Chemarea antroposofiei de a da naştere dezvoltării în viitor

Dirk Kruse

Discurs susţinut la începutul activităţilor de la întâlnirea Consiliului şi Colegiului Societăţii Antroposofice din România – ianuarie 2008

 
O parte a lucrului nostru ar fi crearea de substanţă prin munca meditativă în comun, prin observarea sufletească etc., iar cealaltă parte este să creştem fiinţa noastră socială, să ajutăm să crească, într-un fel, şi cultul inversat, care ar trebui să fie cultivat de Societatea Antroposofică.

De la Rudolf Steiner avem un cult foarte profund, primind astfel un foarte mare dar sub forma cultului Comunităţii Creştinilor. Când are loc Actul de Sfinţire a Omului şi această abordare sacramentală, atunci lumea spirituală este prezentă foarte intens cu noi. Pentru mine, personal, consider că este un dar foarte mare atunci când particip la Slujba de Sfinţire a Omului.

Rudolf Steiner a dat apoi şi Societăţii Antroposofice un alt cult: cultul inversat. Dar cred că suntem cu toţii de acord că în Societatea Antroposofică majoritatea oamenilor sunt de părere că acest lucru este mai degrabă un ideal decât ceva care se întâmplă în mod real. Acest cult inversat, însemnând a asculta ce se întâmplă în celălalt, înalţă grupul şi îl duce printre Îngeri, după cum spunea odată Rudolf Steiner, şi aceasta trăieşte din bunăvoirea oamenilor, trăieşte din unitate – el foloseşte cuvintele „a lăsa să curgă împreună gândurile şi sentimentele”; el spunea că prin această curgere împreună a sentimentelor şi a gândurilor oamenilor, se naşte, coboară un nou tip de suflet-grup, se încorporează, este cu noi, în timp ce fiecare individualitate îşi păstrează însă totala libertate şi individualitate; nu ca într-o sectă.

Bineînţeles că acest cult este, de asemenea, şi un fel de construire de echipă, realizată nu doar cu oameni; tot după spusele lui Rudolf Steiner, noi putem implica şi fiinţele elementale în procesul nostru de cunoaştere. El spunea că atunci când putem să ne unim unii cu alţii în sentimentul de cunoaştere, şi dacă astfel intrăm în percepţiile senzoriale, atunci aceste fiinţe au posibilitatea de a vieţui aceste lucruri împreună cu oamenii. Dacă noi avem posibilitatea să pătrundem cu sentimentele într-o altă fiinţă (într-o pasăre, într-un peşte, într-un mineral, într-un om etc.), atunci primul pas ar fi să ne situăm înlăuntrul altei fiinţe din natură, al doilea pas ar fi să înţelegem complet fiinţa respectivă, şi al treilea pas ar fi să ne interesăm de tot ce se petrece în sufletul celuilalt. Atunci fiinţele elementale pot să pătrundă şi ele în noi şi abia atunci Societatea Antroposofică ar primi, pentru prima oară, un corp propriu-zis, după aceea ar primi şi un corp eteric, un corp astral şi un corp fizic, care s-ar dezvolta apoi conform fiinţei sale (prin aceasta înţelegând fiinţa Antroposofia).

Începutul oricărei cunoaşteri antroposofice, spune Rudolf Steiner la un moment dat, depinde de capacitatea noastră de a ne simţi ca în braţele fiinţelor spirituale şi ale lumilor spirituale; acest sentiment de a fi în sânul lumii spirituale ar fi cel mai important lucru, fiind de bază în dezvoltarea către lumile spirituale.

„De-abia atunci oamenii vor ajunge pe Pământ în situaţii sociale juste, în momentul în care omul va dezvolta faţă de fiinţele din lumea spirituală acea puternică recunoştinţă şi iubire care pot exista; când un om face cunoştinţă cu aceste fiinţe ca fiind ceva concret, atunci şi simţirea dintre un om şi un alt om va deveni ceva cu totul diferit. Astfel, Societatea Antroposofică de la sine, prin forţa lăuntrică a vieţii spiritual-sufleteşti, ar deveni o realitate” (din conferinţa nr. 8 de pe 20 ian. 1923, din Opere complete 220, Rudolf Steiner).

Acesta este un mod de a aborda sarcinile noastre, de a lucra în sânul Societăţii Antroposofice. Perspectiva mea asupra muncii noastre – şi trebuie să verificaţi dacă este corectă, ne mai putem corecta şi pe parcurs, reciproc şi reflectându-ne unii în alţii – este următoarea: eu văd că ideile antroposofice şi curentul antroposofic au adus, de peste 100 de ani, foarte multe cunoştinţe prin conferinţe, şi foarte multă forţă de voinţă şi putere de jertfă din partea oamenilor care au acţionat şi au înfiinţat instituţii, şcoli ş.a.m.d., dar lumea nu vede cu ochi prea buni toate aceste lucruri; nu numai din cauza fiinţelor negative care luptă împotriva noastră.

În mod normal, ne-am aştepta ca peste tot în lume oamenii să spună: „A, ce minunat, au făcut şcoli din acestea, fac agricultură, fac medicină, e tot ce avem mai bun, aşa că, hai să-i susţinem, să dăm bani pentru aceste lucruri etc.” Or, acest lucru nu se întâmplă. De ce? Eu cred că aceasta este pentru că mijlocul care s-a sugerat în citatul amintit mai sus nu există. Lumea spune: „Ceea ce spune Rudolf Steiner este foarte înţelept, este foarte frumos ceea ce faceţi, ce rezultate aveţi, dar nu este vizibilă lumea spirituală în atitudinea voastră sufletească, nu se vede nimic venind din inima voastră în abilităţile voastre sociale.” Nu sunt vizibile în lume corpul eteric, astral, acest corp al identităţii Societăţii Antroposofice. Oamenii nu le văd, nu pot vedea toate acestea venind din partea mişcării antroposofice. Ei zic că sunt foarte frumoase ideile acestea, şi şcolile Waldorf, şi arta, şi terapiile artistice, şi preparatul din vâsc pentru cancer, dar au sentimentul că Societatea Antroposofică este ceva bătrân, cenuşiu şi mort – exact opusul a ce spune aici în citat. Nu există această putere foarte mare de limpezime, de seninătate, de iubire, de apropiere, să ai sentimentul că oamenii se iubesc între ei în mod liber, nu sectant. Ce putem face? În situaţia în care considerăm că vremurile au trecut, putem să renunţăm, dar dacă noi credem că putem face ceva, atunci trebuie să încercăm să-i conferim antroposofiei un trup, aşa cum spunea Rudolf Steiner în citatul amintit. Şi eu cred că aici, în România, există o şansă de a face acest lucru, pentru că aveţi în Societatea voastră Antroposofică şi în Consiliul de aici o situaţie în care eu am sentimentul că spuneţi că vreţi. Şi cred că are de a face, de asemenea, şi cu aceste abilităţi sufleteşti ale celor din România. Bineînţeles că orice suflet are două părţi, şi una bună, şi una rea, dar cred că voi aveţi mult mai mult capacitatea de a lucra din aceste abilităţi sufleteşti care sunt prezente şi în acest grup, şi de aceea am sentimentul că ne putem permite riscul de a face mai întâi, în primele faze ale muncii noastre, această muncă meditativă de observare sufletească, să venim împreună cu inimile şi sufletele noastre şi să construim un trup şi un suflet colectiv ş.a.m.d., toate lucrurile pe care le-am spus până acum. Dar toate acestea necesită timp: aproximativ 3,3 ani, perioada minimă absolut necesară. Şi, desigur, pe lângă toate acestea, trebuie să facem toată această muncă practică; dar, suntem ca la începutul evoluţiei embrionare, şi prima parte a acestei evoluţii este ca în Imaginaţiunea de Crăciun cu Maria, sufletul Pământului care, în iniţierea de Crăciun, îşi încorporează toată lumea spirituală în sine. Şi e ca un cap mare, şi din acest cap, cu sentimente sufleteşti şi cu această dispoziţie maternă, începe această nouă naştere. Şi, aşa cum embrionul, la început, este aproape numai cap cosmic, apoi toate cresc dinspre cap (Vorbitorul arată prin gesturi proporţiile capului la embrion, când se naşte copilul, şi apoi, pe măsură ce creşte copilul.), mai târziu, când suntem capabili să facem ceva practic cu mâinile şi picioarele în această lume, capul ajunge la această dimensiune.

Noi suntem o imagine a lui Dumnezeu, imaginea evoluţiei. Orice microcosmos şi fiecare microcosmos social trebuie să treacă prin aceleaşi etape. La fel trebuie să procedăm şi în munca noastră de grup. Suntem acum precum embrionul acela având capul mare, care visează ce spune lumea spirituală şi e încă înconjurat de o mamă. Şi, precum copilul în pântecele mamei, noi putem să spunem către Cosmos şi către lumea spirituală, putem să ne adresăm ca unei mame, spunând: „mulţumim că ne dai toate aceste lucruri şi că ne ajuţi să ne strângem laolaltă.”

Vom creşte şi vom creşte foarte rapid, ajungând apoi şi în membrele noastre, şi în trunchiul nostru, şi o să facem lucruri bune aici, pe Pământ. Dar, mai întâi, trebuie să trecem prin această etapă de creştere, de a fi mai conştienţi de clarvederea pe care deja o avem ca potenţial în noi, să ajungem la anumite inspiraţii din aceasta despre sarcinile noastre, de la lumea spirituală, cu sentimente frăţeşti unii faţă de ceilalţi, faţă de fiinţele spirituale şi apoi, când ieşim, în doi sau trei ani în lume şi lucrăm, s-ar putea întâmpla ca oamenii să ne vadă pe noi, nevăzând numai organizatori, oratori ori manageri grozavi printre mii de alţi manageri, ci o să vadă o nouă fiinţă cum n-au mai văzut până atunci; însă ar fi o fiinţă aşa cum aşteaptă toată lumea să vadă în vremurile noastre, e antroposofia, este o femeie, adică o fiinţă care dăruieşte, deschisă, care dă viaţă, care este Spiritul Sfânt, antroposofia.

Antroposofia s-a născut, a fost odată pe Pământ, pentru un timp foarte scurt, şi a avut ca trup primul Goetheanum, afirma W. Zeylmans van Emmichoven. Fiecare dintre cei care au putut să intre şi să stea în el a simţit că se afla în interiorul antroposofiei. Apoi, Goetheanumul a fost incendiat, iar acum avem noi case pentru Antroposofie, case nu neapărat fizice, poate mai târziu vor fi şi fizice. Noi trebuie să construim edificii sociale şi alte edificii pentru antroposofie, cu fantezia morală, fantezia artistică, fantezia organizaţională, creativitate; edificii în care oamenii pot să organizeze întâlniri între ei, simţind că acolo se află împreună cu antroposofia, adevăratul suflet al entuziasmului vremurilor moderne.

Putem spune, ca în imaginea din Apocalipsă, că Mihael a luptat pentru antroposofie; aici vedem antroposofia într-o imagine asemănătoare cu cea a Mariei în Imaginaţiunea de Crăciun. Înţelepciunea celor 12 semne zodiacale – aflate în imagine deasupra capului Mariei – care iradiază în Pământ de Crăciun, sau trimiţând radiaţiile şi în grupul nostru de aici, unde ea doreşte să se întrupeze, cu Soarele în mijloc, cu Soarele care străluceşte şi radiază în fiecare zi născând din nou şi din nou evoluţia; cu Christos, Spiritul Soarelui, pătrunzând din ce în ce mai mult în sufletele noastre şi în lumea noastră, eterul devine din ce în ce mai moral, de ceva vreme încoace, spunea Rudolf Steiner.

În Imaginaţiunea de Crăciun avem o legătură cu forţele subterane ale Lunii. Forţele lunare sunt legate de Îngeri, care vin, în perioada de iarnă, foarte aproape, pătrunzând cu corpul lor eteric în Pământul fizic.

În octombrie-noiembrie, fiinţele elementale se retrag în pământ şi parcă se întorc pe dos, parcă e o întoarcere pe dos. Atunci, spre exemplu, când te uiţi la trunchiul unui copac, poţi avea impresia că în interiorul trunchiului este o lume şi poţi avea sentimentul că cineva înţelept se uită la tine de acolo.

Apoi, de pe 18 până pe 21 noiembrie, are loc o schimbare, în zilele în care există cel mai mare gol în exterior şi apoi, dintr-o dată, ochii gnomilor parcă încep să privească din nou din pământ spre exterior. Şi deodată se creează o atmosferă de Lună, plină de sufletesc. Deasupra Pământului, Îngerii se apropie, începând de pe 21 noiembrie, iar la sfârşitul lui noiembrie, dacă e senin, dacă e vreme bună, privind spre cer vedem o schimbare, nu e ca de Sânziene un spaţiu foarte înalt, cerul e mai degrabă orizontal, nu ca un sentiment de bucurie, ci o conştienţă a bucuriei, bucurie cu substanţă a conştienţei, nu cu substanţa sentimentului.

Deci în Pământ avem fiinţele elementale, în jurul Pământului avem atmosfera Îngeri-Lună, iar sus, în cer, avem această conştienţă a bucuriei a Ierarhiilor superioare. Toate acestea vin tot mai aproape de Pământ şi de noi în cele patru săptămâni ale Adventului. În anii trecuţi nu am avut niciodată sentimentul pe care l-am avut anul acesta atât de devreme de clarificare a acestui sentiment că vine Crăciunul. De pe 23 până pe 25 decembrie găseşti pe Pământ această bucurie spirituală care a fost pe cer la sfârşitul lui noiembrie.

Şi, după 25 decembrie, din miezul miezului se deschide ca o uşă şi ţâşneşte un curent. Dacă pătrunzi, parcă ajungi într-un tărâm de aur. Soarele la miez de noapte. În vechile misterii, în acest timp se căuta Soarele la miezul nopţii, iar anul acesta cred că a fost foarte directă această posibilitate. Treci prin această poartă şi ajungi în tărâmul lui Christos. Este ca o rază în şuvoaie sau o lumină a frăţiei şi a bunătăţii în care simţi că cineva se îngrijeşte de tine, realmente. E un şuvoi care pătrunde pe deplin fiecare milimetru al lumii fizice. De ce se întâmplă acest lucru, cu ce scop? Dacă observaţi în aceste nopţi de Crăciun, puteţi simţi că toate acestea au loc pentru noi, pentru fiecare fiinţă, dar mai ales pentru noi, fiindcă noi avem misiunea centrală de a trece prin această evoluţie de pe Pământ.

De Sânziene, spiritul vorbeşte din înălţimi, de sus, iar iarna, toate lucrurile se adună şi vorbesc din lăuntrul Pământului. Suntem ca şi cum ne-am afla în interiorul celor mai înalte fiinţe spirituale, ca şi cum am fi în capul unei fiinţe spirituale a Ierarhiilor superioare, spunea Rudolf Steiner. Dacă eşti în capul ei, nu-i poţi vedea chipul, dar ai în spatele tău gândurile acestei fiinţe, care te pătrund, care trec prin tine, şi aceasta este o posibilitate de a fi clarvăzător aflându-te în legătură cu Ierarhiile superioare. Nu le vezi chipurile Heruvimilor, este ca şi cum te-ai afla în capul lor. Cea mai profundă clarvedere în sânul naturii are loc de Crăciun, spunea Rudolf Steiner. Toate misteriile, timp de mii de ani, au celebrat această sărbătoare în acest moment al anului; iniţiaţii şi candidaţii la iniţiere stăteau toată noaptea treji în întuneric, aşteptând şi observând ore în şir în timpul nopţii pentru a pătrunde în acest Soare în miezul nopţii. Toate acestea curg spre noi şi noi avem liberatea de a le lăsa să pătrundă sau nu, nu numai în capul nostru, ci şi în inima noastră şi în fiinţa noastră, în actele noastre; avem această imagine a unor impulsuri care provin din cap şi trec prin simţire şi apoi în fapte.

