient de el. Îl observ în mod repetat şi treptat, treptat ajung să-l înţeleg prin facultatea de gândire.

De-a lungul timpului, am observat perindarea anotimpurilor anului. Avem acum experimentarea directă a iernii, ne amintim de primăvară, de vară, de toamnă. Cât de diferit arată Pământul în fiecare anotimp! Dar, cât de diferit resimt eu, ca om, fiecare perioadă din an! Recunosc în sufletul meu o dispoziţie sufletească de iarnă, de vară, de toamnă şi de primăvară. Pe lângă această dispoziţie sufletească, dacă observ cu mare atenţie, văd că toamna şi iarna sunt mai treaz, că am o conştienţă mai clară, în timp ce de primăvara până vara, conştienţa mea este mai visătoare.

Cum o fi atunci cu Pământul? Ce face ca un anotimp să-l urmeze pe altul, ce face ca iarna să fie iarnă, ca vara să fie vară ş.a.m.d.? Oare pot eu observa starea de conştienţă a Pământului?

Dar, dacă vorbesc despre toate acestea, înseamnă că eu consider Pământul o fiinţă vie, o fiinţă grandioasă, care poartă pe sine toate regnurile naturii şi care este vie şi simte şi e conştientă. Când realizez că aşa stau lucrurile, prind aşa un drag de Pământ şi văd cât de armonios se leagă lucrurile între ele în ceea ce priveşte Pământul. Voi ştiţi că Pământul este o fiinţă vie?    

Şi atunci iau ca premisă următoarele: de toamna până iarna, Pământul inspiră în sine anumite forţe ale sale, care constituie sufletesc-spiritualul lui. Prin aceasta, Pământul este într-o stare de conştienţă trează. De primăvara până vara, acest spiritual-sufletesc al Pământului este expirat din trupescul viu şi Pământul are o stare de conştienţă de somn. Cine coordonează această mişcare, astfel ca primăvara să urmeze iernii, toamna verii ş.a.m.d.? Rămâne deocamdată ca întrebare.

Am vorbit mai înainte despre conştienţă. Ce o fi aceasta? Am văzut că în conştienţă pătrund gânduri. Ce sunt gândurile? Gândurile există în lucruri – sunt acel ceva arhetipal după care au fost concepute lucrurile. Iată un scaun. Mai întâi trebuia să existe gândul de scaun, pentru ca apoi să apară în plan fizic acest obiect. Gândurile nu sunt fizice, ele sunt spirituale. Spiritualul e lumea în care trăiesc gândurile neîmbrăcate de materie. Şi acum, ce e conştienţa? Conştienţa e acel spaţiu din om în care pătrund gândurile. La unii oameni, în acest spaţiu pot pătrunde mai ales gânduri care se pot îmbrăca în materie şi care pot fi observabile prin simţuri. Dar, există şi oameni care au acces la gânduri ce nu se îmbracă în materie, oameni a căror conştienţă este mai vastă şi care pot cuprinde în conştienţa lor şi acea zonă din lumea spirituală în care trăiesc arhetipurile, modelele gândurilor ce se pot îmbrăca în materie. Şi aceşti oameni sunt fraţi mai mari de-ai noştri, care ne aduc idei despre originea lucrurilor. Unul dintre ei este Rudolf Steiner. El a avut acces la această regiune din lumea spirituală şi a putut să vorbească despre ea oamenilor, în cuvinte care au putut cuprinde în ele acele gânduri ce nu se îmbracă în materie şi nu devin lume materială. El a lăsat în lume Antroposofia, Ştiinţa despre Spirit.

În Antroposofie, Rudolf Steiner vorbeşte despre aceste forţe ce constituie sufletesc-spiritualul Pământului şi despre fiinţe sublime care coordonează aceste forţe şi care coordonează astfel şi ciclul anului. Şi aceste fiinţe sublime sunt numite Arhangheli. Prin Tradiţie, s-a păstrat în conştienţa oamenilor numele acestor fiinţe. Numele acestor Arhangheli este Gabriel, Rafael, Uriel şi Michael. Aceste fiinţe sublime există şi acţionează din acel plan, din acea lume, care este dincolo de domeniul sensibil – din suprasensibil.

Arhanghelul Gabriel este Arhanghelul iernii. El este descris ca o fiinţă blândă, duioasă, cu o privire binevoitoare. El are calitatea de a coordona în om procesele de nutriţie-metabolism, reproducere. El deschide Poarta Cerului şi lasă ca în atmosfera Pământului să vină sufletele-spirite ale copiilor ce se vor naşte în anul care va urma. Din Evanghelii ştim că El este cel care binevesteşte Fecioarei Maria că e binecuvântată şi că va naşte pe Pruncul Iisus. Arhanghelul Gabriel conduce dinspre lumea spirituală înspre lumea materială spiritele care vin la încarnare. În perioada când Arhanghelul Gabriel este coordonatorul, Pământul trăieşte în stare de conştienţă trează. Pe Poarta Cerului vin către mineralele Pământului, gândurile, originile lor. Atunci mineralele sunt în stare de veghe, sunt însufleţite. Mineralele există şi în trupul nostru. Sistemul nostru nervos, baza pentru viaţa de gândire, se apropie foarte mult, ca şi alcătuire, de cea a mineralului, a sării. Prin sare, gândul, spiritualul poate trece nestingherit. Sarea îi opune cea mai mică rezistenţă. La fel se întâmplă lucrurile şi în sistemul nervos al omului în perioada de iarnă. De aceea, dacă sunt capabil să observ acest fenomen, îmi dau seama că iarna, procesul de gândire este favorizat. Gândurile, observaţiile, îmi sunt mai clare, pentru că substanţa din care este alcătuit sistemul meu neuro-senzorial trăieşte starea de a fi „iernatică”, adică mai trează. Din Inălţimile Cerului, în perioada iernii, Arhanghelul Gabriel are o acţiune descendentă spre Pământ.

După El, urmează Arhanghelul Rafael, Arhanghelul primăverii. El este marele vindecător al Pământului. Este reprezentat ca purtător al caduceului cu cei doi şerpi, care sunt uneori înlocuiţi cu două flăcări. Rolul lui este de a primi din Pământ „găletuşa cu aur” de la Gabriel şi de a o ridica deasupra Pământului. Sub coordonarea lui, răsar plantele şi se ridică spre Soare sevele. Din momentul în care El preia conducerea, Pământul începe să-şi expire sufletesc-spiritualul, începe să adoarmă. E aici un contrast. Când Pământul este în stare de conştienţă trează, în iarnă şi toamnă, atunci, în exterior, el pare că moare şi că este lipsit de viaţă (plantele se ofilesc, iarna se văd trunchiurile copacilor, ce apar ca schelete aproape minerale, lipsite de viaţă). Şi atunci când Pământul adoarme în conştienţa sa, atunci, în exterior, el prinde viaţă (plantele cresc, pajiştile înverzesc, copacii înmuguresc, …). În vechile misterii, Rafael, Mercur, cu caduceul în mână vindeca oamenii aflaţi în starea de „somn în templu”. În fiziologia omului, Rafael este de asemenea marele vindecător. El coordonează procesul de respiraţie, care este adevăratul proces de vindecare al omului. Iar vindecarea, ce este? A duce pe calea către spirit! Aceasta face Rafael. Ia gândurile din materie şi le înalţă către spirit. Gândurile legate în inconştientul metabolicului le ridică în conştienţă, în gândire. Rafael are o atitudine gânditoare, activă.

Când vine vara, Uriel este cel care preia conducerea. Uriel este un Arhanghel sever. Din înălţimi, El priveşte spre Pământ şi judecă acţiunile oamenilor avertizându-i: „Să nu greşiţi în virtuţi!” De ce este El aşa? Pentru că poate vedea în adâncul Pământului cum acţiunile greşite ale oamenilor tulbură structura ordonată a cristalelor şi cum din acţiunile drepte ale oamenilor emană spre El fine fire de argint. El preia aceste fire argintii şi le uneşte cu „aurul cosmic”, cu înţelepciunea divină. În om, Uriel face coordonarea forţelor de gândire. El aduce înţelepciunea divină în gândirea umană. Vara, Pământul şi-a expirat complet sufletesc-spiritualul său. Spiritul Pământului a plecat. Afară este lumină puternică şi căldură arzătoare, dar în plan sensibil însă nesesizabil, în locul Spiritului Pământului se furişează forţele întunericului. Şi atunci, se simte nevoia toamnei.

Toamna vine Arhanghelul Michael. El are sarcina de a aduce în jos, spre Pământ, aurul cosmic din înălţimi şi are rolul de a „lupta cu Balaurul”. Michael, cu sabia de fier în mână, înlătură forţele întunericului care vara s-au furişat în natură. Atitudinea lui este serioasă, privirea lui este călăuzitoare. Apare înveşmântat în purpură cu reflexe aurii, având în mână sabia de fier cu care doboară Balaurul. Când începe El să acţioneze, Pământul începe să-şi inspire spiritual-sufletescul. El este cel care la om coordonează forţa de mişcare, voinţa şi îl îndeamnă să-şi exercite iniţiativa şi forţa lăuntrică. În exterior, natura începe să moară. Există fenomene de coacere a fructelor, de ofilire a plantelor, dar în interior se aprinde entuziasmul pentru spirit, pentru faptă. Michael este un Arhanghel ce ţine echilibrul. El nu lasă „aurul cosmic” să fie furat, subtilizat în înălţimi, de către forţele care doresc acest lucru, ci îl îndreaptă ca înţelepciune cosmică spre Pământ şi anume, direct în voinţa oamenilor, prin ploaia de meteoriţi. Iar pe Pământ, tot El este cel care nu lasă voinţa oamenilor să lâncezească, să cadă pradă lenei. Dar cum? Neforţând, neobligând omul, ci numai prin atitudinea lui serioasă şi prin privirea lui călăuzitoare, privire care, dacă ar putea fi deget, ar arăta în direcţia cea bună. El aşteaptă ca omul să ia singur decizii, pentru a face fapte din care să rezulte o impregnare tot mai mare cu înţelepciune divină a Pământului.

Iată deci,

Când iarna, Gabriel guvernează din înaltul cerului, Uriel acţionează din adâncul Pământului şi anume, direct până în capul omului.

Primăvara – din Cosmos, Rafael – în om, Michael

Vara – din Cosmos, Uriel – în om, Gabriel

Toamna – din Cosmos, Michael – în om, Rafael

Dar, cine coordonează aceste fiinţe sublime, cine le concertează? Cine altul decât Spiritul Pământului, Christos. Gabriel, Rafael, Uriel şi Michael sunt cele patru feţe ale lui Christos.

Christos este Cuvântul, care pe toate le-a creat (munţii, mările, plantele, animalele, oamenii) şi care „S-a făcut trup”, S-a întrupat în omul Iisus. Christos iubeşte Pământul. Acea Fiinţă-Forţă atotcreatoare a încăput în om şi a murit pe Golgota. De atunci, privit din Cosmosul suprasensibil, Pământul luceşte ca o stea, pentru că în corporalitatea lui se află Christos – lumina şi căldura Soarelui invizibil.

Iar Christos ne-a spus nouă, oamenilor: „Voi sunteţi sarea Pământului!”, sarea care este complet permeabilă pentru spirit. Aceasta ne atrage atenţia asupra sarcinii noastre, de a aduce prin gândire, gânduri înalte, adevărate, care ne pot lărgi treptat conştienţa, în aşa fel încât, prin străduinţe repetate pe calea cunoaşterii spirituale, să putem cuprinde cu gândirea înţelepciunea divină – aşa cum ne predispune perioada de iarnă, în care conlucrează Arhanghelul Gabriel din înalturile cerului şi Arhanghelul Uriel din adâncurile capului omului.

Timişoara, 1 februarie 2004

Tags: