Amprentele luminii

Biolog. dr. Petre Papacostea

Întregul Pămînt tânjeşte după lumină, întinzând spre Cer braţele infinit de numeroase care sunt tulpinile şi ramurile învelişului vegetal. Pe aceste braţe ale dorului cresc laboratoarele subtile care sunt frunzele, laboratoare în care, energia luminoasă întâlneşte şi dă viaţă materiei pământeşti prin minunea cea mare care, în limbaj ştiintific, se numeşte fotosinteză. Din această cauză, atâta timp cât Pământul îşi va purta învelişul verde, speranţa de viaţă va fi un însoţitor sigur al oamenilor. Prin con­trast cu ele, deşerturile de pe suprafaţa planetei şi deşerturile ce înaintează anual pe glob cu o suprafaţă egală cu aceea a Belgiei, precum şi furtunile de praf sau de nisip care bântuie pe aceste suprafeţe moarte, avertizează asupra consecinţelor pe care le are încălcarea legilor vieţii, prin poluarea provocată de diferite industrii şi tehnologii agricole necorespunzătoare.

Ştim că materia terestră, inertă, întunecată şi grea, reprezintă un punct terminus de involuţie al lumii spirituale creatoare şi că ea păstrează năzuinţa unei noi ascensiuni, năzuinţa care e resortul profund al oricărei revoluţii. Cercetările efectuate de Rudolf Steiner în cadrul ştiinţei spirituale i-au permis acestuia să descrie în detaliu fazele prin care forţele solare creatoare s-au despărţit de materia prea grosieră, astfel încât ceea ce mai înainte era unit într-un singur corp cosmic (vechiul Soare) se află astăzi separat în Soarele actual, Luna actuală, Pământul actual. Atât Soarele, cât şi Luna, sunt sediul unor intense activităţi spirituale care, cu concursul entităţilor care sunt active pe alte planete, dirijează pe diferite trepte de existenţă, regnurile de pe Terra. Pe acest din urmă corp planetar, activitatea spirituală organizatoare aparţine omului, căruia Puterea Creatoare Dumnezeiască i-a dat Pământul ca mediu ambiant, pentru că, desfăşurându-şi activităţile să găsească aici în mod liber calea mântuirii sale.

Putem astfel urmări implicarea luminii fizice şi apoi şi a celei subtile, spirituale, a Logosului, în toată fenomenologia şi dinamica materiei terestre în lumea minerală, lumina a crescut în cuart (SIO2) cea mai nobilă substanţă. Cristalele de cuart transmit totul direct, fără a reţine nimic din radiaţia lumininoasă şi, deci, nici din informaţia aferentă acesteia. Astfel spre deosebire de sticla obişnuită, care conţine numeroase alte substanţe şi, în consecinţă nu permite unei mari părţi a radiaţiei ultraviolete să o străbată, sticla de cuarţ curat nu opreşte nici chiar radiaţia ultravioletă. Cristalele de cuarţ au un pronunţat grad de înrudire cu lumina, dar şi cu informaţtia, motiv pentru care el reprezintă o materie primă de cea mai mare importanţă pentru informatică (microprocesoare). Datorită cuarţului, care stă la baza compoziţiei din care se fabrică sticla, lumina pătrunde în casele oamenilor. Privind pe geam, obţinem informaţii vizuale complete despre tot ceea ce se petrece în afara casei, dar, totodată, prin geam suntem izolaţi de exterior. Să ne mirăm că în organismul uman găsim cuarţul (silicea) în pielea care ne separă de lumea exterioara şi mai ales în organele de simţ, concentraţia cea mai mare aflându-se în ochi, organul de percepere a luminii.

Cristalul de cuarţ e o prismă cu secţiune hexagonală. Hexagonul este, aşadar, forma înrudită cu lumina. Putem căuta acum amprenta luminii şi în regnurile superioare, în regnurile lumii vii. În regnul vegetal, repre­zentantul cel mai caracteristic din acest punct de vedere este planta medicinală numită coada calului (Equi*setuin arvense), la care sporofilele (formaţiuni la partea inferioară unde sunt fixaţi sporangii) au forma hexagonală. Să nu uităm că cenuşa acestei plante conţine până la 70% silice (SIO), lucru neobişnuit în lumea vegetală. Corpul vegetativ, reprezentat prin tulpini sterile şi tulpini fertile e alcătuit din nişte elemente care sunt tulpini sau metamorfoze ale acestora (ramur verticilate). Frunzele sunt foarte reduse. Or, înălţarea pe verticală a plantelor e direct legată de impulsurile de creştere ce vin de la Soare.

Un alt exemplu care ilustează puterea organizatoare a numărului şase în lumea vegetală, dezvoltând valoarea de simbol spiritual al unor trăiri sufleteşti înalte, îl găsim ilustrat în familia plantelor cu bulbi, cunoscută în ştiinţă sub numele de Liliaceae.

Analizând cu multă subtilitate unele trăiri sufleteşti ale omului, E.M. Kranich (1990) arată cum acest fel de studiu ne conduce la vieţuirea intuitivă a caracterului pe care-1 are o forma, un „gest”, din lumea vegetală. Iată, foarte pe scurt, un exemplu despre felul cum o înlănţuire de idei ne poate conduce de la un sentiment la o forma vegetală: dorul (cuvânt iniţiatic al spiritualităţii româneşti) e o manifestare a iubirii; el ia naştere atunci când obiectul acesteia (un om, căminul, patria etc.) se află departe. Dorul poate fi îndreptat spre viitor, şi atunci este, adeseori, însoţit de nerăbdare; spre ceva actual, dar îndepărtat; sau spre ceva trecut, ca acela care însoţeste, de exemplu, un doliu. Dorul se îndreaptă aşadar spre o ţintă aflată dincolo de spaţiul înconjurător şi adesea, de timpul prezent, căutând să se contopească într-un spaţiu şi într-un timp îndepărtat cu obiectul adoraţiei mai sus menţionate.

Examinând plantele cu bulbi din familia lalelelor, găsim exprimate (traduse) în forme corespunzătoare ideii de dor. Existenţa bulbului arată deja cazul unei vieţi care se retrage în sine, care se concentrează într-o formaţiune de frunze cărnoase, zemoase, subterane, capabile să reziste mult timp fără vreun schimb cu lumea înconjurătoare, trăind din acumulări trecute, asemenea unui om care se retrage în lumea gândurilor sale. În structura lor intimă, aceste plante nu coboară până la nivelul elementului pământ, ci numai până la cel al apei care este şi elementul reflecţiei. Din această cauză, ele nu sunt lemnoase în nicio  parte a lor.

Primele două învelişuri florale (trei sepale şi trei petale) apar aici nediferenţiate, înscriindu-se într-o schemă de bază stelată, cu şase colţuri. Dar viaţa nu se poate izola mult timp. Din bulb „dorul” de Cosmos, care poate conferi plantei capacitatea de a-şi desăvârşi idealul (înflorirea) determină planta să trimită o tulpină florală mai mult sau mai puţin lungă, având în vârf cupa unei flori specifice, în care planta primeşte căldura solară cu care jinduia să se unească.

Dar, ce plante cu bulbi găsim în natură? Mai întâi brânduşa de primăvară, care se grăbeşte, străbătând adeseori chiar un strat de zăpadă înainte de vreme, să vină cu lumina ei veselă, portocalie, în întâmpinarea primăverii ce încă nu bate la poartă. Cele câteva frunze înguste denotă că fotosinteza nu este un domeniu foarte important pentru ea, ci numai un însoţitor indispensabil, redus la un minimum necesar; în plus, ele apar, în timp, după floare. Mai târziu, laleaua îşi deschide cupele mari, diferit colorate, în plină primăvară, ţâşnind dintre frunzele late, adaptate la lumina sezonului cald, gustând din plin căldura şi dăruind bucurie prin frumuseţea corolelor roşii, galbene, albe. În sfărşit, toamna, pajiştile de la deal şi munţi se acoperă cu florile violete ale brânduşelor de toamnă, aproape incredibil de neconcordant cu vegetaţia intrată deja în repaosul pregătitor iernii. Lumina violetă, uşor melancolică, pe care o răspândesc în peisajul de toamnă, ne produce impresia unui suspin nostalgic după anotimpul trecut, după căldura care a pierit.

Nu trebuie să ne mire că toate aceste plante au florile structurate pe tipul şase/şase petale. Schema de bază a acestor flori nu mai e hexagonul, ci steaua cu şase colţuri, obţinută prin unirea vârfurilor hexagonului din două în două.

Pictorii Renaşterii, păstori ai unor vechi tradiţii, au folosit adeseori, ca simbol însoţitor al imaginilor Bunei Vestiri, una din florile acestei familii, pe cea mai pură dintre toate, crinul, despre care însuşi Christos spune: “Luaţi aminte la crinii câmpului, cum cresc, nu se ostenesc, nici nu-şi ţes îmbrăcămintea, dar v-o spun EU vouă că nici Solomon, în toată slava lui, nu s-a înveşmântat ca unul din ei” ( Matei 12, 28-29)

Abia în reprezentările legate de Moarte şi Înviere în locul crinului apare trandafirul, ca simbol pentru Fiul Omului, această plantă având floarea structurată pe tipul de cinci (Falilia Rosaceae)

În fig. 2 este reprodus un simbol solar frecvent întâlnit la sculpturile în lemn ale poporului roman. Ea ilustrează clar felul în care, în mod spontan, Soarele se oglindeşte în sufletul uman ca o imagine florală înscrisă în simetria numărului şase.

Dar în lumea animală? Aici regăsim hexagonal tipic în celulele fagurelui, care e construit de cel mai solar dintre animale, albina. Până şi hrana pe care o primesc “acasă” larvele de albină e alcătuită numai din produsele vegetale legate direct de căldura şi lumina Soarelui ; mierea făcută din nectarul florilor, polenul cules din stamină.

La păsări, care tind tot timpul să se elibereze de gravitaţie, înălţându-se prin zbor în aerul străluminat, găsim penele cu un conţinut mare de silice, prin care ele receptează lumina, căldura şi informaţia solară. Priviţi-le cum îşi etalează penele aripilor şi ale cozii atunci când fac “baie de soare”!

Dar omul? Aici găsim lumina cea mai spiritualizată, pe măsură ce, prin experienţa vieţii lui, a decantat şi distilat Binele de Rău din sufletul său. O spune Cristos: “Luminătorul trupului este ochiul, deci dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina care este în tine este întunerc, cu cât mai mult întunericul!” (Matei 6 22-23). În măsura în care am primit în sufletul nostru Lumina Lumii, care este Cristos, gândurile, vorbele şi faptele tămăduitoare, ideile “se cristalizează”, căpătând adevărurile superioare, inima se dăruieşte în fapte ale iubirii, cuvintele devin mângâieri, moartea – o supremă transfigurare, întâlnirea cu Cristos – cea mai mare sărbătoare a Luminii. Binecuvântaţi sunt cei care, călăuziţi de o nădejde neobosită, depăşesc, fiecare în felul său, încercările care îi întâmpină la tot pasul în tot cursul vieţii pământeşti.

Dumnezeu – Iubire, Lumină spirituală, radiaţie fizică, silice - materie, şase hexagoane şi stea cu şase colţuri, învingerea gravitaţiei, învingerea Răului din încercările date omului în viaţa pământească, descoperirea Iubirii şi a lui Dumnezeu în propriul suflet, iată etape importante care jalonează lungul drum al Spiritului Creator al Tatălui şi al Sfăntului Duh, pe care cu smerenie am îndrăznit să-l sugerăm în această scurtă scriere.

Acest articol a fost preluat cu acceptul autorului din revista Sofianum an III nr.2 (14 ) iulie 1995

Comments are closed.