Când inima începe a se trezi…

Gheorghe Paxino

A vorbi despre tineri şi vârsta tinereţii: Ce temă minunată! Dar, în mod concret, ce dificil este să o abordezi!

La vârsta de 24 de ani, în 1919 Lucian Blaga scria poezia Trei feţe (apărută în Poemele luminii):

Copilul râde:

„Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Tânărul cântă:

„Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea!”

Bătrânul tace:

„Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”

 

După mutări prin ţări şi oraşe, între foi boţite, deteriorate de umezeală şi de razele soarelui, am găsit o notiţă din perioada când eram student. Cred că textul integral suna cam aşa:

Privesc la cel de ieri, mă ruşinez de unele lucruri, pe care între timp le-am schimbat în bine. Fie ca mâine să mă pot ruşina de cel de azi!

Câteodată reuşesc să mă întâlnesc cu tânărul de atunci; şansa de a fi uneori în împreună-lucrare cu tineri de vârsta lui mă ajută în acest sens. Nicolae Labiş, poetul care a murit atât de tânăr, mă ajută şi el exprimând mai bine acest lucru în poezia Am iubit… (vezi secţiunea Pagina artistică).

Una dintre dificultăţile de a vorbi sau scrie despre perioada de primăvară a vieţii o constituie faptul că, mai ales  în Europa, dar nu numai, la o diferenţă de 20-30 de ani oamenii vorbesc o altă „limbă sufletească“, lucru de care nu sunt vinovaţi nici cei tineri, nici cei mai vârstnici. Să luăm un exemplu foarte  prozaic: privesc o maşină nou -nouţă ce parchează la Herăstrău, pe traseul spre Arcul de Triumf. De la volan coboară tatăl ce duce imediat la ureche mobilul pentru a continua convorbirea cu cei de la firmă. De pe partea cealaltă iese puştiul cu frizura-arici butonând la jocul electronic. Din spate îi urmează fratele mai mare; de sub şuviţele roşii şi portocalii iese o privire plictisită ce aruncă însă fulgere scurte  spre „persoanele“ ce rulează graţios pe alee. În fine, coboară şi bunica cea iubitoare, care ţine de zgardă un pudel jucăuş. Toţi sunt din aceeaşi famile, dar îi despart lumi sufleteşti. Nunta puştiului va arăta cu siguranţă cu totul altfel decât cea a bunicii. Cât de diferite devin sufletele oamenilor în decurs de 2-3 decenii… alte complexe de forţe sunt active în ele.

Psiho-fiziologia ne descrie transformările organice şi comportamentale caracteristice pe parcursul dintre prepubertate, la adolescenţă înspre maturizare. Avem de-a face cu faze ca cea în care „…părinţii sunt stupizi, şcoala este o pacoste enervantă, viaţa este un stres inutil, etc.” Se fac tot felul de experimente de viaţă, haosul lăuntric trimite uneori sufletul şi trupul la graniţa legalului sau existenţialului. În literatura de specialitate întâlneşti adesea formularea: Pubertatea este un şantier uriaş .

Există aspecte „comune speciei”, dar şi uriaşe diferenţe individuale.   

Ştiinţa spirituală ne permite să completăm imaginile. Rudolf Steiner descrie în cursul pentru pedagogi din Ilkley [1] cum, la pubertate dezvoltarea sistemului nervos şi maturizarea celui circulator-respirator face posibilă consolidarea şi emanciparea de corporalitate a vieţii afectiv-intelectuale.

El continuă: „Cel care atinge prima treaptă de clarvedere exactă, clarvederea imaginativă descrisă mai înainte, ştie că … trupul eteric[2] al sexului feminin este configurat conform cu trupul fizic bărbătesc. Iar la rândul său, trupul eteric al bărbatului este plăsmuit conform cu trupul fizic feminin. Astfel că, deşi acest lucru sună foarte ciudat pentru o ştiinţă care acceptă numai fizicul, începând cu vârsta de 14 ani bărbatul poartă eterizată în sine femeia, femeia poartă eterizat în sine bărbatul. Fapt care se manifestă prin comportamentele diferite feminin-masculin.

În cursul pentru tineri[4], Rudolf Steiner duce mai departe această descriere: „Tineretul cere să fie trezit în conştienţă, poartă în sine existenţial întrebarea: cum găsim în noi înşine spiritualul? … el nu aşteaptă  să se vorbească despre spirit, ci în vorbire să se manifeste spiritul…”

Tinerii sunt în mod natural adevăraţii căutatori de sensuri si valori, cuceritorii de noi domenii. Inima îi impulsionează iar picioarele, ca “organe karmice” îi duc spre împlinirea destinului. Cel care la vârsta tinereţii conştientizează forţele ce acţionează în inima sa, le cultivă şi reuşeşte să parcurgă drumul până la izvorul „tinereţii fără bătrâneţe”, acela reuşeşte să-şi asume şi să poarte destinul în dinamica sa cosmic-terestră. Iar apoi, în timpul vieţii, el va mai reuşi din când în când să ajungă la izvor.

La 6 ianuarie 1923, prima Bobotează de după incendierea Goetheanumului, Rudolf Steiner accentua necesitatea cultivării şi mai intense a vieţii spiritual-sufleteşti, în acest sens menţionând deosebita importanţă a colaborării dintre generaţii: [5]„Fie ca cei tineri să participe cu ce au ei mai bun, fie ca cei mai în vârstă să înţeleagă acest cel-mai-bun al lor, fie ca să se înţeleagă unii pe alţii, căci numai aşa putem progresa. … Căci faptele tinereşti, dacă ele parcung drumul adecvat lor, sunt fapte necesare lumilor. Şi cel mai frumos lucru pe care-l poţi voi ca om mai în vârstă, este să poţi colabora cu oameni care mai sunt capabili de a împlini fapte tinereşti.”

Din copilărie, de la tinereţe pân’la bătrâneţe păşim prin viaţă din taină-n taină.

 Note:

1. Rudolf Steiner, Viaţă spirituală contemporană şi educaţie (Gegenwärtiges Geistesleben und Erziehung), 1923 (GA 307).

2. Corp eteric: corpul forţelor vieţii.

3. Vedem că şi aici s-au produs unele schimbări în decursul ultimelor decenii (n.aut.).

4. Rudolf Steiner, Sarcina de cunoaştere a tineretului (Die Erkenntnis-aufgabe der Jugend), 1922 (GA 217).

5. Rudolf Steiner – GA 220, conferinţa a 2-a.

Tags: