Cele 12 porţi ale Crăciunului

Sorin R. Ţigăreanu

Trecem cu strângeri de inimă prin vremea de aşteptare a Crăciunului. Fiecare din cele patru săptămâni este mai concentrată, închizându-se tot mai mult. Într-alt fel însă, deschizându-se tot mai mult, către eliberarea interioară.

Şi privim acum mai departe.

În vreme de iarnă, suntem mai înclinaţi să vedem dincolo de faţa lucrurilor. Suntem mai aproape de a privi drumul vieţii noastre. În vreme de iarnă parcă drumul vieţii noastre prin viaţă poate fi mai uşor văzut ca un drum de iniţiere.

Este firesc să-l vezi şi ca pe firul ursitoarelor, care se face, se desface, se încolăceşte în depărtări, se încurcă uneori, alteori se ascunde pur şi simplu privirilor noastre. Fie către înainte, fie înspre înapoi.

Dar nu e doar o simplă urmărire, „mergând pe fir”, ci sunt nenumărate reţele prin care firul nostru “curge”.

Şi dacă ajungi să vezi, privind firul, descoperi şi tovarăşi. Unii ţes, îşi aşează firul lângă al tău. Alţii te privesc de undeva de sus. Iar alţii merg pur şi simplu pe lângă tine, împreună cu tine. Pe aceştia îi vezi uneori sărind prin focul din faţa ta, pentru tine. Şi îi descoperi apoi de partea cealaltă, aşteptându-te cu răbdare ca să mergeţi mai departe, împreună.

Şi atunci aşa se întâmplă, că, o vreme, rătăceşti singur, apoi îi vezi pe ceilalţi umblând, căutând ca şi tine.

Sunt locuri unde firele se înnoadă sau unde fac împreună o ţesătură minunată. Acestea sunt locurile de întâlnire sau vremurile de a fi împreună: echinocţii, solstiţii, Paştele, Crăciunul.

În timpul Crăciunului ţi se întâmplă să descoperi aleea minunată, cu porţi, prin care trecând, vezi: ce ai lăsat în urmă, ce ţi se deschide înainte. Pui atunci în balanţă ceea ce a fost cu ceea ce te aşteaptă.

Dacă trecutul te trage într-o parte, dai un imbold spre partea cealaltă. E ca un fel de echilibristică pe care putem s-o facem trecând prin porţile Crăciunului: 13 zile şi 12 nopţi.

Poate trebuie să alergi, să ajungi la timp, înainte de a ţi se închide poarta (seara se lasă, iar felinarele păstrate aprinse – pentru tine – se vor stinge curând). Acolo să fii, în faţa porţii: trebuie aşadar să ajungi la timp şi să te restrângi.

Acolo este o oază între lumi, unde laşi totul deoparte. Laşi trecutul în urmă (te desparţi) şi-ţi iei avânt spre viitor (te laşi în seama lui). Este un moment de suspensie între timpuri. O sferă de linişte şi abandon de sine.

În acele momente mai vezi şi alte figuri în jurul tău. Ele te pot agasa, agresa chiar, la început.

Deodată însă le vei desluşi chipurile: sunt chipul tău. Ele sunt tu însuţi, faţete, „închipuiri” diferite ale fiinţei tale: însuşiri, apucături, virtuţi, forme diferite, neaşteptate, înfricoşătoare.

Acolo, în sfera liniştii, te întâlneşti aşadar cu tine însuţi, cel care păzeşti trecerea miraculoasă către dincolo – dincolo de „tine”, mai departe… Dar chipul acesta şocant face să te apleci în partea trecutului, din care ai rezultat aşa. Nu-ţi mai rămâne decât să te avânţi impetuos spre partea cealaltă, pentru a te echilibra!

Din poartă în poartă, te vei confrunta cu tine, paznicule !

Oglinzile celor din jur te reflectă pe tine !

Eşti zguduit, apoi te reaşezi, te regenerezi şi eşti atras de sfera viitorului în care tocmai ai intrat.

În asemenea ocazii, urzeala vieţii se mişcă, se „reaşează”, ca un covor ce-şi reface modelul. Aici, la trecerea prin porţi, descoperi şi alte dimensiuni ale deschiderii, după cum te-ai pregătit.

Asemenea treceri sunt forme pe care le „faci” pentru viitor, pentru alte generaţii, alţi eoni.

Porţile Crăciunului te aşteaptă,  stau deschise, aşa cum s-au deschis păstorilor cerurile, către nenumărate orizonturi, dimensiuni.

Trecerea prin ele se face în afara grabei, în linişte deplină.

Trecând, creşti dintr-odată în dimensiuni, prin zări şi niveluri nebănuite.

Din piept izvorăşte atunci cu putere un izvor limpede ce se revarsă în jur, luminând totul şi făcând să ţi se arate cele ascunse, care te înconjoară.

Ca să putem face aceasta, drumurile vieţii noastre ne-au întărit fibrele lăuntrice ale sufletului, le-au făcut să poată vibra la această nebănuită subtilitate. Şi dobândim simţirea unei certitudini faţă de paşii făcuţi prin porţile nopţilor sfinte.

Am ajuns atât de departe, că putem simţi, vedea, pricepe, în sfera de linişte a trecerilor.

O faptă a vieţii noastre capătă valoarea karmică intrinsecă ei.

O faptă conştientă, prin care ne putem exprima cu adevărat pe sine, creşte luminozitatea în jurul nostru şi atunci putem vedea mai departe.

Toate se leagă. Suntem în toate.


Articol publicat şi în ianuarie 2006 în revista Legături de destin.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>