Astfel, în primele şase zile de Crăciun suntem în faza de primire, aşa cum a primit Mama pe păstori. Dar în ultimele zile de Crăciun, intrăm în noua noastră organizare, o nouă naştere în noi înşine, cea mai nouă formă a Sinei noastre superioare în noi. În 2008, noua persoană în noi, noul Christos poate creşte pentru a deveni stăpân al regatului. În aceste ultime 6 zile – în care suntem şi noi acum –, avem acest sentiment al verticalităţii, al ridicării copilului Christos, transformânu-se în Christos-Soare, Rege, şi, după cum ştim, aceasta are legătură cu cei 3 regi, magi, iniţiaţi sau maeştri. Să fim regi şi regine pe Pământ, responsabili de ce avem de făcut aici. Fiecăruia dintre noi i s-a dat o ţară pe care să o conducă din acest templu al organizării trupurilor noastre. Avem toate aceste spaţii în care trăim: familia noastră, Societatea Antroposofică, locurile de muncă. Cum am zis şi mai înainte, puteţi simţi că fiecare spaţiu în care păşiţi este sfânt. Păşiţi în spaţiul din voi înşivă, apoi în spaţiile din relaţiile cu ceilalţi, apoi în spaţiile în care vă desfăşuraţi activitatea profesională etc.

Cele Douăsprezece Nopţi Sfinte dau imaginea arhetipală a unei sfinte înnoiri interioare în fiecare spaţiu din lumea noastră şi a procesului interior al naşterii muncii noastre. Aceasta a umplut imaginea Sofiei cu stelele înţelepciunii care radiază, cu Soarele şi planetele, Soarele în mijloc reprezentându-l pe Christos, şi forţele îngereşti lunare legate de Pământ, oferindu-i Pământului deschiderea pentru reproducere, pentru o nouă naştere.

În Apocalipsă vedem această Maria-Sofia plângând în chinurile naşterii, în timp ce dragonul o urmăreşte. Iar Mihael este luptătorul pentru Sofia-Maria. Ce face el prin această luptă a sa? Care este legătura lui cu Sofia-Maria? Care este legătura lui cu antroposofia? El croieşte o cale liberă pentru fiinţa antroposofia, curăţând drumul;
curăţându-l astfel ca fiecare suflet să poată face să pătrundă Antroposofia în viaţa noastră şi, de asemenea, în viaţa noastră socială. Şi, după cum se spune în Teze antroposofice, Mihael curăţă calea din noi, ca să putem vedea direct în lumea cosmică eterică, să citim liber în cartea naturii, fără bariere, pentru o înţelegere globală pentru întreaga omenire, pentru o nouă frăţie a întregii omeniri în Sfântul Spirit, astfel încât Christos să poată să fie cu fiecare, deoarece Mihael netezeşte calea pentru ca Soarele să poată străluci liber pentru fiecare.

Vedeţi deci că totuşi 100 de ani nu au fost de ajuns pentru ca antroposofia să capete trup. Şi noi, prin mica noastră încercare, (am putea) să-i dăm un trup care să fie creat din substanţa noastră socială, formată din noi şi poate şi mulţi alţi oameni. Ştiu că, în mod normal, ne spunem: e prea greu, nu putem să facem aşa ceva. Dar cunosc câteva Societăţi Antroposofice: din Olanda, Germania, din Austria un pic, şi am auzit şi de altele, şi în acest moment, în această configuraţie umană, voi aveţi nişte forţe ale inimii foarte bune; să încercăm să formăm acest sentiment de pământ iernatic şi fiinţe elementale, observare sufletească între oameni şi fiinţe, să facem să crească din această situaţie pas cu pas un trup capabil de muncă şi să găsim o colaborare cu alte persoane din alte oraşe, din alte cercuri, sau să găsim şi alte Societăţi Antroposofice din alte ţări, cum ar fi Ungaria sau alte părţi. Am primit o invitaţie şi din partea conducerii Societăţii Antroposofice din Austria, pentru că şi ei au un proiect şi doresc probabil să colaboreze cu mine în proiectul respectiv. Ce aş vrea totuşi să spun: ştiţi, multe lucruri se pot întâmpla şi nu ar trebui să depindem doar de o singură persoană, aşa cum e cazul cu mine acum. Nu este o abordare corectă să mizezi numai pe una sau pe câteva persoane. Fiecare are capacitatea şi poate să lucreze. Şi din această conlucrare, poate şi cu ajutorul fiinţelor spirituale, putem să organizăm activităţi, acţiuni, avem o mulţime de lucruri de învăţat: bineînţeles, pe lângă cursuri de biografie, putem să mai luăm cursuri de retorică sau de computere, de strângere de fonduri, mass-media sau altceva, toate lucrurile de care avem nevoie în această lume modernă. Şi poate, cine ştie, în câţiva ani, persoane care acum nu vorbesc prea mult o să ţină conferinţe publice; de exemplu, îmi amintesc că eu, până la 30 de ani, nu eram capabil să vorbesc deloc în public, nu scoteam niciun cuvânt într-un cerc. Şi alţii cunosc aceste lucruri din propria lor experienţă.

O bună muncă organizatorică se face pe o perioadă de aproximativ 30 de ani, care reprezintă un ciclu Saturn complet, şi ştiţi că peste 30 de ani, unii dintre noi o să lucreze de acolo, alţii o să fie încă aici. Şi poate cea mai mare parte a muncii va fi făcută de alţii care acum sunt copii sau încă nu s-au născut. Este o perspectivă posibilă şi nu spun asta din regulile organizării activităţilor sau a întreprinderilor, ci este o legitate lăuntrică şi este, cred, şi o lege a evoluţiei. Poate că nu toţi au capacităţi clarvizionare etc., însă eu pot spune că e doar o chestiune de timp; pentru că eu am început să mă instruiesc pe la 17 ani şi, după experienţa mea, e nevoie de 18 ani, de un ciclu lunar. Vă puteţi analiza, puteţi face o retrospectivă (când aţi început munca meditativă), şi, continuând în mod constant, în 18 ani vor apărea aceste abilităţi, iar dacă munca noastră va fi bună, veţi vedea, în 18 ani, anumite abilităţi în curentul antroposofic din România. Iar în 30 de ani, va trebui să reluăm, să facem iar ceva nou; de fapt alţii vor face acest lucru, pentru că noi vom avea alte lucruri de făcut, întrucât moartea este doar o schimbare a locului de muncă.
Avem nevoie de răbdare dar, în acelaşi timp, trebuie să fim conştienţi şi de această muncă pe care o facem între noi şi cu oameni care nu sunt prezenţi, şi cu toţi ceilalţi din întreaga mişcare antroposofică. Mulţi au alte proiecte, nu lucrează direct în cadrul Societăţii Antroposofice, dar va veni o vreme în care oamenii vor recunoaşte că s-a întâmplat ceva în acest mediu, în acest cerc, sufleteşte sau în diverse activităţi. Nu ştiu; dar cred şi sper; şi am sentimentul că şi voi, mai mult sau mai puţin, credeţi şi speraţi. Vreau să vă ajut şi pe voi, să vă întăresc speranţa în aceasta, să ne preocupăm de aceste lucruri, să încercăm să păstrăm legătura cu cei care nu sunt aici prezenţi. Cred că e bine ca aceşti 3,3 ani să creeze mai degrabă o situaţie de naştere protejată; pentru că niciodată nu vom mai avea aceeaşi situaţie în viaţa noastră, vor veni alte lucruri, alte proiecte, alte naşteri. Noi avem acum această şansă, în acest grup, cu toate aceste abilităţi care pot să se dezvolte foarte mult şi în multe feluri, pentru fiecare dintre noi. Toţi cei care au fost şi sunt aici prezenţi sunt foarte importanţi şi e important să vină. Spun aceasta fiindcă am auzit că unii au zis că n-ar trebui să vină aici pentru că nu au destule capacităţi. Dacă cineva spune că nu e sigur că drumul său este acesta, de a reprezenta Societatea Antroposofică, poate că atunci se cuvine să se retragă; dar dacă simţiţi în inimă că este bine să faceţi această muncă pentru Societatea Antroposofică şi că Societatea Antroposofică şi curentul antroposofic au un viitor, şi dacă simţiţi clar, limpede că vă aflaţi în acest curent, atunci nu e atât de important că deocamdată nu aveţi posibilitatea să ţineţi conferinţe sau să faceţi alte lucruri, toate acestea cred că le puteţi învăţa pe parcurs. Şi mai cred, realmente, că prezenţa fiecaruia de aici are un sens (putem vorbi şi de legături, de lucruri karmice), fiecare dintre voi va putea avea un rol foarte important de jucat în anii care urmează; dar în stil românesc, nu în stil nemţesc.

Tags: